Știri

La Spitalul Municipal, investiţiile din 2014, mai mari ca niciodată

Situaţia financiară a Spitalului Municipal pare a înregistra o imagine record, nemaiîntâlnită în ultimele două decenii. De la Consiliul Local, pentru investiţiile din acest an au fost alocate fonduri în valoare de un milion de lei, de cinci ori mai mult decât s-a primit anul trecut. La aceşti bani se adaugă circa 450.000 de euro (500.000 de euro ce revin de la ultimul proces câştigat cu Clinica Romgermed Bucureşti minus comisionul reprezentând onorariul de succes al firmei de avocatură ce apără SMC în procesele cu Romgermed). Chiar dacă nu mai punem la socoteală uşorul excedent din bugetul instituţiei, înregistrat la finalul anului precedent, şi tot rezultă o sumă importantă, chiar impresionantă, ţinând cont că majoritatea spitalelor din România se află într-o situaţie financiară cel puţin jenantă. Cu peste trei milioane de lei fonduri investiţionale, conducerea unităţii este hotărâtă să se modernizeze prin importante lucrări de reabilitare a clădirii, dar şi prin achiziţionarea celor mai performante aparate medicale, care vor intra, până la sfârşitul anului, în dotarea unor secţii ale spitalului. 
“În momentul de faţă derulăm procedurile de achiziţie de aparatură medicală. Mai exact, suntem în faza pregătirii documentaţiei pentru derularea unei licitaţii. Am stabilit, împreună cu conducerea Primăriei, care ne vor fi priorităţile. Vrem să cumpărăm un aparat de radiologie mobil pentru blocul operator. Cu ajutorul lui, chirurgul va putea vedea în timp real rezultatele radiografiei, iar imaginile vor fi de foarte bună calitate. În prezent, avem un aparat de radiologie extrem de vechi, care scoate imagini de o slabă calitate. Nemaivorbind că el nu mai corespunde normelor de siguranţă în exploatare şi prezintă un pericol de iradiere. Cu aparatul vechi, developarea filmelor se face în radiografie, iar chirurgul trebuie să aştepte până la o jumătate de oră pentru a vedea radiografia. Aparatul pe care ni-l dorim va fi de mare ajutor atât în chirurgia generală, cât şi în ortopedie şi urologie. Preţul aparatului ar fi in jur de 70.000 de euro, fără TVA. Ne mai dorim, de asemenea, o linie nouă de chirurgie laparoscopică, căci actuala aparatură, an de fabricaţie 1998, a suferit prea multe reparaţii. Prin chirurgia laparoscopică nu se mai fac tăieturi, ci se pătrunde cu ajutorul unor tije subţiri şi a unei camere video în locul unde trebuie intervenit. 
Tot cu ajutorul acestor fonduri generoase, vrem să refacem tradiţia spitalului în domeniul endoscopic digestiv. Noi facem asemenea intervenţii din 1994, perioadă în care nici în Ploieşti nu exista un aparat endoscopic digestiv. De aceea, o altă aparatură modernă pe care dorim s-o achiziţionăm este o linie de endoscopie digestivă care include un colonoscop şi un gastroscop. În prezent, aparatura pe care o avem în acest domeniu este tot veche şi, de multe ori, inutilizabilă. Endoscoapele sunt, în general, mai puţin fiabile, iar anul trecut firma care se ocupa cu service-ul acestor aparate  a refuzat să le mai repare. Pentru colegii de la Terapie intensivă şi pentru ameliorarea intubaţiilor în cazurile de anestezie generală, când medicul anestezist are doar câteva secunde în care trebuie să facă intubaţia pacientului (atunci când acesta nu mai respiră), vom achiziţiona câteva aparate de intubaţie, care nu sunt foarte complexe, dar sunt foarte necesare. Noua generaţie a aparatelor de intubaţie are o cameră video în vârf, cu ajutorul căreia se face o intevenţie promptă şi precisă. Un aparat de anestezie generală, de care aveam mare nevoie, a fost achiziţionat în procedură de urgenţă, deoarece am fi pierdut mult timp cu desfăşurarea procedurilor standard.  Acum trei săptămâni, am avut ghinionul să ni se strice două aparate de anestezie generală în aceeaşi zi. Cum avem doar trei săli pentru operaţii de chirurgie clasică şi ORL (celelalte trei fiind dedicate ortopediei, ginecologiei şi urologiei), orice operaţie era pusă în pericol”, ne-a declarat managerul SMC, medicul chirurg Călin Tiu. 
Pe lista de achiziţii mai sunt trecute şi alte aparate şi piese de mobilier medical de strictă necesitate: mese noi la sălile de operaţie pentru ortopedie şi ginecologie, lămpi pentru operaţii, un videolaringoscop etc. În ceea ce priveşte reabilitarea infrastructurii spitalului, Secţia Chirurgie va avea prioritate şi va beneficia de ample lucrări de modernizare. Am mai aflat cu acest prilej că modernizarea Ambulatoriului de specialitate al SMC, prevăzută a începe în această vară, va mai întârzia, deoarece nu a fost semnat nici până acum contractual de finantare a lucrărilor cu bani europeni, cu toate că această finanţare a fost câştigată la sfârşitul anului trecut.
Nu în ultimul rând, se are în vedere şi lărgirea parcării Spitalului Municipal. În acest sens, s-au purtat discuţii între reprezentanţii administraţiei locale şi conducerea SMC, avansându-se ideea ca terenul dat în folosinţă spitalului să se extindă până spre trotuar, acolo unde, în momentul de faţă, zona este ocupată de taximetre. A.N.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare