Liviu Briciu: „Câmpina este un oraş într-o continuă şi constantă degradare”

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la căderea comunismului în România, bun prilej de a afla ce cred câmpinenii contemporani despre toată această perioadă complicată prin care a trecut societatea românească, implicit cea câmpineană. Prin acest demers jurnalistic ne propunem să publicăm o serie de interviuri cu oameni care în urmă cu trei decenii percepeau/ trăiau în mod diferit momentul crucial al schimbării de paradigmă în societatea noastră, oameni ale căror destine aveau să cunoască schimbări radicale până în zilele noastre, oameni alături de care încercăm să schiţăm un portret cât mai complet al celor 30 de ani postrevoluţionari.

Profesor şi ulterior om de afaceri, proprietarul unei companii IT, Liviu Briciu are 51 de ani, o familie frumoasă şi o mare aplecare spre muzica de calitate, pe care o promovează cu succes la singurul club din Câmpina unde se cântă muzică live şi, bineînţeles, la Festivalul de Jazz-Rock, manifestare culturală de ţinută, pentru care munceşte cu dedicaţie de cel puţin opt ani.

În decembrie 1989, tânărul de 20 de ani Liviu Briciu, sosit recent în Câmpina după satisfacerea stagiului militar, începea o nouă etapă din viaţă pe tărâmul libertăţii şi democraţiei şi visa la lucruri măreţe. Ce s-a întâmplat ulterior şi ce crede el, omul care azi a atins vârsta deplinei maturităţi, despre toţi aceşti ani scurşi până în prezent, aflăm din interviul următor.

Liviu Briciu

– Suntem în vara anului 2019, la distanță de 30 de ani de la căderea comunismului, moment crucial în istoria recentă a societății românești. Adolescentul de atunci, tânărul de 20 de ani, pornea în viață fără un bagaj consistent, într-o o nouă orânduire socială. Cum a fost in momentele acelea?

– Eram mult prea tânăr în vremea respectivă, fără experiență de viață. Nu știam ce înseamnă acea uriașă transformare, căderea regimului comunist. Trăiam in acele zile alături de ceilalți efervescența așa-zisei Revoluții care astăzi am înțeles pe deplin că a fost o lovitură de stat în urma căreia neocomuniștii au pus mâna pe putere și n-au mai lăsat-o până în zilele noastre. Imi amintesc că ne bucuram de acea libertate fără să știm ce înseamnă si fără să bănuim ce avea să urmeze.

Am aflat abia mai târziu, în anii 90, când au început mineriadele și toate celelalte mișcări sociale împotriva orânduirii neocomuniste. Şi nici atunci n-am fost pe deplin conştienţi că suntem pe un drum greşit. Din păcate am realizat mult prea tarziu că România intrase pe mâinile fostelor structuri comuniste/ securiste care stăpâneau absolut totul şi mai ales economia românească, rămasă în derivă după prăbuşirea sistemului centralizat. Atunci ei au acaparat sub toate formele pârghiile societăţii şi au facut ce ştiau mai bine: să mintă, să manipuleze, să se imbogăţească şi să târască ţara in evul mediu, stadiu in care a rămas şi azi. Personal, am trecut cu greu prin acea perioadă tulbure de tranziţie din anii 90, pentru că nu aveam niciun fel de experienţă profesională, de viaţă şi am fost nevoit să mă adaptez, să învăţ din mers. Sigur că mă ajuta tinereţea, entuziasmul, dar nu era de ajuns pentru a-mi găsi o cale in noua Românie. In prima parte a anilor 90 am lucrat in invăţământ şi mi-am dat seama că nu este un loc potrivit pentru viitor. Aşa am decis să intru in sistemul privat şi să-mi deschid propria afacere, în 1996, in domeniul IT, un domeniu complex şi complicat in acele vremuri. Am muncit foarte mult şi in cele din urmă am reuşit să pun pe picioare o mică afacere care ulterior s-a dezvoltat, ajungând la un nivel bun. Aşadar am ales să trăiesc prin propriile-mi forţe, fără să depind de stat ori de sistemul politic, oricare ar fi fost el. Cred că atunci am făcut o alegere bună renunţând la jobul plătit de stat.

– Alegerea a fost o reacţie de dizidenţă faţă de noul regim iliescian sau o dorinţă de a lua viaţa in piept?

– In mică măsură. Eram destul de confuz in ceea ce priveşte politicul şi adevărata istorie a perioadei 1945-1989. Nu aveam destulă informaţie in acest sens şi eram prea tânăr să fac o astfel de analiză. Imi căutam pur şi simplu o cale in jungla tranziţiei. 

– Asta in timpul in care ei, neocomuniştii, işi făceau treaba şi se răspândeau in tot organismul tinerei democraţii. 

– Da. Din păcate am fost cu toţii naivi şi ne-am lăsat păcăliţi, la vremea aceea, de Iliescu, Roman şi toată camarila lor. Ne vorbeau franţuzeşte la televizor şi ne minunam ce conducători deştepţi avem. Naivitate care ne-a costat din greu in ultimii 30 de ani. Condamnabilă nu este naivitatea noastră, ci ticăloşia celor care au preferat să sacrifice zeci de ani un popor pentru o mână de privilegii şi de arginţi.

