Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Călătorie în Kolîma

Nicolas Werth, cunoscutul istoric francez specalizat în istoria comunismului, co-autor al celebrei Cărţi negre a comunismului, autorul capitolului despre URSS, sătul de studiul academic, atras ca toţi istoricii adevăraţi şi de materialitatea istorie, a hotărât să facă o călătorie de aproape trei săptămâni, între 13 august-3 septembrie 2011 chiar în inima Gulagului, în regiunea Kolîma, alăturându-se unui grup de cercetători ai Asociaţiei ruse Memorial, aflaţi într-o misiune de teren pentru a cerceta şi inventaria atât mărturiilor puţinilor supravieţuitori ai Gulagului (istorie orală) cât şi obiectele care au însoţit această imensa tragedie umană şi dar şi pentru a topografia amplasamentele uriaşei încrengături care a fost Gulagului (nu degeba comparat cu un arhipelag, după celebra formulă a lui Soljeniţîn), in vederea constituirii unui muzeu virtual al Gulagului. “După ani petrecuţi printre arhivele birocratice şi dezumanizante ale Gulagului, aici am găsit valoarea nepreţuită a mărturiei. Căci, dacă lagărul a fost o experienţă colectivă, cunoscută de fiecare al şaselea adult rus între anii 1930 şi începutul anilor 1950, tot aşa a fost şi o experienţă profund individuală : în universul concentraţionar, mai mult decât oriunde altundeva, omul este fundamental singur.”1Jurnalul acestei călătorii s-a transformat rapid şi logic într-o interesantă carte.2 Autorul şi grupul din care făcea parte, au zburat cu avionul 8.000 de kilometri, din Moscova către Magadan, capitala imensei regiuni care are o suprafaţă de 2 milioane de kimometri pătraţi (!) ajungând după doar nouă ore, motiv de a rememora ordialul pe care-l suportau deţinuţii pentru a ajunge în lagărele unde aveau să sufere şi, de multe ori, şi să moară 😮 lună sau două, îngrămădiţi în vagoane de vite până să ajungă la capătul lumii sovietice, Vladivostok, unde se aflau lagărele de tranzit iar de aici, îmbarcaţi claie peste grămadă, în cala unor vapoare, o săptămâna pe o mare agitată, pentru a ajunge în „infernul alb”  Întreaga materie a jurnalului este construită în oglindă : prezentul descoperit de istoricul francez este reflectat şi explicat prin teribilul trecut. Werth face şi o scurtă prezentare a istorie celebrei Kolîma şi a sistemului de lagăre Dalistroi. Cel dintâi european care a străbătut regiunea a fost Jan Czerki, un geograf, paleontolog, explorator polonez, exilat în Siberia de ţarul Alexandru al II-lea pentru participarea la insurecţia polonă din 1863-64. Kolîma era locuită doar de câteva zeci de mii de eveni şi yukarigirzi, popoare siberiene care trăiau din creşterea renilor, pescuit şi vânătoare. Însă în septembrie 1929, o expediţie sovietică a descoperit zăcăminte aurifere, ceea ce avea să schimbe complet datele problemei. Aurul înseamna bani şi, mai ales, devize străine pentru planurile cincinale ale lui Stalin. La 13 noiembrie 1931, Consiliul Muncii şi al Apărarii URSS a instituit Dalistroi, structură menită a exploata iniţial aurul3 din regiune, condus de un stalinist „luminat” de tip vechi, letonul Eduard Berzin care avea şi el să fie asasinat, ca mulţi alţi comunişti de rit vechi (leninist) în 1938. Văduva lui a oferit o imagine puternic idealizată a vieţii nomenklaturiştilor din zonă. Treptat, deţinuţii au început să sosească cu miile şi zecile de mii, împingând limita şi aria de exploatare a Dalistroiului din ce în ce mai departe, către nordul (şi) mai îngheţat şi neospitalier chiar faţă de Magadan. Mortalitatea era mare dar „cifrele anuale privind mortalitatea în lagărele Kolîmei nu au fost făcute publice întotdeauna” acestea, cele oficiale, fiind de la 13,8% în 1933, 4,5% în 1934 dar ajungând şi la 20% în perioada cea mai grea a Gulagului, 1942-43. În timpul Marii Terori (1937-38) au fost asasinaţi zeci de mii de deţinuţi, după cote primite de Berezin de la centru, făcându-se pur şi simplu curăţenie în Gulag, omorând prin împuşcare ultimii opozanţi politici ai regimului.  Care este prezentul Kolîmei? Unul lipsit de speranţă, întunecat, o fundătură tipică rusească. În mod firesc, după prăbuşirea imperiului sovietic, zona s-a depopulat masiv. În Magadan abia dacă mai trăiesc 100.000 de oameni, o treime din populaţia anilor 1980, depopularea fiind şi mai accentuată în orăşelele de la nord de Magadan, aproape toate construite în locuri care au găzduit lagăre. „Lagarul este, în mod sigur, o şcoală negativă a vieţii (…)Fiecare clipă petrecută în tabără este otrăvită. Sunt prea multe lucruri pe care omul n-ar trebui nici să le vadă, nici să le cunoască; şi dacă le vede, cel mai bine este să moară.”(Şalamov).

Codruţ CONSTANTINESCU

Recenzia completa: http://filme-carti.ro/carti/drumul-din-kolima-calatorie-pe-urmele-gulagului-de-nicolas-werth-36454 

1 Pag.200

2 “Drumul din Kolima. Calatorie pe urmele Gulagului” de Nicolas Werth. Traducere  de Catalina  Mihai, Editura Corint, 2012 

3 Dar s-au găsit şi staniu, cobalt, tungsten, uraniu.