Confruntarea finală a candidaţilor aspiranţi la fotoliul de primar al Câmpinei, organizată de Valea Prahovei TV, duminică, 3 iunie, în sala de spectacole a Casei Tineretului, a fost un gest de normalitate al unei instituţii media care urmăreşte o cât mai bună informare a cetăţenilor. În săptămâna premergătoare acestui eveniment, care în mod normal ar fi trebuit să cristalizeze în bună măsură opţiunile electoratului câmpinean, s-au născut o serie întreagă de polemici pe scena politică locală, care au culminat cu refuzul a trei dintre candidaţi (Horia Tiseanu – PDL, Elvis Arghir – Partidul Verde şi Andrei Istrate – PRM) de a respecta una dintre regulile nescrise ale democraţiei, libera confruntare de idei, în urma căreia se naşte progresul în beneficiul cetăţeanului. Nu am să vorbesc aici despre absenţa lui Arghir sau a lui Istrate, ale căror candidaturi decorative la prima funcţie a oraşului se regăsesc cu greu pe fundalul peisajului electoral din 2012, ci despre lipsa de respect faţă de alegători a celui care avea obligaţia morală ca după 16 ani de mandat să-şi prezinte bilanţul şi să ne ceară încă o dată votul bărbăteşte, în faţa contracandidaţilor săi.
Portocaliul-verzui Horia Tiseanu s-a eschivat din nou în faţa răspunderii, aşa cum a procedat întotdeauna. Politic vorbind, acest produs social cu vocaţie de subaltern a procedat corect chiulind în faţa unui asemenea tip de răspundere electorală, pentru că pierderile de imagine, pe fondul laşităţii sale, au fost mult mai mici decât atunci când s-ar fi aflat în situaţia de a rămâne mut în faţa unor întrebări referitoare la dedesubturile bugetare inexplicabile din mandatele sale. Cine l-a sfătuit să evite confruntarea, un fel de Hrebenciuc din anturajul său politico-economic, a ştiut că va ieşi din asta tăvălit şi că un asemenea deznodământ ar putea să însemne dezastru pentru ei, adică pierdea alegerilor şi deconspirarea facturilor de zeci şi sute de miliarde plătite către băieţii deştepţi. Ăsta este motivul principal pentru care foarte multe forţe din jurul acestui edil vor să menţină sistemul actual şi nicidecum faptul că omul ar fi de neînlocuit în fruntea administraţiei locale, aşa cum încearcă să ne convingă acum, cu o plăsuţă în mână, din uşă în uşă.
Pentru că a venit vorba de plăsuţe, e bine să ne reamintim că numai disperarea eşecului în faţa unui contracandidat puternic l-a scos afară, pe străzi, din biroul din care ani la rând a ţinut cetăţenii pe la uşă, programându-i la audienţe cu cel puţin trei luni înainte. Toate acestea sunt adevăruri care îi produc frisoane primarului în exerciţiu Tiseanu. În schimb, el ştie foarte bine să fie ascultător, să stea în umbra celor puternici şi să beneficieze din plin de privilegiile vremurilor, iar de marea majoritate a celor pe care îi reprezintă îl interesează doar în măsura în care are ceva de câştigat (simpatie…). Mai ştie să-şi îndatoreze apropiaţii pentru a le câştiga loialitatea în scopul menţinerii la putere, ceea ce arată ca nu a fost niciodată un lider, ci un simplu conducător vremelnic, care pus în situaţia de a-şi demonstra bărbăţia, fie şi într-o confruntare electorală cu adversarii săi politici, a ales laşitatea de a trimite „supuşilor” (cetăţenilor) săi o scrisorică prin care le aduce la cunoştinţă că nu-i poate reprezenta în faţa unui adversar care se leagă tot timpul de el şi că ar fi mai bine ca ei, supuşii, să meargă la luptă (urnă) în numele lui şi să alunge pericolul. Tot el, în 2008, ne îndemna să votăm pentru a scăpa oraşul de Alin Moldoveanu (care ulterior a fost unul dintre aghiotantii săi de nădejde). Azi ne cere să scăpăm Câmpina de Guran. Îmi îngădui să cred că nu va mai exista o dată viitoare în care ne va cere să scăpăm oraşul de altcineva, pentru că altfel, dacă ne lăsăm în grija unui asemenea conducător, nu ne rămâne decât să ne bizuim pe noi înşine.
Portocaliul-verzui Horia Tiseanu s-a eschivat din nou în faţa răspunderii, aşa cum a procedat întotdeauna. Politic vorbind, acest produs social cu vocaţie de subaltern a procedat corect chiulind în faţa unui asemenea tip de răspundere electorală, pentru că pierderile de imagine, pe fondul laşităţii sale, au fost mult mai mici decât atunci când s-ar fi aflat în situaţia de a rămâne mut în faţa unor întrebări referitoare la dedesubturile bugetare inexplicabile din mandatele sale. Cine l-a sfătuit să evite confruntarea, un fel de Hrebenciuc din anturajul său politico-economic, a ştiut că va ieşi din asta tăvălit şi că un asemenea deznodământ ar putea să însemne dezastru pentru ei, adică pierdea alegerilor şi deconspirarea facturilor de zeci şi sute de miliarde plătite către băieţii deştepţi. Ăsta este motivul principal pentru care foarte multe forţe din jurul acestui edil vor să menţină sistemul actual şi nicidecum faptul că omul ar fi de neînlocuit în fruntea administraţiei locale, aşa cum încearcă să ne convingă acum, cu o plăsuţă în mână, din uşă în uşă.
Pentru că a venit vorba de plăsuţe, e bine să ne reamintim că numai disperarea eşecului în faţa unui contracandidat puternic l-a scos afară, pe străzi, din biroul din care ani la rând a ţinut cetăţenii pe la uşă, programându-i la audienţe cu cel puţin trei luni înainte. Toate acestea sunt adevăruri care îi produc frisoane primarului în exerciţiu Tiseanu. În schimb, el ştie foarte bine să fie ascultător, să stea în umbra celor puternici şi să beneficieze din plin de privilegiile vremurilor, iar de marea majoritate a celor pe care îi reprezintă îl interesează doar în măsura în care are ceva de câştigat (simpatie…). Mai ştie să-şi îndatoreze apropiaţii pentru a le câştiga loialitatea în scopul menţinerii la putere, ceea ce arată ca nu a fost niciodată un lider, ci un simplu conducător vremelnic, care pus în situaţia de a-şi demonstra bărbăţia, fie şi într-o confruntare electorală cu adversarii săi politici, a ales laşitatea de a trimite „supuşilor” (cetăţenilor) săi o scrisorică prin care le aduce la cunoştinţă că nu-i poate reprezenta în faţa unui adversar care se leagă tot timpul de el şi că ar fi mai bine ca ei, supuşii, să meargă la luptă (urnă) în numele lui şi să alunge pericolul. Tot el, în 2008, ne îndemna să votăm pentru a scăpa oraşul de Alin Moldoveanu (care ulterior a fost unul dintre aghiotantii săi de nădejde). Azi ne cere să scăpăm Câmpina de Guran. Îmi îngădui să cred că nu va mai exista o dată viitoare în care ne va cere să scăpăm oraşul de altcineva, pentru că altfel, dacă ne lăsăm în grija unui asemenea conducător, nu ne rămâne decât să ne bizuim pe noi înşine.
Florin FRĂŢILĂ