– Şi totuşi, au fost si perioade bune, in care ne-am redresat oarecum. Aderarea la UE şi NATO, de exemplu.

– Din fericire, că altfel cred că eram terminaţi de mult. Şi asta in contextul in care dreapta politică românească a avut mari probleme in aceşti ani, incepând de la comandourile de mineri care au devastat sediile PNTCD şi PNL până in zilele noastre, când structurile de conducere sunt penetrate de tot soiul de indivizi dubioşi care discreditează ideologia de dreapta şi ideea de politică în sine.

– Cu toate astea, a fost o vreme in care Liviu Briciu s-a implicat in politică şi ulterior a renunţat.

– E adevărat. In 2010, la sfatul unui prieten trecut prin viaţă, care imi spunea că fără implicare nu se poate schimba nimic, am ales să intru in PNL-ul local şi să activez in Biroul Politic. A fost o experienţă neplăcută, pentru că am dat, cu mici excepţii, peste oameni care nu aveau nicio legătură cu politica. Oameni care se voiau şefi peste nimic şi care işi urmăreau doar interesele, de cele mai multe ori mărunte… Am renunţat in anul 2014, atunci când după unificarea PNL şi PDL au avut loc alegeri interne şi un individ de tristă amintire, trimis de organizaţia judeţeană să supravegheze alegerile, ne-a interzis să vorbim la conferinţa de alegeri, iar masa de manevră din partid, susţinătoare a celui care a ieşit şi este şi azi preşedinte, a votat moţiunea de interzicere. Un astfel de comportament nu se practica nici la PCR şi am ales să mă retrag alături de mulţi colegi nemulţumiţi de atmosfera ostilă creată în partid. Din păcate atunci, ca şi altădată, eram prea puţini pentru a le face faţă celor ce se constituiau in masa de manevră a liderilor. Inţeleg că nici in prezent nu s-au schimbat lucrurile. Cu toate astea, nu se poate spune că am renunţat, sunt doar scârbit de modul ăsta de a se face politică, care este valabil până la cel mai inalt nivel in partidele tradiţionale. Nu sunt capabili să se reformeze şi asta o să ii coste.

– Despre noile formaţiuni  apărute pe scena politică ce părere aveţi?

– Era normal să apară şi sper să demonstreze că au altă mentalitate. Până atunci nu mai creditez pe nimeni. In România există un microb care se propagă in rândul partidelor. Cei care ajung la putere, intr-o formă sau alta, se transformă destul de rapid şi uită de ce au ajuns acolo. Tocmai de aceea oamenii nu mai au incredere. Dar să sperăm că lucrurile se vor indrepta şi in acest sens. 

– Se tot vorbeşte despre divizarea societăţii româneşti, despre mai multe tipuri de indivizi sociali, despre un adevărat război ideologic intre românii corporatişti, intreprinzători particulari, diasporeni, pe de-o parte şi bugetari, pensionari ori oameni dependenţi, intr-o formă sau alta, de politicienii aflaţi la putere, pe de altă parte. Cum comentaţi această confruntare? 

– Da. O intrebare dificilă. Nu e vorba de ideologie politică. Ar fi bine să ne razboim in ideologii. Cred că toată povestea asta este creată artificial de aceşti neocomunişti care vor să genereze dihonie intre români astfel incât ei să-şi poată ascunde incompetenţa, hoţiile şi să-şi păstreze o masă critică de manevră. Au făcut in aşa fel incât au răsturnat toate valorile şi au creat discrepanţe mari intre anumite categorii sociale, ceea ce, evident, a generat haos. Nimeni nu mai inţelege de ce un salariat de la stat are un venit mult mai mare decât unul de la privat, in condiţiile in care bugetul public este alimentat in proporţie covârşitoare de mediul privat. Nimeni nu mai inţelege de ce o anumită categorie de pensionari are venituri exorbitante comparativ cu pensia medie a românilor de rând. Nimeni nu inţelege de ce este nevoie de pensii speciale la parlamentari sau primari in condiţia in care ei au ales sa slujească comunitatea/ ţara şi nu ii obligă nimeni să facă asta. Si exemplele pot continua. Aici s-a produs schisma şi diferenţa de opinie a românilor faţă de binele general. Unii sunt interesaţi doar de buzunarul lor şi fac orice compromis pentru asta, in timp ce alţii realizează că fără echitate  mecanismele societăţii nu pot funcţiona. 

– De fapt asta au urmarit, „bravii” noştri conducători in ultimii 30 de ani, să ne întoarcă unul impotriva celuilalt?

– Sigur. E foarte simplu să iţi atragi de partea ta, cu măsuri populiste şi fără suport in economia reala,  o categorie de cetăţeni şi să ii asmuţi impotriva celor pe care ii manevrezi mai greu. Practici bolşevice care au funcţionat cu succes in partea asta de lume si incă mai funcţionează. De aceea trebuie să incetăm cu această mizerie şi să ne reaşezăm pe principii sănătoase. Cât incă nu e prea tarziu. Le datorăm asta copiilor noştri cărora nu avem dreptul să le amanetăm vieţile pe fondul laşităţii, incompetenţei şi prostiei din prezent.

„Câmpina este un oraş într-o continuă şi constantă degradare”

– Despre Câmpina anului 2019, oraşul ce altadată se mândrea cu o industrie prosperă, ce părere aveţi?

– Sunt dezamăgit. Câmpina este un oraş intr-o continuă şi constantă degradare. Se vede cu ochiul liber că nu exista un proiect de oraş pe termen mediu şi lung ca in alte zone din ţară. Nu există o preocupare constantă din partea autorităţilor de a stopa exodul de forţă de muncă, de a moderniza infrastructura, de a restabili un brand de localitate care să compenseze prăbuşirea economiei locale. Se vorbeşte de promovarea turismului, dar noi nu prea avem ce oferi in acest sens, sau cel puţin nu se preocupă nimeni să dezvolte proiecte in acest sens. Ne mărginim să copiem an de an bugetul public şi să asigurăm funcţionalitatea fără sa investim in proiecte importante. Oraşul a ajuns intr-o zonă gri şi asta trebuie să dea de gândit celor care il conduc şi au salarii prea bune in comparaţie cu managementul pe care il oferă. Nu prea inţeleg de ce este atât de mare inerţia in zona asta administrativă şi de ce se tărăgănează atât lucrurile. Sau poate că inţeleg, dar imi vine greu să accept. Cred că a venit vremea ca lucrurile să se schimbe in oraş şi asta cât mai curand. 

– Ce şanse avem să ne salvăm prin cultură? Vă intreb asta ştiut fiind faptul că sunteţi un om apropiat de fenomen, iubitor de muzică si nu numai. 

– Ce să zic… Am incercat in toţi aceşti ani să promovez valoarea din muzica românească, să creez un brand prin festivalul de Jazz Rock. Cred că in bună măsură am reuşit, dar vă marturisesc că am obosit. E cumplit de greu să organizezi sute de spectacole intr-un oras mic, in care oamenii nu au resurse pentru a cheltui in acest sens. M-am incăpăţânat să continui şi să aduc bucurie in sufletele celor câteva sute de câmpineni care apreciază muzica de calitate. Sper să am puterea să merg mai departe. Referitor la salvarea Câmpinei prin cultură, nu ştiu ce să zic. Pentru asta e nevoie de bani şi puţini sunt aceia care inţeleg că un act cultural de calitate are nevoie de finanţare masivă. Din fericire, la noi sunt oameni, chiar şi in administraţia publică locală, care pun umărul, dar nu e suficient. Să salvezi un oraş prin cultură inseamnă să te ţină bugetul şi să organizezi manifestări de ţinută, cum fac cei de la Sibiu, de exemplu. Inseamnă să construieşti edificii, infrastructură şi să te susţină economia oraşului. La noi nu e cazul. Vedeţi, revenim la economie şi bunăstare. Fără aceste ingrediente nu se poate. Cum ar fi să cheltuim un milion de euro pentru un festival de amploare şi noi să n-avem şosele, parcuri, clădirile să pice pe noi si oamenii să nu işi permită să bea o bere la terasă? Am fi de râs. Toate au un rost şi trebuie gândite serios, dar pentru asta este nevoie de oameni cu viziune şi, cum vă spuneam, la noi nu e cazul. Poate, cine ştie, in viitor să inceapa un nou proiect de oraş.

– Din scurta dvs. caracterizare putem trage concluzia că trăim intr-un oraş cu o slabă guvernare şi chiar muribund. Care are fi părtţle bune?

– Nu mă simt deloc jenat că spun lucrurilor pe nume şi cred in ceea ce spun. Mai mult de atât, sunt foarte multi câmpineni care au aceeaşi părere. Vă rog să vorbiţi cu ei şi poate vă vor surprinde cu multe alte idei şi concluzii. Oraşul are probleme şi merită o guvernare mult mai bună. Sigur că sunt si părţi bune. Trăim intr-o zonă  liniştită, aerisită, curată şi chiar interesantă din multe puncte de vedere. Problema este că se poate mai mult şi când spun asta mă gândesc la bunăstare si infrastructură modernă. Odată rezolvate acestea, se schimbă situaţia şi oraşul poate inflori. 

– Credeţi că ultimii treizeci de ani au trecut fără rost pe lângă noi?

– Nu. Ar fi prea mult. In toată perioada asta am acumulat experienţă, pe care trebuie să o folosim in viitor. In plus, sunt progrese destul de importante in unele domenii. De exemplu aveam multă forţă de muncă calificată in IT şi asta a adus mult capital străin in ţară. Capitalul străin inseamnă şi schimbarea mentalităţilor şi cred că asta ii sperie rău pe ăştia care işi fac de cap prin politică. Iată doar un exemplu. Mai sunt şi altele. Problema este că ne mişcăm prea incet şi statul este un organism incremenit, ca să nu spun mai mult. Cam asta e. Cred că in următorii treizeci de ani o să arătăm mult mai bine. Sper.

Florin Frăţilă