Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”, în topul liceelor fruntaşe din judeţ!
Dacă în ultimii doi ani, procentele de promovabilitate înregistrate la bacalureat au fost extrem de reduse, atât în Câmpina, cât şi la nivelul întregii ţări, iată că anul acesta, sfârşitul primei sesiuni anunţă o promovabilitate de aproape 59% la nivelul oraşului nostru, cu 17 procente mai mult faţă de anul 2011, când se înregistra o promovabilitate de 41,3% şi cu 22 de procente mai mult decât în 2012, atunci când a fost înregistrat cel mai dezastruos rezultat din istoria acestui examen, respectiv 36,7%.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, Prahova se afla pe locul 10 la nivel naţional, cu o promovabilitate de 60,56%, în timp ce în clasamentul liceelor fruntaşe din judeţ, Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu” ocupă un onorant loc IV, cu 99,34%. Primele trei clasate sunt Liceul Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza, urmat de Liceul Tehnologic Sângeru, la ambele promovabilitatea fiind de 100%, iar pe locul al treilea se află Colegiul NaŢional “Jean Monet” din Ploieşti, cu 99,43%.
În Câmpina, situaţia se prezintă astfel: din 841 elevi înscrişi la bacalaureat la cele cinci licee câmpinene, 485 au promovat examenul, 338 au fost respinşi, iar 18 nu s-au prezentat.
Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” – 99,33% (151 elevi înscrişi la examen, dintre care 150 admişi, 1 respins)
Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” – 30,41% (270 elevi înscrişi, dintre care 80 admişi, 183 respinşi, 7 nu s-au prezentat)
Colegiul Tehnic Forestier – 57,23% (155 elevi înscrişi, dintre care 87 admişi, 65 respinşi, 3 nu s-au prezentat)
Liceul Tehnologic Energetic – 72,32% (226 elevi înscrişi, dintre care 162 admişi, 62 respinşi, 2 nu s-au prezentat)
Liceul Tehnologic Mecanic – 18,18% (39 elevi înscrişi, dintre care 6 admişi, 27 respinşi, 6 nu s-au prezentat)
Rezultatele finale vor fi afişate vineri, 12 iulie, în urma soluţionării contestaţiilor.

Cand imi aduc aminte de perioada in care invatam in acest liceu pfff presupun ca ati avut mari emotii dar iata ca sa putut si promovabilitatea arata ca avem un liceu foarte bun in orasul nostru,de aceea va felicit pe toti cei care ati reusit sa treceti acest prag al vietii…Felicitari si mult succes !!!