Știri

La Câmpina a avut loc cel mai important salon internațional de artă fotografică din România

Așa cum am anunțat la timpul potrivit, la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina, în Sala Mică, a avut loc sâmbătă cel mai important salon de artă fotografică din România: ONYX International Exhibition of Photography, desfășurat sub înaltul patronaj al Societății Americane de Fotografie, al Uniunii Globale a Fotografiei și al Image Colleague Society International. Au fost vernisate 5429 de lucrări realizate de 423 de autori din 59 de țări, de pe toate continentele. 
Expoziția propriu-zisă s-a desfășurat sub un format modern, digital, care se practică peste tot în lume, în ultima vreme. În fapt, au proiectate publicului spectator, în cadrul unei prezentări sub forma unui montaj, fotografiile selectate ale participanților din țară și din străinătate, precum și cele premiate. Însă pe pereții sălii au fost expuse și fotografiile premiate. Practic, vorbim despre o expoziție și un concurs în egală măsură, deoarece a fost vorba și despre jurizarea lucrărilor selectate de către un juriu profesionist și foarte obiectiv. Juriul a fost compus din profesioniști consacrați pe plan mondial: Tibor Jakab, Teodor Radu Pantea și Mircea Anghel. Din nefericire (nu doar pentru organizatori, ci și pentru câmpinenii iubitori de frumos), ținând cont de importanța unui asemenea eveniment, sala a fost prea puțin plină. Însă acest lucru nu l-a descurajat pe directorul expoziției, Răzvan Băleanu, membru al organizațiilor profesionale care au patronat evenimentul, un fiu al Câmpinei ce lucrează în stafful tehnic  al unei televiziuni din București, prețuitor al imaginilor în mișcare, dar iubitor până la dăruire al imaginilor statice redate prin arta fotografică. 
Mulțumind celor prezenți, el și-a exprimat convingerea că evenimentul, aflat la prima sa ediție, va câștiga într-un viitor apropiat popularitatea cuvenită și spectatorii-privitori bine meritați. Răzvan Băleanu nu este la primul demers de acest gen, fiind cel care a organizat un alt salon internațional de fotografie la Câmpina, în decembrie 2016 (Campina International Exhibition of Photography), găzduit în aceeași locație, primul eveniment de acest fel din orașul nostru, care a fost o manifestare deosebită, chiar dacă a avut mai puține fotografii selectate și mai puțini artiști fotografi participanți decât cel salonul fotografic desfășurat sâmbătă. Totuși, Campina International Exhibition of Photography rămâne o manifestare artistică importantă, care se va dezvolta pe parcursul edițiilor sale viitoare, la fel ca și ONYX International Exhibition of Photography. 
Cu două saloane fotografice având participări  naționale și internaționale de excepție, Câmpina devine un reper al artei fotografice din întreaga lume. Fără a se feri de folosirea unor cuvinte mari – demonetizate și abuziv utilizate, dar care din gura sa sună atât de firesc -, Răzvan Băleanu, un locuitor al cetății Bucureștilor cu sufletul rămas veșnic în cetatea Câmpinei, un ”bolnav” incurabil al artei feliilor de viață viu-încremenite, consideră că, ”prin cele două saloane fotografice, iubita noastră urbe, Câmpina, își consolidează cu mare onoare numele pe arta mondială a artei fotografice, devenind tot mai cunoscută în întreaga lume ca un ambasador al artei fotografice.” 
În sală a fost prezent unul dintre membrii juriului, Teodor Radu Pantea, profesor doctor în arte vizuale (un fotograf foarte cunoscut venit special pentru eveniment tocmai de la Oradea), care, felicitând directorul salonului pentru această reușită, a subliniat faptul că ”ONYX International Exhibition of Photography este, probabil, cel mai important concurs internațional de fotografie care a avut loc, până în prezent, în România. Vă asigur că puține saloane internaționale se pot lăuda cu aproape 5500 de fotografii selectate, atât de valoroase.” Mulțumindu-i încă o dată patriotului local Răzvan Băleanu, deoarece nu uită niciodată pământul și apele Câmpinei din care își trag seva rădăcinile sale, dorim viață lungă celor două saloane de fotografie, ba chiar intrarea lor grabnică într-o nețărmurită și fecundă tradiție. 
Adrian BRAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare