Știri

Istorii nemărturisite despre Câmpina anilor ‘80. ULTIMUL PRIMAR COMUNIST (Ep.6)

MECANISM INTERIOR

Istoria Câmpinei în anii ’80 se înscrie, desigur, într-un context mai larg. Anii comunismului au însemnat și pentru câmpineni ceea ce a însemnat pentru toată țara. Diferențele, excepțiile, au constat în faptul că primarul acelor vremuri avea capacitatea de a prelua asupra sa ceva din tensiuni, avea diplomația de a se strecura printre indicațiile partidului astfel încât orașul să câștige.
De data aceasta am ținut să aflăm care a fost mecanismul intim care l-a ghidat pe Petre Câmpeanu în acei ani, de unde a învățat acea flexibilitate demnă.
Petre Câmpeanu
„Fostul primar Gheorghe Ilioiu mă cunoștea de mulți ani de zile, de când eram un tinerel. Dânsul ieșise la pensie când eu eram primar. Și pe vremea aceea mergea pe jos, din Broaște, unde stătea, până în Slobozia și pe Câmpinița. Întotdeauna i-am cerut sfaturi din astea omenești, gospodărești și totdeauna a fost alături de mine. Îmi spunea: «Tinere, mergi înainte că mergi bine!» Și conta. Omul acesta a muncit o viață în primărie. El pleca de la prioritățile orașului din anii respectivi: în primul rând, a ținut să aibă străzile pietruite, asta a fost o activitate deosebită.

Gheorghe Ilioiu, primar al Câmpinei între anii 1954-1960
Sursa foto: Mădălin Focşa

El cu piciorul controla tot orașul. Îl vedeai în toate cartierele, așa încât știa, la orice oră din zi și din noapte, pulsul orașului. Simțea viața cu bune și rele. Avea un stil aparte de a se comporta cu oamenii, avea ceva foarte greu de priceput, de explicat. Ceva ce trebuie să simți. Când îl simți pe om cu muncește, cum se implică în durerile și nevoile celor cu care vorbește sincer, cald, atunci îl simți cu adevărat, îl simți un conducător. Asta am încercat eu să învăț, așa, din mers. Așa ceva nu se copiază, se deprinde. Munca, viața, clipele trăite zi de zi te învață. Nu există să vin la serviciu la ora 8 și să plec la ora 160. Eram primar non-stop, zi și noapte.

Odată a fost un accident monstruos pe un viaduct de la Valea Doftanei. Un autobuz s-a răsturnat. Au murit atunci 23 de oameni. La o jumătate de oră de la producerea accidentului, la ora 3 noaptea, eu am fost acolo, la fața locului, cu o companie de militari în termen și comandanții lor. Era iarnă, era zăpadă. La 30 de metri, unde se răsturnase autobuzul, se vedeau niște mogâldețe. Am stat de vorbă cu militarii, toți tineri: «Băieți, acolo sunt frații voștri, părinții voștri. Care aveți tăria să coborâm să-i ridicăm de acolo, bine, care nu, nu». Nu a fost ceva forțat. Tinerii erau încorporați de o lună, două și trebuiau să coboare pe frânghie să scoată cadavrele de acolo. Comandantul lor le-a ordonat: «Un pas înainte cine are curajul!» Toată compania a făcut un pas înainte. A fost ceva deosebit. Şi așa am scos cadavrele și le-am adus la morga spitalului. Era o dramă, ce era să mai stăm la discuții!? Am dat comandă imediat la Prelucrarea Lemnului pentru 23 de sicrie. Când au venit familiile să ridice trupurile le-au luat în sicrie. La o asemenea nenorocire cum era să stăm să ne mai gândim dacă avem sau nu bani?!”

Din nou despre vecini

„Când mai aveam probleme, când aveam nevoie de ceva, apelam la primarii localităților din jur. Dacă venea cineva important, care voia să stea o zi, două, atunci îmi sunăm «vecinii». Cojocărescu de la Valea Doftanei, de pildă, era omniprezent. Iancu de la Cornu, Foidaş, fostul primar de la Telega. Aveam cu ei «relații de întrajutorare». Și când mai aveam nevoie de produse, erau oamenii foarte săritori. Mai aveam uneori nevoie să plec pe la București, pe la Ploiești, cu «ajutoare» și din Câmpina de unde? Nu aveam aici nici «lichid», nici produse țărănești. Atunci apelam la unii colegi.
Mai puțin mă ajutau cei de la Breaza și din orașele astea de sus. Nu prea apelam nici eu la ei, dar nici nu prea îi ajutam. Primarii din Breaza, Sinaia, Bușteni erau un pic invidioși. Ne întâlneam pe la Ploiești, pe la ședințe și îi vedeam. Se mai întâmpla să fie criticați în chestiuni edilitare, gospodărești: că de ce la Câmpina se poate și la ei nu. Veneau repede cu argumentul: «Câmpina are industrie, are putere. Noi ce să facem?» Și atunci, normal că îmi reproșau:
– Fir-ai tu să fii, iar ne-ai făcut-o!
Eu le spuneam:
– Stați în banca voastră, nu vă puneți cu orașul Câmpina, că nu aveți succes!
Primarului de la Sinaia i-o retezam scurt:
– Ce vrei? Tu conduci un oraș prezidențial și preferențial.
Norocul nostru era că ne descurcam altfel cu forța de muncă și cu utilajele. Nu se punea problema de un tractor, o basculantă sau un camion. Le găseam. Acu’, de ce să nu fiu cinstit, mai eram și un pic răutăcios. Mai țipa și primarul de la Breaza că vrea utilaje. Dar cum era să le trimit acolo? Întâi trebuia să ne facem treaba aici!”
Petre Câmpeanu, prezent la o depunere de coroane
în Cimitirul Eroilor de pe strada Bobâlna

Petre Câmpeanu și vânătoarea de vrăjitoare

Fostul primar Petre Câmpeanu a fost cunoscut multor concitadini. Nu atât de mulți însă i-au fost aproape și imediat după destituirea sa și în anii ce au urmat. Profesorul Maxim Blanck ne-a putut povesti câte ceva despre această perioadă delicată.
Prof. Maxim Blanck
„Despre Petre Câmpeanu unii poate spun că este un fost comunist. Dar a făcut multe lucruri bune. Acest comunist a salvat niște oameni. Pot să vă dau exemplul cu Satul de Vacanță de la Voila. Din neglijența cuiva, au luat foc căsuțele de acolo. Cineva trebuia să plătească, probabil administratorul. Petre Câmpeanu nu a așteptat ca cineva să plătească. A strâns toți directorii din fabrici… Și pe vremea aceea, ce spunea primarul și prim-secretarul aia era. Dacă nu făceai ce-ți spunea, zburai în câteva zile. Ne-a strâns pe toți și ne spus:
– Oameni buni, trebuie să ajutăm un om care nu este vinovat. Tu faci o căsuță, tu faci o căsuță…
Cât despre aprovizionarea orașului, așa era cum ați scris, veneau bucureștenii și își făceau cumpărăturile de aici. Se aprovizionau cu brânză, cu carne… Nu știu de câte ori a fost ridicat în ședință, în plenare: «Ce e, măi, la tine acolo? Ce sunteți voi, stat în stat? De unde le dai tu ăstora motorină și de ce vin ăștia numai la tine și nu vin și la Ploiești?»
De asemenea, Petre Câmpeanu și-a pus pielea la bătaie atunci când, pe răspunderea lui, s-au dărâmat niște clădiri vechi ca să se facă un front de lucru pentru refacerea centrului. Îmi spunea odată prin câte a trebuit să treacă pentru a obține fondurile necesare construcției de locuințe. Ca să nu mai vorbesc de faptul că primele blocuri specifice zonei de munte au apărut aici, la Câmpina. Ăsta a fost un act de mare curaj pe vremea aceea, când nu aveai voie să demolezi nimic fără aprobare de la CC.
Toate lucrurile acestea în mi le povestea Petre Câmpeanu când ne întorceam de la ședințele de Consiliu. Mi-a făcut mereu mare plăcere să merg alături de acest om. După părerea mea, adevăratul om se vede atunci când este prieten cu cineva și atunci când este sus, și când este jos. Nu să-l lovești atunci când a căzut. Poate unii, imediat după ’90, l-au lovit nemeritat pe Petre Câmpeanu. Şi, în condițiile astea, nu este păcat că a trebuit să treacă prin ce a trecut în primii ani după ’90? Știm cu toții cum era: dacă fuseseşi comunist, erai dat jos imediat, se spunea că nu fuseseși bun de nimic. Au trecut câțiva ani până s-a revenit la o stare de normalitate. Gândiți-vă ce s-a întâmplat cu toți foștii activiști. Erau socotiți dușmani, au fost nevoiți să stea deoparte. Lui Petre Câmpeanu putea să i se ofere un post mai bun, având în vedere experiența lui. În schimb, a fost mutat la atelierul de reparații al primăriei”.
(va urma)
Sorina Bumbăcea
Articol publicat în ediţia din data de 8 octombrie 2002, (episodul al şaselea)

Citeşte AICI episodul 5.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare