Mulţi părinţi o cunosc şi mulţi copii au trecut pragul cabinetului medical în care îşi desfăşoară activitatea cu foarte multă pasiune, dragoste şi grijă faţă de cei mici. Minerva Stanciu este un medic pediatru devotat profesiei, un cadru medical aflat într-o continuă evoluţie datorită acumulării de cunoştinţe referitoare la tot ceea ce este nou în domeniul pediatriei şi nu numai. Faptul că este un foarte bun observator al neregulilor din sistemul de sănătate românesc dovedeşte un interes profund pentru situaţia cu care se confruntă medicii din România. Tocmai din acest motiv i-am solicitat un interviu, pentru a înţelege mai bine ce se va întâmpla în urma reformei din sistemul public de sănătate.
– Cum afectează noua Lege a Sănătăţii activitatea unui medic pediatru?
– Am lucrat totdeauna în relaţie contractuală cu CAS. Schimbări importante au avut loc în 2014, când s-au conturat câteva orientări cu efect pe termen lung.
În primul rând, s-a realizat o susţinere fermă a activităţii de ambulator şi spitalizare de zi, care vor prelua gradual o parte a activităţii de spitalizare continuă. Întărirea ambulatorului de specialitate înseamnă accesibilitate la asistenţă de calitate, iar dacă reţeaua medicinei de familie este puternică, orientarea este eficientă, fără riscul de colaps prin suprasolictare. S-a creat un sistem de urmărire diferenţiată a unor afecţiuni – astm bronşic, hipertensiune, obezitate/ dislipidemie, carenţe nutriţionale – mai des întâlnite la copil decât ar fi de dorit. După noile norme, pentru aceste afecţiuni se practică monitorizare specială, cu posibilitatea evaluării lunare la pediatru. De exemplu, un copil cu astm bronşic poate fi tratat prin intermediul medicului de familie, cu o schemă de tratament elaborată de specialist pe 3- 6 luni. Dacă sunt posibile scăderi de doză ale substanţelor cu efecte secundare, copilul poate fi evaluat de specialist lunar, până la atingerea dozei minim necesare, cu care este iarăşi transferat în urmărirea medicului de familie pentru o perioadă mai lungă. Pentru medicul specialist – mai multe documente de întocmit în timp mai scurt, deocamdată în aceleaşi condiţii de plată, faţă de care mă abţin de la calificative.
– Există potenţiale avantaje în urma modificărilor structurale şi organizatorice din sistemul public de sănătate?
– Va rezulta o reducere a costurilor, dar pot argumenta şi o creştere a satisfacţiei pacientului, căci, în cele din urmă, nimeni nu stă cu plăcere în spital, iar adresarea către asistenţa de specialitate în ambulator este facilitată.
Sunt decontate mai multe servicii faţă de 2013, cum ar fi administrarea tratamentelor şi metode rapide de diagnostic-EKG, pulsoximetrie. Este un stimulent pentru dotarea cabinetelor cu aparatură necesară, iar timpul de diagnosticare s-a redus. În spital, existau situaţii când pacientul necesita îngrijiri doar câteva ore din 24. Aceste cazuri pot fi acum rezolvate în spitalizare de zi. În noul sistem, pacientul intră în spital de două-trei ori, pe durata îngrijirilor efective. Pentru copil este benefic să fie îngrijit preponderent la domiciliu şi acum, acest lucru este posibil, în siguranţă, în cazul unei pneumonii, de exemplu. Din perspectivă financiară nu au apărut avantaje majore. Banii plătiţi, încă nu urmează direct asiguratul, ceea ce a fertilizat terenul asiguratorilor privaţi, accesibili categoriei restrânse de populaţie cu venituri mari. De menţionat, totuşi, că legea nu mai permite perceperea de taxe pentru activităţi administrative, de la pacient, furnizorilor în contract cu Casa. Aceste taxe erau practicate îndeosebi în mediul privat. Pentru pacienţi, rezultă astfel scăderi imediate, semnificative, de costuri.
– Care credeţi că ar fi cea mai bună şi eficientă formă de reformare a sistemului de sănătate?
– Furnizarea de servicii medicale are ca scop îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei în general şi a copilului în special. Dintre cei 10 indicatori utilizaţi la nivel mondial pentru aprecierea stării de sănătate a unei populaţii, 5 se referă la sănătatea copilului – greutate la naştere, mortalitate şi morbiditate infantilă, stare de nutriţie, dezvoltare psihică. Dacă adăugăm şi indicatorul de patologii sociale, unde, din păcate, copilul este implicat din ce în ce mai mult – delincvenţa juvenilă, fumat, consum de alcool şi droguri – putem aprecia că activitatea pediatrului este de importanţă covârşitoare.
Ca urmare, în opinia mea, cea mai eficientă reformare ar trebui să aibă trei axe fundamentale: orientarea fermă către prevenţie, creşterea calităţii actului medical prioritar în domeniile materno-fetal-pediatric şi sincronizarea politicilor medicale cu cele de suport social.
– Ce ne puteţi spune despre proiectul Legii vaccinării? A scăzut numărul de imunizări?
– Susţin ferm politicile de vaccinare, în contextul unui consimţământ informat al părintelui. Convingerile mele au la bază, în primul rând, experienţa din Spitalul Matei Balş, unde am văzut copii murind de boli evitabile prin vaccinare – meningită, rujeolă, varicelă, tuse convulsivă – în anii 1994-1999, când programul naţional de vaccinare era mai sărac cu 4 vaccinuri. Legea vaccinării este un act în sprijinul reducerii mortalităţii evitabile. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a semnalat o scădere a acoperirii vaccinale în România sub 95 % faţă de nivelul de siguranţă de 98%, la care chiar şi copiii nevaccinaţi sunt protejaţi prin imunitatea grupului comunitar. această situaţie – potenţial periculoasă prin riscul progresiv de epidemii – cred că are la bază două cauze: Prima ar fi obişnuinţa pacientului de a consimţi aproape în mod automat – uneori fără a lectura nici fişa standard de informare – la actele terapeutice şi teama faţă de un act medical fără beneficiu imediat, mai ales când aceasta vizează copilul, fără vreun interes deosebit în a argumenta refuzul. Din numărul mare de părinţi care îmi solicită ‘’ceva pentru imunitate’’, foarte puţini sunt dispuşi să citească un material informativ oficial despre vaccinuri, bazându-se în mod periculos pe informaţiile din forumuri. În schimb, nu mi s-a întâmplat ca vreunul să refuze sau să-mi pună vreo întrebare temătoare asupra vreunui supliment alimentar pe care îl administrează copilului. Sunt achiziţionate orbeşte produse ‘’naturiste’’ fără eficienţă confirmată ştiinţific şi cu efecte secundare practic necunoscute – argint coloidal, colostru bovin, diverse extracte combinate de plante la preţuri uneori dureroase. A doua cauză decurge din modul în care subiectul este abordat în media, unde profesionismul pierde teren în faţa ‘’tabloidului ‘’ medical, în care se implică staruri TV. Cunosc perfect efectele nedorite, grave ale vaccinurilor , care se produc în mod excepţional. Numai că, nu înţeleg de ce, situaţiile acestea sunt prezentate în mod exclusivist , fără o paralelă cu cazurile nefaste rezultate mult mai adesea din boala evitabilă prin vaccinare. Este deplorabil că un părinte, al cărui copil a avut de suferit în urma unui vaccin, este nevoit să caute sprijin în presă, care tratează subiectul pentru creşterea audienţei, nu în scop educativ. Acest lucru nu s-ar întâmpla dacă ar funcţiona sistemul de raportare al efectelor secundare grave şi dacă, pentru aceste situaţii ar exista un suport material adecvat. Sancţionarea financiară a părinţilor care refuză vaccinarea va avea un efect cert de creştere a ratei de imunizare, dar mi se pare la fel de periculoasă ca şi informarea aberantă practicată de organizaţiile anti-vaccinare. Medicul vaccinator va fi perceput ca duşman, nu ca un partener pentru sănătatea copilului.
– Cum comentaţi intrarea în vigoare, la 1 mai, a cardului de sănătate? Vor beneficia şi copiii de un asemenea card?
– Va fi o modalitate rapidă de înregistrare a solicitărilor de asistenţă medicală şi verificare a calităţii de asigurat. Pe termen lung, cardul va fi asociat dosarului medical electronic, entitate utilă, dar, după unii, cu vicii în privinţa menţinerii confidenţialităţii. Copiii sunt asiguraţi din oficiu în perioada 0-18 ani – ca urmare, nu vor avea card de sănătate în prima etapă.
– Câteva consideraţii finale…
– Sunt pediatru de aproape 20 de ani şi am dorit mereu să fiu medic în România. Am învăţat din experienţe dure, că nicio ştiinţă de carte nu este salvatoare, atunci când nedreptatea sau sărăcia îţi spulberă caracterul. Politicile de până acum au transformat cadrele medicale din toate categoriile în ţinta nemulţumirilor şi frustrărilor publice, în timp ce corupţia reală a înflorit nestingherită. Văd zilnic cum colegi cu aceeaşi vocaţie onestă plătesc erorile de sistem şi aleg – aproape fără excepţie – să-l părăsească, în loc să încalce, pe furiş, morala hipocratică. Am obosit aşteptând un gest legislativ sau, cel puţin civic, de redare a demnităţii profesiei medicale, dar cred că, dacă o să apară, va deveni istoric.
Andreea Ştefan
