Istoria unui destin uitat
Sincer ne aşteptam la cu totul altceva atunci când am observat apariţia cărţii “Istoria unui destin confiscat” cu un subtitlu edificator, menit a te pune în temă imediat “Tatăl meu, martirul neştiut Viorel Baciu”1 carte care a fost asamblată de una din cele patru fiice ale lui Viorle Baciu, Mioriţa Baciu Got. Dar cine a fost Viorel Baciu? Născut la 11 septembrie 1919 în satul Biia, din judeţul Alba, într-o familie de ţărani români greco-catolici, a făcut primele şapte clase primare în satul natal iar mai apoi, distingându-se la învăţătură, şi-a continuat studiile la Şcoala Normală de Băieţi din Blaj, în perioada 1934-41. A început Academia de Teologie „fiind stimulat, cu burse şi alte ajutoare din fondul mitropolitan” însă România fiind angajată în războiul împotriva bolşevismului a fost nevoit să renunţe la studii, făcând şcoala de ofiţeri de la Arad, între 1942-44. La 22 de ani a devenit sublocotent în rezervă, încadrat în Batalionul 27 Vanatori de Munte din Gorj, şi rănit în luptele din Ungaria. La o mână a rămas doar cu patru degete. Evacuat într-un spital din ţară s-a întremat, putând absolvi Teologia greco-catolică exact în anul 1948 când Biserica Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii. A fost hirotonisit preot greco-catolic la 25 martie 1948, fiind trimis în satul Glogoveţ din judeţul Alba.
La începutul lui noiembrie 1948 preotul Viorel Baciu a fost somat de autorităţile comuniste să părăsească reşedinţa parohială a Bisericii Greco-Catolice din sat. A fost căutat de Securitate pentru a fi arestat însă s-a refugiat în pădure În următorii doi ani „îşi duce viaţa ghemuit în pivniţe, poduri şi grajduri ori rătăcind nopţile prin păduri şi lanuri de porumb”. A fost găzduit din când în când de credincioşii greco-catolici dar şi protestanţi maghiari, în ciuda riscului imens la care se expuneau. A petrecut aproape un an de zile în beciul casei lui Alexandru Fleser „care îşi avea gospodăria pe malul râului Târnava Mare” şi, relevant, chiar dacă mai mulţi greco-catolici şi reformaţi maghiari ştiau unde se afla ascuns, nimeni nu l-a turnat la Securitate. O călugăriţa care cunoştea ascunzătoarea părintelui a fost zvântată în bătaie de organe care i-au rupt şi un picior în timpul anchetei însă ea a refuzat să colaboreze. Cercul strângându-se, familia a decis să părăsească zona Blajului, stabilindu-se în oraşul Mediaş, relativ aproape de Alba, unde în 1950 Viorel Baciu a fost angajat profesor de limba şi literatura româna la mai multe şcoli din localitate. Însă din 1950 până în 1980 a fost în mod repetat chemat de Securitate la anchete sau a fost hărţuit acasă sau la locul de muncă. Autoarea studiului explicativ, fiica sa cea mai mare, îşi aduce aminte de singura cameră în care erau nevoite să locuiască două familii, care se afla la subsolul unui imobil „Era camera unde, într-un dulap ale cărei uşi se deschideau înainte de mijirea zorilor, tatăl meu oficia zilnic Sfânta Liturghie. Deşi eram în perioada primei copilării, mi s-a transmis (iniţial aproape imperceptibil) sentimentul unei culpe de care nu m-am eliberat definitiv nici astăzi, aceea că aparţin unei minorităţi perpetuu ultragiate, izgonite, nedreptăţite, vânate, destinate a suferi neîncetat.” Condiţiile materiale precare în care această familie prigonită, aflată cumva la marginea (i)legalităţii comuniste, pentru a prelua formularea lui Vladimir Tismăneanu din recentul volum Diavolul în istorie, a reuşit să crească patru copii rămân impresionante şi merită subliniate, doar aşa, pro-memoria „Îmbrăcămintea şi încălţămintea se transmiteau, ca într-un carusel, de la surorile mai mari către celelalte care urmau în rând. Picioarele ne erau mai tot timpul ude din pricina apei de ploaie şi a zăpezii care se infiltrau insidios în ghetuţele noastre răspurtate.” Profesor în viaţa exterioară, preot şi adevărat parinte (în toate sensurile) în viaţa privată. „parintele Viorel Baciu din clipa hirotonisirii sale ca preot greco-catolic (25 martie 1948, de Sfânta Sărbătoare a Bunei-Vestiri) până la plecarea în Împărăţia Cerurilor (pe 25 martie 1983, 35 de ani mai târziu) nu a lăsat să treacă nicio zi fără a oficia Sfânta Liturghie şi fără a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, acasă şi oriunde s-ar fi aflat. Programul zilnic de oficiere a Sfintei Liturghii începea, după caz, fie la ora 5.30 dimineaţa (după care tata pleca direct la şcoală, la ore) fie la ora 2.00 noaptea- când, ne explica el, Sfânta Liturghie este atât de necesara şi plăcută lui Dumnezeu, căci la orele târzii în lume se săvârşesc cele mai multe şi grave păcate.” O potenţială concluzie o oferă Vladimir Tismănenu în prefaţa cărţii „Acest volum este o contribuţie indispensabilă la înţelegerea strategiilor salvării spiritului, deci a sinelui, a Eului moral, atunci când bezna ajunge să pară eternă, când cinismul oportunist face ravagii, când prea puţini întrezăresc o lumină la capătul tunelului.” Anca Maria Cernea presedintele Fundatiei Ioan Barbus sintetizează foarte pertinent viaţa lui Viorel Baciu (şi a altor sute şi mii de alţi români greco-catolici) „Tot eroism este să dai zi de zi lupta de uzură cu mizeria, frica, osteneala, şicanele constante ale securiştilor care îţi mănâncă viaţa. Şi cu lumea din jur care nu dă semne că ar pricepe lupta pe care o dai şi pare să se complacă în noua <normalitate> a minciunii, zidite pe crime şi înşurubate parcă pentru totdeauna.”
1) Istoria unui destin confisact. Tatal meu, martirul nestiut Viorel Baciu de Miorita Baciu Got, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2013 cu o prefata de Vladimir Tismaneanu.
Codruţ CONSTANTINESCU
