Istoria se repetă

Citind lucrări memorialistice sau presa interbelică, găsim situaţii frapant de asemănătoare cu ceea se întâmplă în zilele noastre. Am primit prin bunăvoinţa d-lui Adrian Simeanu, scriitor şi istoric argeşean, o excelentă revistă document a Centrului Cultural Piteşti – „Restituiri”. Am remarcat articolul „Un manuscris interbelic inedit” aparţinând prof. Ion I. Ştefan. Cităm pe larg, pentru a întări ideea că la noi nimic nu e nou sub soare: „Printre familiile celebre ale Muscelului se numără şi familia Belizarie (…). O familie de proprietari rurali şi urbani, de artişti plastici, cadre didactice, funcţionari. (…) Un membru al acestei ilustre familii va deveni muscelean (…). Paraschivescu Belizarie, născut în 1917, era vestit în zugrăveli de biserici (…) se va căsători cu Paraschiva Stăncioiu, rezultând din căsătoria lor trei copii: Ion (colonel Armata Regală Română), Dumitru, Maria (….). Aşa cum am încercat de cele mai multe ori în paginile îndrăgitei noastre reviste de istorie, voi prezenta un document care a aparţinut colonelului Ion Belizarie. Acesta a construit  în 1931 o casă pe un teren aparţinând localităţii Izvorani – Ştefăneşti. Colonelul a pus la temelia casei ce urma a fi construită un document care nu este altceva decât o caracterizare a societăţii româneşti din acel an, 1931. Deşi sintetică, această caracterizare vine din partea unui om cu pregătire generală şi militară solidă, care reuşeşte să facă o fotografie prin care surprinde politicul, socialul, precum şi starea morală a societăţii româneşti la începutul domniei regelui Carol al II-lea (1930 – 1940). Perioada este una de criză (1929 – 1933 – n.r.), de nelinişte socială şi politică. Votul universal acordat în anul 1918 a surprins nepregătită societatea românească, formată în mare parte din oameni care trăiau în mediul rural, fără o pregătire care să le permită să se apere în faţa ofensivei politicianiste. Atunci când a pus documentul la temelia casei, colonelul Ion Belizarie îşi exprima speranţa că la o eventuală dărâmare, cele scrise de el vor fi aflate şi citite”. 

Casa s-a dărâmat, documentul a fost găsit, iar profesorul Ion I. Ştefan îl publică integral.

«Comuna Izvorani/ Jud. Muscel/ În anul 1931 luna August

Sub domnia Regelui Carol al II-lea

Preşedintele Cons. de Miniştrii fiind Profesorul Nicolae Iorga

S-a construit această casă de către subsemnatul colonelul Ion Belisarie, născut la 10 Noiembrie 1879, în com. Domneşti, din pictorul Belisare I. Paraschivescu şi soţia lui Paraschiva, ambii azi decedaţi. Am devenit proprietarul acestei vii în baza ordonanţei de adjudecare N.10218/928 a Tribunalului Ilfov. Domiciliul principal îl am în Bucureşti, str. Clucerului N. 31.

Caracteristicile epocii: Ne găsim în perioada care urmează marelui război European dintre anii 1914 – 1918 ale cărui consecinţe le suferim grozav. 

Consecinţele economice se pot rezuma în aceste cuvinte: după războiul European la care şi noi am luat partea foarte sângeroasă, ţara s-a mărit şi pâinea s-a micşorat. Aceasta, numai din nepriceperea oamenilor care ne-au guvernat, căci de unde până la războiul cel mare, boierii care ne guvernau cheltuiau averile lor ca să facă politică, după război, în timpul democraţiei integrale, toţi demagogii vin la guvern cu datorii imense (cum au cei care azi îşi plătesc cheltuielile în campaniile electorale – n.r.) şi pleacă cu sute de milioane. Aceasta se datoreşte votului universal – reformă socială prea înaintată pentru cultura poporului nostru – care a dat acelaşi drept de vot şi omului cu cea mai vastă cultură, ca şi ultimului văcar din sat. 

Consecinţele morale. De unde se credea că războiul cel mare cu toate grozăviile lui va face pe oameni mai buni şi mai cinstiţi, din contră la această epocă sunt mai răi şi mai necinstiţi. O stare de nevroză specială i-a cuprins pe mai toţi; toţi vor să se îmbogăţească fără muncă şi înşelând pe alţii. (…) O criză grozavă bântuie ţara. Autoritatea guvernului este aproape ştearsă şi nu guvernează decât cu legi draconice. Oamenii culţi, cinstiţi şi muncitori stau de o parte, în neputinţa de a lupta cu pleava pe care votul univeral a ridicat-o deasupra (…)».

La distanţă de 15 ani, scriitorul Ilya Ehrenburg, unul din făuritorii exacerbatului cult al personalităţii ţesut în jurul generalissimului I. V. Stalin, vizitând România, scrie în ziarele sovietice: „România impresionează pe vizitatori prin contrastele ei. Bucureştiul luxos – şi nu departe bazinul carbonifer din Valea Jiului unde minerii trăiesc în bordeie. Nici Bucureştiul nu este zgârcit în contraste. Un zgârie-nori şi alături de el o cocioabă, automobile luxoase şi boi; o doamnă cu pălărie pariziană şi o ţărancă desculţă într-o rochie de stambă. Bucătărie aleasă franceză şi o viaţă de foame. Partidele, mai exact nişte clanuri, au în comun istorii care s-au întâmplat la Bucureşti între cele două războaie, istoriile bacşişurilor, corupţiei, înşelăciunilor şi trădărilor”. 

Nimic nou sub soare, nimic de comentat. Sa tragă cititorii singuri concluziile. 

Alin CIUPALĂ