Mâine, la Casa Tineretului, va avea loc, într-un cadru oficial, învestirea în funcţie a aleşilor electoratului câmpinean, primarul Horia Tiseanu şi cei 19 membri ai Consiliului Local Câmpina. Momentul în care aceştia vor depune jurământul de credinţă constituie începutul mandatului lor oficial de reprezentanţi ai puterii locale rezultaţi în urma alegerilor de la 10 iunie 2012. Este pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, când primarul şi consilierii locali depun jurământul în aceeaşi zi. Şi aceasta, deoarece, din 1992 încoace, primul demnitar al oraşului nostru a fost ales, de fiecare dată, în al doilea tur de scrutin, la două săptămâni distanţă de la alegerea consilierilor locali. În urma unor recente modificări legislative, la alegerile locale din acest an, primarii nu au mai fost aleşi în două tururi de scrutin, aşa cum se proceda până acum, ci într-un singur scrutin, candidatul câştigător fiind acela care a obţinut majoritatea relativă a voturilor valabile. Un al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarului nu ar fi fost posibil decât în cazul unui balotaj (egalitate de voturi între primii candidaţi), ceea ce nu s-a întâmplat la Câmpina, unde Horia Tiseanu a câştigat detaşat al treilea mandat de primar, la aproape 10 procente distanţă de principalul său contracandidat, Virgil Guran. Este un record care va fi greu de egalat în următoarele decenii. 12 ani în fruntea oraşului nu a reuşit să stea niciun primar comunist, chiar dacă este cunoscut că, în perioada dictaturii comuniste, exista o oarecare stabilitate politică, iar alegerile locale erau o formalitate, căci ieşea întotdeauna “cine trebuia”, adică cine era în graţiile conducerii judeţene şi centrale a PCR. De când există date în arhiva Primăriei Câmpina, un singur primar deţine un record mai bun decât al lui Horia Tiseanu: Andrei Gheorghiu, cel care a condus destinele acestui oraş între anii 1876 şi 1896. Mandatul acestuia din urmă a fost primul dintre cele înregistrate cu date oficiale.
Aşadar, în premieră, anul acesta va fi posibilă depunerea jurământului de către primar şi consilierii locali în aceeaşi zi, iar ceremonia învestirii, care este publică, va avea loc în Sala Mare a Casei Tineretului. Nici până în prezent nu se ştie, din declaraţii publice, cine va constitui viitoarea majoritate miniparlamentară a Câmpinei.
Pe surse, am aflat că reprezentanţii organizaţiilor municipale ale USL şi PP-DD ar fi bătut palma pentru a forma o majoritate în legislativul municipal. Oficial, niciunul dintre liderii celor două formaţiuni politice nu a făcut vreo declaraţie în acest sens, dar cel mai plauzibil zvon care circulă prin culisele politicii câmpinene acreditează ideea că social-democraţii, liberalii şi “poporenii” lui Dan Diaconescu vor forma o alianţă în Consiliul Local (neoficializată de vreun document scris), care să asigure administrarea Câmpinei în următorii patru ani. În susţinerea acestui zvon stă întâlnirea privată dintre delegaţiile celor trei partide (fiecare delegaţie cu câte 40 de membri), care a avut loc, nu cu mult timp în urmă, într-un cunoscut restaurant din centrul oraşului. Dacă lucrurile stau aşa, vom vedea mâine după-amiază. Cât va dura această alianţă la Câmpina, e greu de spus. Mai ales că politica locală a dovedit că este plină de imprevizibil. Potrivit cutumei, după “ungerea” primarului, a consilierilor locali şi a viceprimarului (acesta din urmă va fi ales de majoritatea consilierilor), vor fi stabilite comisiile de specialitate ale legislativului municipal. Mai mult ca sigur, preşedinţia Consiliului Local va fi asigurată, ca şi în trecut, prin rotaţie, de fiecare membru al miniparlamentului câmpinean, în ordinea alfabetică a primelor litere din numele aleşilor. După ce liderul liberal Virgil Guran, candidatul USL pentru Primăria Câmpina, a ales să meargă la Consiliul Judeţean (deţinea poziţia a 7-a candidaţilor de consilieri judeţeni pe lista USL), în locul său va urca medicul Călin Tiu, un vechi membru al PSD Câmpina, pe care liderii social-democraţi l-ar fi dorit candidatul USL la Primăria Câmpina. Prin această schimbare, echilibrul din USL Câmpina în ceea ce priveşte numărul de mandate de consilier obţinute se rupe, social-democraţii locali deţinând acum cinci mandate, spre deosebire de liberali, care au doar trei reprezentanti în Consiliul Local. Cel puţin pentru începutul acestui mandat, forul deliberativ al municipiului are următoarea structură: USL – opt consilieri (Ion Dragomir – PSD, Gheorghe Tudor – PSD, Daniel Ioniţă – PNL, Mihaela Neagu Petrovici – PSD, Florin Frăţilă – PNL, Horaţiu Zăgan – PSD, Rodica Papuc – PNL, Călin Tiu – PSD); PDL – şapte consilieri (Ovidiu Cord, Marian Nistor, Gena Preda, Marian Dulă, Elena Albu, Daniel Telegescu, Monica Clinciu); PP-DD – patru consilieri (Adrian Piţigoi, Viorica Stănică, Luminiţa Dumitrescu, Mihai Tifigiu). În precedentul Consiliu Local (în foto), legea a făcut-o PDL. Organizaţia municipală a “portocaliilor”, după primirea în rândurile sale a celor cinci consilieri PNDC (partidul al cărui candidat la Primărie a fost, în 2008, Alin Moldoveanu), a avut 11 reprezentanţi în Consiliu, o majoritate mai mult decât confortabilă. În acest mandat şi în actualele condiţii, s-ar părea că PP-DD Câmpina este cel mai “curtat”, deoarece cu oricare dintre celelalte două formaţiuni politice existente în legislativul municipal (USL şi PDL), partidul otevist poate înclina balanţa în obţinerea majorităţii. Tot potrivit unei cutume, şedinţa de învestire a membrilor Consiliului Local va fi condusă de social-democratul Gheorghe Tudor, decanul de vârstă al consilierilor municipali (de 16 ani în conducerea administraţiei câmpinene, între anii 2000 şi 2004 fiind primarul municipiului), secondat de cei mai tineri consilieri locali, Marian Nistor (PDL) şi Adrian Piţigoi (PP-DD).