Raluca Nicoleta Drăgan, fostă sportivă de performanţă a Clubului Sportiv Şcolar Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” Câmpina (fost CSS Grup Şcolar Petrol Câmpina), a reprezentat România, în perioada 8 – 15 august, la JOCURILE EUROPENE ALE TRANSPLANTAŢILOR ŞI DIALIZAŢILOR, organizate la Dublin, în Irlanda, care au celebrat o nouă viaţă prin sport.
Raluca Drăgan |
Refăcută după o grea şi lungă suferinţă, în urma unei perioade de dializă si apoi după un transplant de rinichi (donat de mama sa, Simona Nistor), aruncătoarea de greutate, disc şi suliţă a reuşit, la această competiţie internaţională, să obţină 5 medalii din cele 8 adunate de echipa reprezentativă a României, la patru discipline sportive din programul campionatelor europene: bowling, badminton, tenis de câmp, atletism – aruncarea greutăţii, la categoria de vârstă 18-39 ani, astfel: bowling – medalie de aur; aruncarea greutăţii – 11,34m – medalie de aur; badminton simplu – medalie de argint; bowling dublu – medalie de bronz; tenis de câmp – medalie de bronz. La această competiţie au participat 324 sportivi din 24 de ţări. Pentru rezultatele realizate la Europene, Raluca este în vederile Asociaţiei Transplantaţilor din România pentru team-ul care va reprezenta ţara noastră în 2011 la Campionatele Mondiale din Suedia.
Cum a reuşit Raluca aceste performanţe? După încheierea anului universitar s-a pregătit aproape zilnic până la plecarea în Irlanda prin jogging, gimnastică atletică, pilates, drumeţii, badminton , tenis de câmp, aruncarea greutăţii şi o dietă corespunzătoare. Să nu uităm a lua în consideraţie, însă, perioada de formare, în care Raluca a acumulat deprinderi şi calităţi fizice de excepţie, care au urcat-o de nenumărate ori pe podiumul de premiere al Campionatelor Naţionale de juniori.
Sub aparenţa unei fiinţe modeste şi puţin introvertite, cu psihicul ei de învingătoare, cu conştiinciozitatea şi perseverenţa-i cunoscute, cu tenacitate şi dorinţa de victorie formate prin educaţie şi sport, Raluca a mai reuşit şi alte performanţe demne de laudă, adevărate lecţii de viaţă pentru noi toţi .
După absolvirea liceului, a susţinut examen la Academia de Educaţie Fizică şi Sport, unde a intrat la cursurile de zi cu media 9,36. Până să înceapă facultatea a fost depistată cu insuficienţă renală cronică. Intrată sub dializă, a trebuit să renunţe la visul ei de a continua pregătirea atletică şi de a ajunge un specialist în domeniul sportului. Nu i-a fost deloc uşor. A suferit enorm, dar nu s-a lăsat… După transplant, s-a pregătit din nou, acum la matematică şi economie, şi este admisă cu bursă la Academia de Studii Economice Bucureşti, unde, în prezent, este studentă în anul II.
Dragostea de atletism nu a părăsit-o niciodată fiind mereu aproape de colegi la antrenament sau susţinându-i la competiţii. A absolvit şi cursurile de arbitri de atletism din cadrul Federaţiei Române de Atletism. Urmăreşte curent competiţiile internaţionale de atletism de mare anvergură şi evoluţia performanţelor atleţilor români, cu ochiul critic al celei care trăieşte pasiunea pentru atletism, pentru mişcare în general.
Aşa este Raluca, o studentă de excepţie, o sportivă competitivă în condiţii cu totul speciale, o colegă, o prietenă adevărată, o învingătoare, un model de viaţă. Felicitări Raluca! Felicitări d-na Simona Nistor!