Știri

Meci de fotbal internaţional pe stadionul Rafinăriei!

La sfârşitul săptămânii trecute, pe stadionul Rafinăriei din Câmpina a avut loc un meci de fotbal amical, între echipa formată de nigerienii veniţi să se şcolească în domeniul exploatării petrolului şi echipa de juniori a antrenorului Mircea Hagianu. Meciul amical s-a dorit a fi o Cupă a Prieteniei între două formaţiuni cu un statut sportiv total diferit în ce priveşte abordarea performanţei.
Mircea Hagianu este antrenorul coordonator al Clubului HM Junior Câmpina, având o echipă de băieţi cu vârste cuprinse între 15-16 ani, care ocupă de 6 ani primele locuri în competiţiile prahovene. Ideea unui meci între elevii lui Mircea Hagianu şi nigerienii care au venit să înveţe o meserie la Câmpina a venit din ambele părţi, cei din urmă având un mare entuziasm pentru ceea ce ţine de sport, în special fotbal.
„E un meci amical, un meci între prieteni, pentru o Cupă a Prieteniei. Noi vom încerca să folosim doar o repriză echipa de bază, deoarece în ziua următoare vom avea meci de campionat cu Petrolul Ploieşti. Cel care antrenează atât echipa noastră de juniori, cât şi pe cea a nigerienilor, este fiul meu, Daniel Hagianu” – a declarat înainte de meci patronul Clubului HM Junior Câmpina.
Antrenorul nigerienilor, Daniel Hagianu i-a lăudat pe aceştia, apreciindu-le talentul nativ: „Au calităţi fizice excepţionale, fiindu-mi foarte uşor să-i disciplinez, să-i aşez în teren şi să formez această echipă cu ei, în doar 3-4 luni. Şi copii noştri sunt bine pregătiţi, dar ei nu vor putea juca toţi astăzi sau pe parcursul întregului meci, deoarece urmează a doua zi un meci oficial, în cadrul unui campionat”.
În ciuda pregătirii de performanţă a juniorilor, meciul s-a încheiat cu scorul de 4-0 în favoarea nigerienilor, care au avut în teren jucători cu media de vârstă între 20-28 de ani. Dar nu s-a supărat nimeni, prieteniile închegate dinainte între jucători consolidându-se şi mai mult, ambele părţi câştigând „o cupă a prieteniei şi a păcii” aşa cum s-a exprimat reprezentantul nigerienilor, Mandy Okechukwu, doctor în ştiinţe economice. 
Carmen NEGREU

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare