Știri

Lecţia… Mircea Ionescu Quintus

O întâlnire cu preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, este o lecţie. O lecţie de viaţă, de istorie, de politică, de bun simţ. Mircea Ionescu Quintus va împlini 94 de ani pe 18 martie anul viitor, dar în ciuda vârstei este de o vivacitate molipsitoare şi de o agerime a minţii sclipitoare, ţinând asistenţa permanent concentrată, mai cu o glumă, mai cu o epigramă, dar şi cu adevăruri crude…
„Am revenit cu plăcere la Câmpina, în mijlocul prietenilor şi colegilor mei, şi îmi aduc aminte că prima mea vizită la Câmpina a fost când l-am însoţit pe tatăl meu, la o întâlnire a liberalilor, acum… vreo 80 de ani!”, şi-a început discursul cu umor Mircea Ionescu Quintus. Şi a continuat: „În aprilie anul viitor împlinesc 75 de ani (pauză, în stil de mare actor, o parte din asistenţă ridicând din sprâncene) de când sunt membru al PNL. Am primit carnetul de partid după ce am ţinut un discurs la dezvelirea bustului lui I.G. Duca la Ploieşti, la sfârşitul lui aprilie 1936, în prezenţa Guvernului liberal condus de Tătărăscu”.
Mircea Ionescu Quintus a stat 55 de minute în picioare vorbind numeroşilor câmpineni care au venit la întâlnirea cu preşedintele de onoare PNL. Subiectele abordate au fost diverse – de la Convenţia Democratică, la poşetele şi tocurile unor actuali miniştri, de la mareşalul Ion Antonescu la Nicolae Iorga la Mircea Eliade, de la mişcarea legionară la pensia sa actuală, de la experienţa de pe front la… Băsescu şi Roberta Anastase, de la religie la economie, totul cu o energie incredibilă şi cu mult umor.
Vom încerca o trecere în revistă a celor mai importante subiecte abordate de-a lungul celor mai bine de două ore de discuţii.
„Astăzi este un nivel îngrozitor de sărăcie!”
„Mi se pare penibil ceea ce vedem astăzi şi unde ne-au adus actualii şi vremelnicii guvernanţi. Vă spun sincer că nici nu mai pot să mănânc în momentul în care văd la televizor cozi de ore întregi cu oameni care stau să primească de pomană două pâini. Adică, ceva mai mult de un leu… Mi se pare de neiertat. Este un nivel îngrozitor de sărăcie! Cei care ne conduc acum nu au nimic sfânt! Cum să spună… o ploieşteancă, Roberta Anastase, că s-a dus la Bucureşti – ştiţi cu toţii la ce mă refer – să ia lumină?! Cât de întunecat poţi fi ca să te lumineze acea persoană, căreia nu-i vreau să-i pronunţ numele, pentru că sfidează bunul simţ şi acest popor prin poşete şi tocuri care costă cât un om nu poate strânge într-o viaţă de muncă cinstită?! Eu nu duşmănesc pe nimeni şi nici nu sunt duşmănit de nimeni, dar nici nu-i iubesc pe toţi! Sunt, însă, foarte îndurerat că poporul din care mă trag şi de care sunt foarte mândru suferă!”
„Mi s-a redus pensia şi acum a ajuns să fie nesimţită! Pentru că nu o mai simt!”
Mircea Ionescu Quintus nu s-a ferit să vorbească despre propria-i pensie: „Guvernanţii actuali au apreciat că pensia mea de parlamentar după trei mandate, din care în unul am fost, totuşi, al doilea om din statul român, de 3.600 lei, este una nesimţită. Şi acum am o pensie de 1.300 lei. Acum a ajuns să fie nesimţită! Pentru că nu o mai simt! Norocul meu este că mai am o pensioară şi din avocatură şi nu mă plâng… Din respect pentru tragedia din jurul meu, nu am depus nici o contestaţie şi nu am cerut mai mult. Împart mereu din pensia mea cu oamenii extrem de necăjiţi, vecini de-ai mei sau oameni pe care îi văd în piaţă. Am ajuns să nu mai vreau să merg în piaţă, pentru că mereu sunt asaltat de oameni care mă întreabă când scăpăm ţara de cei care ne conduc acum, dar şi pentru că mă doare şi sufăr când văd un bătrân care nu-şi poate permite să cumpere ceva de mâncare şi drămuieşte cu mare atenţie câte felii de parizer comandă. Nimeni nu va şti niciodată de câte ori am ajutat, atât cât am putut eu, astfel de oameni”.
