Știri

La „Casa cu lei” s-a deschis un punct de recoltare probe biologice de laborator

Din 4 august 2016, la „Casa cu lei” (clădirea fostului Sanepid), din vecinătatea Liceului Forestier, aproape de centrul municipiului Câmpina, s-a deschis un modern punct de recoltare a probelor biologice de laborator. Acestea vor fi ulterior analizate cu aparatura ultraperformantă a laboratorul de specialitate de la etajul 2 al Spitalului SanConfind din Poiana Câmpina, pentru ca rezultatele finale să depisteze cu exactitate eventualele probleme medicale.
Programul de recoltare pentru probele de laborator este de luni până vineri, între orele 7.00 și 11.00. Rezultatele analizelor pot fi ridicate până la ora 15.00, în fiecare zi. Dacă doriți informații suplimentare, le puteți obține la numărul de telefon 0372.327.440. Laboratorul de analize medicale de la Spitalul SanConfind Poiana Câmpina poate fi apelat la numărul 0372.327.427. Laboratorul din cadrul Spitalului SanConfind realizează analize dintre cele mai complexe, cu echipamente speciale, moderne și foarte performante, la standarde înalte de calitate.
Tot în incinta „Casei cu lei”, SanConfind a deschis luna trecută (pe 20 iulie 2016) și un cabinet de Pediatrie – neonatologie (program de funcționare este de luni până vineri, între orele 8.00-14.00; telefon 0372.327.440). 
În următoarele luni,  la „Casa cu lei” vor funcționa și alte cabinete medicale SanConfind.
Marea majoritate a cabinetelor medicale din cadrul Policlinicii SanConfind (Ambulatoriul de specialitate al Spitalului SanConfind), precum și două secţii ale Spitalului SanConfind au reușit să încheie relaţii contractuale cu CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), dar și cu CASAOPSNAJ (Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale și Autorităţii Judecătorești). Relaţiile contractuale s-au încheiat după cum urmează:
1. Baza de Tratament și Recuperare Medicală (cu CNAS și CASAOPSNAJ)
2. Departamentul de Imagistică Medicală (cu CNAS și CASAOPSNAJ)
3. Cabinetul Obstetrică-ginecologie (cu CNAS)
4. Laboratorul de analize medicale (cu CNAS)
5. Cabinetul Dermato-venerologie (cu CNAS)
6. Cabinetul Endocrinologie (cu CNAS)

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare