Știri

Legea privind venitul minim garantat nu asigură minimul existenţei

Ne-a vizitat la redacţie, nu de multă vreme, o locuitoare a Câmpinei care îşi duce traiul de azi pe mâine, cu tendinţa tot mai accentuată de  a şi-l duce “de azi pe ieri”. Căci pentru Atena Irimioiu, viitorul este sumbru şi incert, aşa că ziua de mâine este şi ea sumbră şi incertă. Atât de sumbră şi de incertă, încât nici nu mai are rost să o pui la socoteală, să o iei în considerare.  Pentru biata Atena, dar, cu siguranţă, şi pentru destui concetăţeni ai noştri cocoşaţi de nevoi şi de neputinţă, perioada Sărbătorilor de Iarnă seamănă foarte mult cu orice perioadă fără sărbători din timpul anului. Atena suferă de cancer mamar, diabet zaharat şi tulburări psihice. Are doi copii minori, încredinţaţi în grija soţului (unul dintre ei) şi în grija mamei sale (celălalt copil). Acum patru ani, a fost abandonată de soţ, iar în prezent trăieşte cu bunica sa, sub acelaşi acoperiş.
Bunica, de 89 de ani, este şi ea grav bolnavă şi are o pensie de 430 de lei, bani din care abia poate să-şi plătească medicamentele şi utilităţile gospodăriei. Din aceşti bani, bunica sa cu greu îşi poate asigura traiul cotidian, hrana şi îmbrăcămintea necesară. Pentru Atena, nicio leţcaie nu mai rămâne. Simţindu-se singură pe lume, aproape înecată într-o mare a deznădejdii, bântuită de gândul negru al sinuciderii, Atena a făcut cerere la Primărie, pentru a obţine un venit minim garantat, care să-i asigure o existenţă la limita ei inferioară. Era dispusă oricând să lucreze în folosul comunităţii, chiar mai multe zile decât prevede legea. Funcţionarele de la Biroul Asistenţă Socială, pe bună dreptate, nu au putut să îi facă dosar şi i-au răspuns că veniturile familiei sale (pensia bunicii), depăşesc cu mult nivelul lunar al venitului minim garantat pentru două persoane, stipulat în Legea nr. 416/2011, care este de 196 de lei. Cu un astfel de ajutor social, se poate spune că legea în cauză se referă la un venit minim garantat, dar nu şi la asigurarea unei minime existenţe. De ce-o mai proclama Constituţia faptul că statul nostru asigură un trai decent cetăţenilor săi?! A.N. 

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare