Sfânta Rusie decorticată
După aproape o jumătate de secol de implicare intelectuală şi nenumărate contribuţii editoriale în largul domeniu al ruso-sovietologiei (istoriei, mentalităţilor, spiritualităţii, politicii după cum o dovedeşte bibliografia) era inevitabil ca Alain Besançon să încerce să scrie o lucrare de sinteză în care să ofere răspunsuri ample, structurale, la veşnica întrebare: ce este Rusia/poporul rus? Căci, trebuie să recunoaştem, poporul rus rămâne în continuare o mare enigmă. Cu cât este mai mult analizată Rusia cu atat ne afundam mai adânc în mlaştina acestui mit. „Occidentul a fost fascinat de Rusia. Din prima clipă când a luat contact cu ea, s-a întrebat cu cine are de-a face. A fost atras şi s-a temut de ea. A încercat s-o includă în lumea lui, a încercat s-o expulzeze; n-a reuşit nici una, nici alta.”1 Este povestea unei legături de dragoste-ură atat de complexe încât nici măcar volumul lui Besançon nu are cum s-o elucideze ci doar sa formuleze câteva întrebări şi să ofere câteva explicaţii tăioase, fără urmă de naivitate franceză. Trecem peste definirea chestiunii ruse prin prisma ortodoxiei „matricea religioasă (care) s-a întipărit în conştiinţa rusă” pentru a ajunge la fondul problemei care îşi găseşte răspunsurile mai degrabă în evoluţia problematică a istoriei Rusiei. Contopirea ortodoxiei cu puterea absolută a ţarului2 nu a fost de bun augur, orice ar spune ortodoxiştii, lăsând cale deschisă tuturor abuzurilor ţarilor şi creând o adevărată tradiţie a absolutismului- ba mai mult, justificând-o prin diverse considerente divine!- care avea să fie folosită cu brio de bolşevici şi Stalin. Analiza literaturii ruse din momentul său de maximă glorie, secolul al XIX-lea îi oferă istoricului francez oportunitatea de a sonda în adâncime extensia sufletului rus (nu degeaba Gogol cu „Suflete moarte” este evocat). Marii autori ruşi au avut, har Domnului, materie primă pentru nenumăratele lor opere profunde, Puskin, Gogol, Dostoievski (comentaţi pe larg) dar şi Tolstoi şi Cehov fermecând cititorul occidental. Besnaçon analizează şi impactul avut de doctrina slavofilă asupra Rusiei, fapt ce poate explica, într-o mică măsură şi satelizarea de după 1945 a unor ţări slave (Bulgaria, Cehosolvacia sau rebelele şi încăpăţânatele Iugoslavia şi Polonia). (Şi) Alain Besançon se referă la mirajul utopiei “Rusia a încercat să ofere străinilor o imagine falsă despre ea însăşi. Aşa-zişii străini s-au plâns dintotdeauna de minciunea rusească. Am fost păcăliţi este însă o explicaţie prea simplă, ba chiar simplistă, a erorilor pe care le-au făcut. (…) Pentru a masca un eşec, se minte. Întâi faţă de străini, apoi faţă de sine însuşi. Secolul XX a cunoscut o nouă versiune, mai complexă a ei: minciuna comunistă. Ea nu e specific rusească, dar a pornit din Rusia şi s-a întins în întreg teritoriul comunist. Este o minciună în două trepte. Prima constă în a face lumea să creadă că utopia s-a realizat. Aici sunt etalate realizările decorative. Recolte record, performanţe în educaţie, bunăstare socială, creştere nestăvilită. Călătorul occidental a crezut vreme îndelungată toate acestea, dar minciuna are picioare scurte şi se risipeşte la cea mai sumară examinare. Este o simplă amplificare a vechii minciuni ruseşti clasice. A doua treaptă a minciunii constă în a-l face pe martorul străin să creadă că în comunism realitatea este aceeaşi cu cea pe care o trăieşte acasa” Istoricul francez recunoaşte că francezii au fost mai atraşi de comunsimul sovietic decât alte naţiuni occidentale şi explică pertinent de ce „Comunismul a fost mondial. Nu li se poate reproşa prea mult francezilor că s-au lăsat impresionaţi de propaganda sa sistematică, făcută cu metodă, la scara nemaivăzută. Întreaga Europă a suferit influenţa ei. Puterea sovietică a format <misionari> şi i-a trimis în lumea întreagă. Erau câteva mii, bine organizaţi, dispunând de mijloace financiare necesare şi utilizând cu măiestrie tipul de minciună comunistă extrem de eficient şi greu de demontat. (…) Influenţa comunistă a fost inegală. În Anglia, America, în Japonia, s-a limitat la grupuri care au lâncezit, fără să dobândească nici forţă, nici prestigiu. Acolo, clasa muncitoare, ţinta principală a propagandei, nu s-a lăsat antrenată. În Franţa în schimb, încă din anii `30, Partidul Comunist avea o bază muncitorească reală.” Concluzia autorului francez este ca „Atracţia sentimentală pentru Rusia are mai multe izvoare şi mai multe motive. Este confuză şi puternică, tenace. Nu cere cifre. Nu o interesează să acorde sau nu credit cifrelor şi marilor realizări. Dragostea despre care vorbim lasă deoparte asemenea consideraţii triviale. Este o dragoste globală şi confuză”.
Codruţ CONSTANTINESCU
1 Alain Besançon „ Sfatna Rusie” Editura Humanitas, 2013, pag.7
2 Reflexele s-au păstrat însă şi în zilele noastre astfel cum ne-am explica faptul ca Putin l-a trimis recent pe Patriarhul Rusie sa agite puţin apele în Republica Moldova?
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!