Zeul care a dat greş1 este o carte grea. De ce oare? Aparută pentru prima oară la începutul războiul rece, în 1949, reeditată în mai multe rânduri, reuneşte şase mărturii importante, structurate în două categorii (iniţiaţii şi simpatizanţii) scrise de personalităţi mai mult sau mai puţin cunoscute în spaţiul cultural românesc care au un singur punct în comun: au fost atrase de regimul şi doctrina comuniste dar s-au deşteptat. Ba mai mult de atât, chiar au acceptat să-şi descrie eşecul personal căci în secolul trecut, spre deosebire de acum, ataşamentul doctrinar era unul de-a dreptul esenţial pentru foarte mulţi intelectuali şi nu numai. Cu astfel de lucruri nu te jucai! De altfel, oare nu acest fanatism ideologic a dus şi la cel de al Doilea Război Mondial? Toţi cei şase scriitori aparţin spaţiul occidental (din Marea Britanie: Arthur Koestler, Stephen Fischer, din Statele Unite: Richard Wright si Louis Fischer, din Franţa, Andre Gide iar din Italia, Ignazio Silone). Suntem siguri că Panait Istrati ar fi avut şi el multe de spus în această privinţă dacă ar fi apucat anul 1949 şi, esenţial, dacă nu l-ar fi apucat în România.
Este interesant cum fiecare apostat sau simpatizant încearcă să-şi justifice atracţia, îndrăgostirea. Ba este vorba despre faptul că la începutul anilor 1920 Rusia era încercuită de duşmani haini şi burghezi, săraca, în nevoi, ba că aveau loc experimente culturale şi, mai ales, economice novatoare (planurile cincinale păreau lumii capitaliste, afectate din plin de Marea Criză un posibil panaceu) ba boomul fascismului în întreaga Europa (dar mai ales în Italia şi Germania) ba războiul civil spaniol (1936-39) toate reprezentau argumente pentru a pune în surdină esenţa totalitarismului stalinist, foarte vizibilă încă de atunci căci, aşa cum o declara şi Spender, URSS nu era deloc atât de izolată precum am crede noi astăzi. De altfel, nenumăratele mărturii ale occidentalilor (şi nu numai) care au vizitat URSS reprezintă o dovadă grăitoare. Spender critică necruţător intelectualitatea occidentală care s-a orientat către Est. „Când era vorba de intelectualii comunişti, trebuia să ţin întotdeauna seama de faptul că, atunci când au devenit comunişti, ei şi-au făcut un calcul prin care au împărţit realitatea în alb şi negru. În viaţa de zi cu zi, nici un aspect cu care se confruntau nu putea schimba, în mintea lor, acest enorm calcul abstract. Revoluţia era începutul şi sfârşitul, esenţa tuturor esenţelor. Într-o bună zi, undeva, totul se va aduna în fericitul întreg care era Dictatura Proletariatului şi societatea comunistă. (…) intelectualul comunist părea foarte interesat de teorie şi mai puţin de dovezile care puteau contrazice teoria. De exemplu, nu am cunoscut nici unul care să arate măcar o urmă de interes pentru vreun alt aspect legat de Rusia în afară de cele prezentate în propaganda stalinistă.”2 Fin psiholog, Spender teoretizează cu multă exactitate şi resorturile intime ale acestui angajamant, cuvinte destul de actuale si in actualul context valah. ’’Când oamenii aleg o anumită cale de acţiune, tot ceea ce îi ajută să o urmeze le pare însufleţit şi adevărat, iar ce li se opune devine o noţiune abstractă. Prietenii îţi sunt aliaţi; prin urmare, sunt fiinţe umane reale, în carne şi oase, cu aceleaşi simpatii ca ale tale. Adversarii tăi sunt doar nişte idei plicticoase, lipsite de sens, inutile; vieţile lor sunt tot atâtea afirmaţii false şi ai vrea să le suprimi cu plumbul gloanţelor aşa cum ai trage, cu plumbul din mina creionului, o line de-a curmezişul unui paragraf scris de mântuială.” Chiar dacă, până la urmă,bătălia de pe urmă nu s-a dat între comunişti şi foştii comunişti aşa cum prevedea, mai în glumă, mai în serios, Ignazio Silone, contribuţia celor care au cunosut fenomenul totalitar comunist din interior a fost esenţială pentru învingerea chitului căci aceştia au cunoscut aceeaşi situaţie cu cea a lui Iona, cel înghiţit de chit. Ieşind din burta lui, au propovăduit libertatea, fiind bine lecuiţi de slavie.
Recenzia complata poate fi citita la: http://filme-carti.ro/carti/zeul-care-a-dat-gres-ii-24726/ sau http://www.revista22.ro/zeul-poate-gresi-18893.html
1 Zeul care a dat greş, editor Richard Crossman, Editura Humanitas, 2012
2 pag. 311
