ISTORIA FOTBALULUI CÂMPINEAN (VIII). Anii ’90: Epoca Ştefan Chiţu

Retragerea lui Mulțescu

Primul sezon în C, 1991 – 1992, a fost unul un pic altfel. Și dacă ar fi vrut să promoveze, Poiana n-ar fi putut s-o facă, fiindcă seriile diviziilor B și C au fost reduse drastic, iar din eșalonul terț nu avea nimeni drept de promovare. Primele patru formații rămâneau în Divizia C, restul urmau să ajungă la județ. Din runda a șaptea,antrenorul echipei a fost numit Gheorghe Mulțescu. Publicistica în domeniu, toate cărțile de statistică fotbalistică, indică faptul că ultima echipă la care ar fi jucat Mulțescu ar fi fost UTA Arad, în ediția 1989 – 1990. Eronat! Cel care în ediția anterioară, 1990 – 1991, a pregătit-o pe Dinamo, cu care a participat și în cupele europene (la jocurile cu St. Patrick´s și cu FC Porto, el a fost pe bancă), s-a întors pe teren la 40 de ani, evoluând pentru Poiana Câmpina în ediția 1991-1992. Aceasta a fost, cu adevărat, ultima echipă la care a jucat acest mare nume al fotbalului autohton. Cu trei titluri (toate cu Dinamo), și trei Cupe ale României (două cu Dinamo, una cu Jiul Petroșani), cu 15 partide și 3 goluri în echipa națională a României, Gigi Mulțescu este unul dintre cei mai mari jucători care au îmbrăcat, fie și pentru doar câteva meciuri, tricoul Poianei!Formația n-a putut promova cu Mulțescu, pentru că nu-i permitea sistemul competițional, dar a jucat foarte frumos, mai ales când pe teren se nimereau Gigi Mulțescu și Florin Stăncioiu.

Finalul apoteotic al lui Stăncioiu

Florin Stăncioiu (născut pe 10 februarie 1958) a debutat la Poiana cu mulți ani în urmă, în 1976, dar drumurile l-au purtat apoi pe la Carpați Sinaia. A revenit la Poiana, dar apoi a plecat iar într-un periplu de un deceniu pe la Petrolul Ploiești, Metalul Plopeni, Poli Iași, Unirea Focșani și Fortus Iași.

În ianuarie 1991, s-a întors la Poiana și a avut un final de carieră fabulos. Florin Stăncioiu marca goluri entuziasmante și conducea extraordinar din teren o garnitură din care mai făceau parte Tismănaru, Plăvache, Postolache, Dima, State, Cristi Dumitru, Ionel Stan, Romeo Dochia, Ilie Stegaru și alții. 

În al doilea sezon de C, 1992 – 1993, echipa a continuat să zburde. A avut cel mai bun atac din serie, cu 79 de goluri, dar a terminat abia pe locul 7! Generația aceea, de la începutul anilor 90, iubea golul!

Nebunia din sezonul 1993 – 1994

A urmat sezonul 1993 – 1994, primul în care antrenorul formației a fost același Florin Stăncioiu, care continua să fie și jucător. Pariul lui Chițu s-a dovedit câștigător. Echipa era sus, la promovare! Dar, la finalul campionatului, formația care trecuse prima linia de sosire era Petrolul Berca! N-a durat mult, fiindcă un uriaș scandal, „Berca – Minerul Filipești”, a dus la penalizarea celor două formații. Iar Poiana a promovat. N-a fost o promovare pe teren, ci la comisii.Dar partea cu adevărat remarcabilă a acelui sezon a fost parcursul echipei în Cupa României. Pentru prima și ultima dată în istoria fotbalului câmpinean, o formație din oraș a ajuns în sferturile de finală ale competiției!

Poiana a trecut, rând pe rând, de Carpați Sinaia, ASA 93 Slobozia, Autobuzul București, Faur București și s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale competiției pentru prima dată după mulți ani!

Miracolul din 7 decembrie

Adversară i-a fost Petrolul Ploiești. Cine îi dădea vreo șansă Poianei, o echipă de Divizia C?Alexandru Teașă a făcut minuni în poartă. Poiana a deschis scorul rapid prin Romeo Dochia. Dar Marian Grama a egalat și lucrurile păreau că „intră în normal”. N-a vrut însă același Florin Stăncioiu, care a marcat un gol fabulos în poarta lui Ștefan Preda. Peste câteva luni, portarul umilit de Stăncioiu pleca în SUA cu „Generația de Aur”, pentru a participa la Campionatul Mondial. 

Poiana a rezistat eroic, deși, în ultimele 20 de minute, a jucat în inferioritate! În ediția viitoare a Cupei, Petrolul a arătat că și-a învățat lecția umilinței de la Câmpina și nu s-a oprit până în finală, pe care a și câștigat-o.

Să revenim la evoluția Poianei în Cupa României, ediția 1993-1994. După încă un succes dramatic, cu Rapid Miercurea Ciuc, la loviturile de departajare, a urmat „sfertul” cu Gloria Bistrița, pierdut clar, 0-3! Gloria a pus mâna pe trofeu în vara anului 1994.

Au spart „banca”

Poiana Câmpina a prins rădăcini puternice în eșalonul secund din toamna anului 1994. La Câmpina au venit și alți jucători care aveau să-și pună amprenta pe evoluțiile echipei (Mihai Albu, Costel Lazăr, Sorin Badiu, Ion Gheorghe și alții).

Pe 19 noiembrie 1997, Poiana se alinia iar în fața propriilor suporteri pentru un meci în șaisprezecimile de finală din Cupa României. Adversară îi era FC Național, finalista ediției precedente. 

Din nou, nimeni nu-i dădea vreo șansă Poianei. Dar Daniel Costescu, unul dintre cele mai mari talente locale, a deschis scorul. „Bancarii” au egalat cu noroc, pe final. S-a ajuns la loviturile de departajare, unde portarul Marian Vlad a făcut minuni, parând șuturile lui Stelian Carabaș și Radu Niculescu. În „optimi”, Poiana a dat peste Steaua, câștigătoarea ediției precedente. Era minutul 1 al partidei disputate pe 2 decembrie 1997, pe stadionul „Astra” din Ploiești, când Costescu a tras, Ritli a respins greu și Ilie Stegaru a marcat! Steaua a învins, până la urmă, cu 3-1. A fost o decadă cu de toate, dar ce poate detrona din topul amintirilor meciurile cu Petrolul, din 1993, și cu FC Național, din 1997?

Octavian Cojocaru

Anii ’60: Atât de aproape de Divizia A!