Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

O călătorie gratuită

Editura Vremea din Bucureşti tipăreşte de ani buni o colecţie deosebit de interesantă intitulată Fapte, Idei, Documente în dorinţa salutară, în continuare, chiar şi în anul 2013 de a dezgropa traumele trecutului nostru (dar nu numai) recent. Acest şantier atât de asemănator cu cel arheologic este unul vast şi se compune din mii si mii de faţete ale unei realităţi istorice delirante, crude şi nedrepte căci comunismul a reuşit performanţa să transforme în profunzime toate societăţile peste care suflarea sa criminală a trecut ca o boare glacială rău prevestitoare.

Volumul „O calatorie gratuita. Romani in gulagul sovietic” de Olga Pheiffer Cunescu rememorează călătoria şi experienţa uneia din miile de femei de origine germană care a avut de înfruntat vitregiile istoriei. Cartea nu este scrisă pe un ton patetic sau melodramatic chiar dacă momentele prin care a trecut autoarea au fost extrem de grele, momente în care viaţa unui om atârnă de un fir de păr, mulţi dintre cei trimişi în URSS murind acolo din cauza condiţiilor extreme de viata : 12-14 ore de muncă grea, temperaturi de sub -30 grade Celsius, hrană insuficientă ( ciorbele de castraveţi muraţi, varză şi 200-300 grame de pâine pe zi nu pot menţine în viaţă à la longue terme un organism care depune efort) precaritatea mijloacelor şi resurselor sanitare. În domeniul acesta a avut norocul şi Olga Pheiffer să lucreze fapt ce a salvat-o de la o moarte sigură. Autorităţile sovietice, ştim bine, nu puneau mare preţ pe viaţa prizonierilor. Nu-i vorbă, nu dădeau prea multe parale pe viaţa propriilor cetăţeni (a se urmări viitoarea recenzie la cartea Insula canibalilor de Nicolas Werth apărută tot la Editura Vremea), de ce ar fi făcut-o pentru soarta unor duşmani declaraţi precum erau germanii?

Detenţia sa în zona Uralilor nu s-a prelungit prea mult, după un an şi jumătate fiind eliberată. Putem spune că a scăpat ieftin. La 16 septembrie 1946 a părăsit lagărul fiind însă trimisă în zona de ocupaţie sovietica din Germania (viitoarea RDG din 1949) şi nu în România unde autoarea dorea să ajungă, înapoi la familia care o aştepta cu îngrijorare. Stalin incerca sa castige simpatia germanilor rasariteni care se aflau sub oupatia militara a Armatei Rosii. Din zona sovietică, după mai multe peripeţii şi o jumătate de an de încercări a reuşit să ajungă în România. În mod paradoxal, în timp ce mii de români făceau tot posibilul să iasă din ţară, profitând de permeabilitatea unor frontiere care fuseseră măturate de războiul mondial, ea chiar dacă a trecut prin zona britanică şi Austria, s-a întors într-o Românie la început de comunizare, prea puţin prietenoasă cu minorităţile conlocuitoare şi, în mod special, cu cea germană. Însă viziunea noastră posterioară este diferită faţă de ceea ce se putea percepea în acele momente în care informaţia traversa spaţiile foarte greu.

„Nu ştiam încă atunci că ţara spre care ne îndreptam, riscându-ne viaţa, suferea deja sub tăvălugul comunist, care se străduia să nimicească sufletele oamenilor şi să înlăture valoarea şi competenţa, pentru a face loc prostiei şi mârşăviei, ce se străduiau să se caţere cât mai sus. Nu puteam şti acolo că, în ţară, închisorile comuniste înghiţeau pe cei mai aleşi dintre compatrioţi, lăsându-i liberi mai cu seama pe cei înclinaţi spre compromis sau gata să-şi trădeze convingerile şi semenii. (…) Dorul de ţară devenise pentru noi atât de obsesiv încât nici nu ne trecea prin gând că, într-o zi nu prea îndepărtată, s-ar putea să regretăm întoarcerea acasă.” Sfârşitul cărţii este edificator „După o săptămână mi-am îmbrăţişat părinţii, acasă, în Năsăud, convinsă că am scăpat de toate necazurile. Apoi…Apoi a urmat cea de a doua parte a calvarului nostru.” Din exilul exterior s-a trecut la exilul interior şi, pentru marea majoritate a minorităţii germanice (saşi şi şvabi) plecarea definitivă dintr-o ţară care nu mai dădea nici o ceapă degerată pe ei. Căci avea nevoie de puritate etnico-ideologică iar România Mare trebuia distrusă şi în acest punct: diversitatea etnica care era mai greu de controlat decât o mare masa de români. 

Codruţ CONSTANTINESCU