Marii oameni şi politica
Răspunzând unor întrebări venite din partea publicului, Mircea Ionescu Quintus a făcut o serie de referiri la mari personalităţi ale României, care s-au implicat şi în politică. „Mareşalul Ion Antonescu a fost, după părerea mea, un mare militar, chiar un militar desăvârşit, iar primul ordin pe care eu l-am îndeplinit pe front a fost cel al lui Antonescu: vă ordon treceţi Prutul! Nicolae Iorga a fost un om de cultură de mare valoare. Mircea Eliade a fost un scriitor remarcabil. Din păcate, toţi s-au implicat în politică şi aici încep să am rezervele mele faţă de implicarea acestor oameni în politică. La fel se întâmplă şi în zilele noastre şi constat că unii oameni de cultură, altminteri remarcabili, au o mare aplecare în a sluji puterea…”
Legionarismul, un capitol interesant şi mai puţin ştiut al istoriei noastre
Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a vorbit şi despre un capitol mai puţin aprofundat al istoriei României – legionarismul. Iar Quintus a trăit din plin acea perioadă, vorbind din propria-i experienţă.
„Am avut mulţi colegi de liceu şi de facultate care făceau parte din Mişcarea Legionară, iar la un moment dat, doctrina sa naţionalistă îi atrăgea pe mulţi. Chiar şi pe mine, de ce să n-o spun?! Legionarii l-au asasinat pe I.G. Duca, idealul meu de om politic, un om foarte apropiat de tatăl meu, un om care fusese la noi acasă de multe ori. Din acest motiv, eu nu am putut să ader niciodată la această mişcare. Mai mult, după discursul pe care l-am rostit la dezvelirea bustului lui Duca la Ploieşti, în aprilie 1936, doi foşti colegi, legionari, mi-au spus: „Ai fost condamnat la moarte!” Şi nu era o glumă! M-au căutat de două ori acasă, iar o dată chiar l-au luat pe fratele meu, din greşeală. Eu am avut noroc că eram mai mult plecat – la facultate şi la serviciu, pentru că munceam pentru a-mi întreţine familia. Apoi m-au luat în armată, apoi am plecat pe front şi am ajuns pe ambele fronturi, de la Stalingrad până în Munţii Tatra. De asemenea, îi cunoşteam pe cei care l-au asasinat pe Nicolae Iorga, pentru că trei dintre ei erau ploieşteni, foşti colegi de liceu cu mine. Hm… O întâmplare foarte interesantă, pe care nu am povestit-o niciodată decât familiei mele… Prin 1986 sau 1988, mie mi se permisese să plec la Munchen, în Germania, să-mi văd fiul, care se stabilise de mai mulţi ani acolo. Fiind la Munchen am fost contactat de unul Tase, fost coleg de liceu, despre care ştiam că făcuse parte din comandoul legionar care îl ucisese pe Nicolae Iorga. Mi-a cerut să ne vedem la un restaurant, dar l-am chemat la locuinţa fiului meu. Mi-a propus să mă stabilesc în Germania, să cer azil politic, pe care el mi-l facilitează să-l obţin, îmi oferă 3.200 de mărci (în condiţiile în care fiul meu muncea enorm pentru 1.200 mărci) ca să coordonez activitatea românilor din diaspora germană. Am zâmbit, i-am mulţumit, dar l-am refuzat, pentru că eu nu puteam să-mi părăsesc ţara. Aşa sunt eu…”

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare