Știri

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, s-a întâlnit cu reprezentanţii învăţământului prahovean

La începutul săptămânii trecute, la Ploieşti, a avut loc o întâlnire între ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi reprezentanţii învăţământului prahovean – de la şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi directori ai unor unităţi de învăţământ, la reprezentanţi ai sindicatelor, ai părinţilor şi elevilor. Tema discuţiilor nu putea fi alta decât codul educaţiei, pe care – cel mai probabil – Guvernul şi-l va asuma în faţa Parlamentului la începutul lunii septembrie. Printre cei prezenţi la acest eveniment s-a aflat şi Dan Ioan Bujor, liderul Sindicatului din Învăţământ “Valea Prahovei”. Despre discuţiile purtate cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, Dan Ioan Bujor ne-a declarat:“A fost o întâlnire interesantă, dar care nu a avut o finalitate propriu-zisă. Bineînţeles că s-a vorbit în mod deosebit despre Codul Educaţiei, dar şi despre descentralizarea învăţământului. Eu chiar am luat cuvântul şimi-am permis să atrag atenţia atât ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, dar şi celorlalţi oficiali prezenţi la Ploieşti, că este deja foarte târziu pentru a mai hotărî ceva în sistemul de învăţământ, în condiţiile în care, la începutul lunii septembrie, atunci când începe, practic, noul an şcolar, să fie stabilite toate detaliile, astfel încât să nu mai fim nevoiţi să modificăm din mers, după începerea anului şcolar, o serie de date privind finalul acestui an şcolar. De asemenea, s-a discutat mult despre ceea ce ar trebui să însemne descentralizarea în sistemul de învăţământ, despre implicarea instituţiilor din administraţia locală în stabilirea directorilor unităţilor şcolare şi multe alte lucruri, ridicate atât de cadrele didcatice, de sindicate, dar şi de reprezentanţii elevilor şi părinţilor. Oricum, este deja foarte târziu pentru o astfel de discuţie, atâta vreme cât anul şcolar bate la uşă”.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare