Știri

Lui Severin nu-i mai place la Antena 3

Senatorul PSD Georgică Severin a părăsit marţi platoul emisiunii „La ordinea zilei” de la Antena 3, după o dispută verbală avută cu jurnalistul Adrian Ursu. „Plecaţi acasă!” – a fost replica în urma căreia senatorul s-a ridicat şi a plecat din emisiune. Schimbul de replici a izbucnit de la o solicitare a lui Adrian Ursu, în care jurnalistul i-a cerut parlamentarului să facă o interpelare către ministrul Justiţiei pe tema scandalului în care este implicată familia Băsescu. Adrian Ursu a mai afirmat în emisiune că parlamentarii au fost mai mult în vacanţă decât la muncă în 2014, iar Severin i-a reproşat atitudinea faţă de legislativ şi demnitari. 
Într-un comentariu făcut pe reţeaua de socializare Facebook, parlamentarul declara: “De data aceasta, cred că am procedat corect, deoarece tonul discuției depășise nivelul meu de acceptabilitate. Când refuzi argumentele constituționale și ataci Parlamentul doar pentru că este ușor de atacat și ai interese de apărat… A fost cea mai bună soluție. În fond mergem în emisiuni pentru a dezbate probleme, alese de moderatori, nu pentru a ne pune cenușă în cap, mai ales când nu este cazul, doar ca să dăm satisfacție unor „deontologi” indiferent de tabăra din care provin”. 

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare