Știri

Maternitatea SanConfind susține creșterea natalității în România (P)

Secția Obstetrică-Ginecologie a Centrului Medical SanConfind încurajează în mod ferm nașterile, în special în rândul tinerelor familii de români. Acest lucru este promovat nu doar din cauză că populația dintre Carpați și Mare scade dramatic, iar dacă acest ritm alarmant va continua, peste 200 de ani, spațiul carpato-danubiano-pontic va fi complet depopulat, pe el vor trăi numai animale, păsări și insecte, iar națiunea română va dispărea din istorie. Managementul Spitalului SanConfind încurajează tinerele mame să nască.  Desigur, excepție fac situațiile care impun, din motive medicale, întreruperea sarcinii. 

Populația României, ca în comunism

România are o populație îmbătrânită și – un lucru chiar mai grav-, într-o continuă scădere, scădere care a atins, în ultimii ani, cote alarmante. În anul 2014, populația țării noastre a scăzut sub pragul psihologic de 20 de milioane de locuitori, ajungând astfel la nivelul anului 1966. Altfel spus, ne-am întors la anul în care liderul comunist Nicolae Ceaușescu a dat celebrul decret potrivit căruia femeile nu aveau voie să facă avort. Probabil, este o glumă a istoriei această întoarcere la comunismul de altădată. Metaforic vorbind, de un deceniu încoace, anual dispar din România locuitorii a două orașe mici.  Cea mai redusă populație a țării a fost înregistrată în anul 1930, când erau 14.100.000 de trăitori pe plaiurile mioritice. Vârful demografic a fost atins în 1990, atunci când România a înregistrat 23.200.000 de locuitori. Principalele cauze ale reducerii populației sunt rata scăzută a natalității, mortalitatea ridicată și migrația externă pentru un trai mai bun. În cele ce urmează, vom vorbi despre prima cauză. 

Anul 2018, cu un minim istoric al natalității

Anul 2018 a însemnat un minim istoric de copii născuţi în România, cei mai puţini din ultimii 50 de ani. Instabilitatea financiară, cea politică şi fenomenul migraţiei şi-au pus amprenta asupra dorinţei românilor de a deveni părinţi, anul trecut fiind unul dezastruos din acest punct de vedere. Concluzia alarmantă aparţine Institutului Naţional de Statistică (INS) ai cărui specialişti atrag atenţia că anul trecut s-au născut 173.000 de copii. Potrivit datelor Academiei Române şi INS, anual, între 1970 şi 1989, s-au născut 360.000 copii, în medie. În 1989 s-au născut 369.000 copii, iar în 1990, numărul a fost de 314.746. De atunci, natalitatea a scăzut aproape continuu, cu uşoare reveniri. „E o statistică alarmantă, care ar trebui să ne îngrijoreze. Natalitatea a scăzut în primul rând din cauza instabilităţii financiare, pe care foarte mulţi români o resimt. Există temeri legate de viitorul pe care aceştia l-ar putea asigura propriilor copii. Am remarcat o teamă de implicare. Mai grav este că cei care preferă să nu mai conceapă copii sunt din pătura de mijloc. Aproape că au renunţat să mai facă copii. Nesiguranţa zilei de mâine îi sperie pe românii care ar putea deveni părinţi”, a declarat, pentru „Adevărul”, psihologul Ilie Marinescu. 
Românii fac copii în străinătate
Exodul cu care se confruntă ţara noastră e un alt motiv pentru care România a ajuns în situaţia de a înregistra cele mai puţine naşteri în 2018. Tot anul trecut, numărul tinerilor cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani care au plecat în străinătate a depăşit cu mult aşteptările specialiştilor. Se pare că statisticile sunt alarmante, dar nu și pentru clasa politică actuală, pentru guvernanții care s-au perindat la conducerea României în ultimii 30 de ani. Fenomenul creșterii migraţiei continuă şi în 2019. „Românii fac copii, dar nu-i mai fac în România. Românul e tradiţional, vrea copii, este pentru familie, dar nu aici. Nu e mulţumit nici de sistemul de sănătate, nici de cel educaţional. Vrea să trăiască mai bine, pentru copii în principal. Şi atunci pleacă şi îi face în altă parte, asta e realitatea. Dacă ne uităm în statisticile statelor unde românii pleacă la muncă, o să vedem că acolo românii fac copii. În străinătate, tinerii au şansa să îşi clădească un nivel de trai mai bun şi au parte de stabilitate, care aici lipseşte. Fractura între ceea ce se raportează la nivel guvernamental că se întâmplă cu România şi ceea ce resimt cetăţenii ca nivel de trai îi determină pe cei tineri să plece”, consideră Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei Mame pentru Mame. 

Zeci de spitale nu fac întreruperi de sarcină

Un raport întocmit de un ONG care militează pentru drepturile femeilor evidențiază faptul că multe spitale din România le refuză femeilor întreruperile de sarcină. În anul 2016, în România existau peste 360 de spitale de stat și aproape 190 de spitale private (125.000 de paturi la public, 6600 de paturi la privat). Potrivit raportului, „se fac întreruperi de sarcină oricând în 40 de spitale din 24 de județe, niciunul din București. Nu se fac întreruperi de sarcină la cerere în timpul sărbătorilor religioase în 36 de spitale din 19 județe. Nu se fac deloc întreruperi de sarcină la cerere în 51 de spitale din 29 de județe”. 

Politica SanConfind privind întreruperile de sarcină

Maternitatea SanConfind spune un NU hotărât întreruperilor de sarcină. Însă conducerea Spitalului SanConfind consideră că trebuie să se facă neapărat educație sexuală în școli, mai ales că acest lucru este dorit de majoritatea românilor, conform tuturor cercetărilor sociologice realizate în acest sens. Echipa medicală de la Maternitatea SanConfind se ocupă de educația medicală a tinerelor familii, ajutându-le și încurajându-le în a avea copii, atunci când sunt pregătite și își doresc acest lucru. Iar siguranța totală a nașterilor, asigurarea sănătății și dezvoltării nou-născuților sunt obiective prioritare ale secției Obstetrică-Ginecologie din cel mai mare spital privat prahovean. Centrul Medical SanConfind organizează periodic cursuri de puericultură în cadrul evenimentului denumit ”Școala mamei”, ce se desfășoară atât în incinta spitalului, cât și în alte locații. De fiecare dată, reacțiile primite cu privire la aceste cursuri dedicate viitorilor părinți au fost extrem de pozitive. La aceste cursuri participă nu doar viitoare mame, ci și viitori tătici, care se pare că se descurcă aproape la fel de bine ca mămicile însele. Este cunoscut faptul că viitorii tătici participanți la aceste cursuri  primesc un atestat de participare care le acordă dreptul de a beneficia de 10 zile de concediu plătit, după nașterea copilului, conform Legii concediului paternal nr. 210 / 1999, aprobată prin H.G. nr. 244/2000. La cursul ”Școala mamei”, viitorii părinți primesc informații utile de la psihologi, consultanţi în alăptare, medici neonatologi, medici cu specializare în obstetrică și ginecologie, moașe. Aceste informații privesc schimbările din perioada sarcinii, alimentația și igiena nou-născutului, precum și pozițiile corecte în care acesta trebuie ținut atunci când este hrănit și spălat. Practic, sunt abordate toate problemele lăuziei și ale îngrijirii pe toate planurile ale bebelușului: masaj, baie, schimbatul scutecelor etc. O atenție deosebită este acordată și altor probleme: depresia postnatală, exercițiile fizice permise în timpul sarcinii, tehnici de relaxare a parturientei în timpul travaliului și al nașterii etc.
sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare