Știri

Medicul SanConfind recomandă: Traumatismele genunchiului pot fi rezolvate rapid prin artroscopie

Unul dintre punctele forte ale Centrului Medical SanConfind îl reprezintă ortopedia, specialitate în care excelează un profesionist desăvîrșit, care a lucrat mulți ani în spitale din Belgia, unde a căpătat o experiență de mare preț, rezolvînd numeroase cazuri, cele mai multe dintre ele, de o complexitate deosebită. Este vorba despre medicul specialist în ortopedie și traumatologie Viorel Albu. În cele ce urmează, vom vorbi despre artroza de genunchi și despre una dintre cele mai eficiente proceduri chirurgicale de rezolvare a gonartrozei: artroscopia de genunchi. La SanConfind, artrozele se rezolvă foarte bine și în condiții de maximă siguranță prin artroscopie.
Artrozele de genunchi
Termenul generic de artroză se referă la afecțiunile articulațiilor de cauză degenerativă, având ca trăsătură comună distrugerea cartilajului articular, urmată apoi de modificări ale tuturor structurilor din componența articulației. Oricare dintre articulațiile corpului uman poate fi afectată de procesul artrozic, dar cu predilecție, articulațiile cel mai des solicitate sunt cele de la genunchi (gonartroză), șold (coxartroză), coloana vertebrală (spondilartroză). Genunchiul, cea mai complexă articulaţie a corpului, din mai multe cauze (printre care și slaba acoperire cu ţesuturi moi), devine deosebit de predispus şi vulnerabil traumatismelor directe si indirecte. Genunchiul este format din mai multe articulaţii, însă pentru a face posibil mersul, există meniscurile intraarticulare, două fibrocartilaje care sunt mobile, pe platoul tibial, în timpul efectuării mişcării.
Artroscopia de genunchi
Artroscopia este o procedură chirurgicală prin care o articulație (artro) este vizualizată (scopie) folosindu-se o microcameră video denumită artroscop. Artroscopia de genunchi oferă medicului o imagine clară a interiorului genunchiului, ajutându-l astfel să trateze leziunile existente.
Artroscopia, o procedură minim invazivă, se face prin două incizii mici, de 1 cm. În timpul procedurii, chirurgul introduce artroscopul în articulația genunchiului pacientului. Aparatul trimite imaginea la un monitor de înaltă definiție. Pe monitor, medicul ortoped de la SanConfind poate vedea detalii ale structurilor afectate din genunchi. Rezolvarea leziunilor se face cu instrumente chirurgicale introduse prin alte mici incizii făcute in jurul genunchiului. Meniscul are rol de amortizor atunci cand mergem. Daca nu ar exista acesta, cartilajele s-ar freca unele de altele, provocând rapid afecțiuni. Atunci când avem o ruptură de menisc, trebuie să știm că nu se intervine mereu chirurgical. Există mai multe grade de ruptură. În gradul 1 si 2 de leziune de menisc, se indică recuperarea medicala, kinetoterapie și balneoterapie sau infiltrații cu acid hialuronic. În gradele 3 si 4, atunci când leziunea ajunge până la baza meniscului, în „zona roșie”, iar durerea este foarte accentuată, este indicată meniscectomia artroscopică, adică intervenția cu extirparea langhetei afectate (a leziunii). Ligamentul este un țesut conjunctiv sub forma unei benzi de culoare albă, uşor elastică si foarte rezistentă, care înconjoară articulaţiile. Exista 4 ligamente principale în genunchi. Cel anterior controlează stabilitatea anterioară a genunchiului și este dispus mai ușor la rupere. Cel posterior, mai solid, se rupe mai rar, fiind situat in interiorul articulației și controlând stabilitatea posterioară a genunchiului. Mai există, de asemenea, ligamentul colateral lateral și colateral medial. Durata intervenției de artroscopie este de o oră si jumatate, procedura putând fi încadrată în segmentul spitalizare de zi. Pacientul poate pleca în aceeași zi acasă, după intervenție, fiind monitorizat de ortoped în regim ambulatoriu. Intervenția artroscopică este economică, în sensul că se scoate doar bucata lezată și se curăță genunchiul. Interesul medical este să se păstreze cât mai mult din articulație. Efectele artroscopiei sunt dispariția durerii și creșterea mobilității. Evoluția postoperatorie este favorabilă. Dacă ruptura de ligament nu se tratează la timp, aceasta poate duce la o leziune mai complexă, mult mai greu de tratat ulterior. De aceea, este foarte important să mergi la medicul ortoped de la SanConfind în timp util, ca sa eviti aceste complicatii. După artroscopie, pacientul se poate recupera foarte bine la Baza de Tratament SanConfind, una dintre cele mai moderne din România, cu proceduri de kinetoterapie sau hidrokinetoterapie etc. 
(PUBLICITATE)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare