Cel mai pătimaş stil de a face politică nu îl poţi întâlni în şedinţele Consiliului Local, unde aleşii noştri, chiar dacă se încontrează uneori şi-şi mai strigă vorbe grele unul altuia, o fac adesea pentru “impresia artistică”, numai bună să-i mai “coafeze” un pic în ochii electoratului propriu. De peste două decenii, aproape în fiecare zi, la băncile din Piaţă, pensionarii câmpineni (completaţi de localnici nepensionaţi, dar cărora le place să polemizeze), combat vârtos în probleme de politică (locală, naţională, internaţională, nu contează), făcând şi desfăcând guverne, făcând şi desfăcând primari şi conduceri ale municipalităţii.
După Revelion şi acalmia primelor zile ale Noului An, Piaţa Centrală s-a trezit din nou la viaţă, lăsându-se cucerită de animaţia trepidantă cu care ne-a obişnuit în timpul Sărbătorilor de Iarnă. Pe la mijlocul primei săptămâni a acestui an, zona din faţa principalului complex comercial (denumit, pe rând, BIG, Artima, Carrefour Express), zonă cunoscută ca “Perimetrul 0” al Câmpinei, a revenit la statutul de agora a urbei, de cel mai popular loc pentru dezbaterile semipublice la care se dedau zilnic, cu o neostoită patimă, numeroşii pensionari ce iau în stăpânire locaţia. Dacă ploieştenii au ca loc de “dezbateri populare” zona din spatele statuii lui Nichita Stănescu din Parcul Central, iar bucureştenii, o latură a Parcului Cişmigiu, câmpinenii noştri se întâlnesc la băncile din faţa Pieţei Centrale pentru a face a politică în stil neoş, mioritic. Adică într-un stil extrem de zelos, devenit, de mult, notoriu. Căci zicerile unora dintre cei de vârsta a treia (“lipiţi” cu orele de băncile din zonă), se aud adesea ca nişte tunete peste zgomotul de fond al forfotei cotidiene. “Îi ajunge cât a stat în fruntea oraşului! Ne-am săturat de el, cu asfaltările lui peticite şi nesfârşite. Să mai vină şi alţii!”, “Ăsta-i cel mai corupt guvern dintre toate care-au fost. Poate ne-ajută Dumnezeu anul ăsta şi scapăm de ei”, erau principalele idei ale pensionarilor “de opoziţie” ce puteau fi auzite într-una din dimineţile trecute. “Toţi sunt la fel. N-au fost niciunii mai breji. La ce bun să vină alţii, dacă nu-i niciunul mai bun, nu-i niciunul care să se gândească la popor? Să vină alţii cu burţile şi buzunarele goale, ca să fure şi mai tare!?”, încercau, într-o replică prefăcută, cei cu simpatii “portocalii”, pedelişti mascaţi în cetăţeni neutri, mai puţini la număr, dar parcă mai farisei şi mai vocali.
Aşezat pe o margine de bancă, de unde urmăream atent scena, mă uitam la aceşti susţinători mincinoşi ai unui pericol inexistent (“pericolului unor conducători cu burţile goale, mai hrăpăreţi decât cei actuali cu burţile pline, căci ultimii, de bine, de rău, şi-au făcut plinul şi n-ar mai băga acuma mâna până la cot, ci doar până la încheietura mâinii”), şi încercam să le înţeleg logica. Dacă puteai găsi aşa ceva în vorbele lor viclene. Printre ei, erau oameni simpli (după îmbrăcăminte şi limbaj), dar cei mai mulţi se arătau chiar elegant îmbrăcaţi, cu luciri de inteligenţă în priviri, cu gesturi şi vorbe bine alese, care păreau chiar un pic studiate în prealabil.
Ascultându-i pe aceşti pensionari vădind înclinaţii intelectuale, pe care numărul anilor trăiţi ar trebui să le ofere prezumţia de înţelepciune, mi-am dat seama că aşa-zişii “înţelepţiţi” de numeroasele trăiri şi experienţe de viaţă nu sunt, politic vorbind, decât nişte imaturi; sau nişte persoane care nu-şi recunosc greşelile trecutului. Şi am mai înţeles de ce se spune că “mămăliga românească” foarte rar şi foarte greu explodează. Ceaunul în care, în ultimii ani, actualii guvernanţi au fiert, neinspirat şi perfid, ciorba politicii naţionale este pregătit acum pentru o mare mămăligă electorală, dătătoare de iluzii deşarte celor care mai pot fi iluzionaţi, în anul (să sperăm, de graţie politică) 2012.
Şi să mai sperăm, dacă nu cumva chiar să credem cu tărie, că tăciunii nemulţumirilor populare vor înfierbânta îndeajuns “ceaunul naţional”, astfel încât, la fiebinţeala nefericită a acestuia, “mămăliga românească” să explodeze electoral, paşnic, în noiembrie 2012, punând pe făraş actuala putere cvasidespotică a României. Şi atunci, după alegerile din toamnă, asezonate cu un foarte probabil referendum, chiar vom putea spune că Băsescu, Boc, Udrea şi compania au pus-o de mămăligă.
