Știri

Jenica Tabacu, înlocuită în Consiliul Local de Luminiţa Dumitrescu

“Am 55 de ani, sunt consilier la Neptun, soţul meu este director la o multinaţională la Bucureşti şi am un băiat de 34 de ani, care este medic specialist la Spitalul Fundeni, iar în curând voi fi bunică” – aşa s-a prezentat (foarte succint) Luminiţa Viorica Dumitrescu noilor săi colegi din Consiliul Local. Ea a înlocuit-o pe Jenica Tabacu, declarată incompatibilă printr-un ordin al prefectului încă de la începutul lunii septembrie.La prima sa şedinţă în calitate de consilier local, Luminiţa Dumitrescu a fost destul de rezervată, nu a întrebat absolut nimic şi a preferat să voteze la fel ca şi colegul ei de partid, Adrian Piţigoi. A ocupat locul 5 pe lista de candidaţi pentru Consiliul Local a Partidului Iniţiativa Naţională şi a contribuit cu “modesta” sumă de 12.000 lei la campania electorală.
Urmează Monica Clinciu?
Şedinţa Consiliului Local în care Luminiţa Dumitrescu a depus jurământul în noua sa calitate de consilier local a coincis cu a treia absenţă consecutivă nemotivată a unui alt consilier. Este vorba despre Monica Clinciu, aceasta stabilindu-se în Elveţia în urmă cu mai bine de două luni. Preşedintele şedinţei, Ion Dragomir, a atras atenţia asupra acestui aspect, însă lucrurile sunt mult mai complicate în privinţa înlocuirii Monicăi Clinciu din Legislativul local. Şi asta pentru că situaţia PNDC, partid pe listele căruia a candidat, este încă incertă şi nimeni nu ştie în acest moment cine ar trebui s-o înlocuiască. Dacă locul va reveni PNDC, Marian Costandache va reveni în Consiliul Local, unde s-a mai aflat şi în mandatul trecut, dar se va ridica un semn de întrebare în privinţa trecerii foştilor penedecişti la PD-L. Dacă locul său ar ajunge în curtea PD-L, atunci noul consilier va fi Liviu Corcodel. În fine, dacă se va stabili că este necesară o redistribuire, locul Monicăi Clinciu va fi disputat între PNL (Valentin Chiriacopol fiind primul supleant) şi PIN (Gabriel Botescu sau Ion Suditu).

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare