Știri

Ion Drăgan, artist plastic: “Fără acel ABC al artei, nu ai cum să progresezi. Talentul nu este suficient”

Ion Drăgan s-a născut la Proviţa, în 1948. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă, clasa sculptură, precum şi studii libere de pictură. A participat la foarte multe expoziţii şi a câştigat numeroase premii. A avut mai multe expuneri personale, atât în ţară cât şi peste hotare, lucrările sale aflându-se în colecţii particulare din România şi din străinătate. Pe Ion Drăgan îl cunosc foarte mulţi câmpineni, însă nu la fel de mulţi îi cunosc talentul şi dragostea pe care o poartă artei în general. Este un artist complex, care şi-a creionat în forme diferite ascensiunea. A ştiut să-şi folosească fiecare latură creativă, obligându-se prin simţ şi limbaj estetic la o mare şi fabuloasă incursiune în lumea artei. Este genul de artist perseverent, care nu termină o lucrare într-o săptămână sau o lună, dedicându-se complet lucrărilor sale, fie ele picturi, sculpturi, bijuterii ori sculptură miniaturală şi mobilier. 


– Cum v-aţi descoperit talentul, pasiunea pentru arta plastică?
– Cred că asta vine din copilărie, de la profesorul care conducea cercul de pictură de la Casa Pionierilor din Sinaia, cum era denumit înainte de ’89 Clubul Copiilor, oraş unde am făcut şi şcoala. Pasiunea şi cultivarea talentului au venit prin 1970, când m-a descoperit maestrul Eugen Bărăneanu din Breaza, fost ucenic al lui Octav Băncilă. Cu acesta am studiat peste trei ani.
– La ce vârstă aţi debutat şi cu ce lucrare?
– Nu am debutat cu o lucrare, ci cu o expoziţie de pictură, în 1975, la Casa de Cultură din Câmpina, vernisată de criticul de artă Dan Grigorescu. A fost foarte emoţionant pentru mine şi pentru tot publicul. Dan Grigorescu era pentru prima dată criticul unei expoziţii de artă la Câmpina. Eram prieteni şi pentru mine a fost nu numai o onoare, ci mai ales o datorie. Nu voiam să-l dezamăgesc. 
– De la culoare aţi trecut pe tărâmul sculpturii. Ce v-a determinat să faceţi acest pas?
– Faptul că am beneficiat de câteva articole, în presa vremii, semnate Dan Grigorescu şi nu numai, a făcut să fiu acceptat ca prieten de unii dintre artiştii judeţului: Victor Munteanu, Dan Platon, Niki Kruch. Datorită lui Niki Kruch am ajuns la sculptură.
– În continuare v-aţi exploatat şi v-aţi valorificat talentul. Cum aţi ajuns la bijuterii?
– Sculptura în lemn, piatră, marmură, metal mi-a deschis o nouă latură: sculptura miniaturală, egală cu bijuteria. Şi pictura m-a ajutat foarte mult în acest domeniu. Culorile pietrelor semipreţioase au fost alese mult mai bine.
– Ştiu că aţi avut şi un magazin de antichităţi, acest lucru făcând să se dezvolte o altă latură artistică. Vă rog să ne povestiţi despre ce este vorba.
– Vă referiţi la recondiţionarea mobilei stil. Tot sculptura a fost cea care m-a ajutat şi probabil faptul că m-a interesat tot ceea ce ţine de artă.
– Care au fost mentorii dumneavoastră?
– Mentori au fost mulţi: Eugen Bărăneanu, Victor Munteanu, Ovidiu Paştina, Dan Platon, toţi în pictură. Cu Dan Platon am lucrat mulţi ani, fiind singurul elev pe care l-a avut. În sculptură au fost: Nicolae Kruch, Alexandru Gheorghiţă, Vasile Lucaci. Toţi aceştia au contrubuit la educaţia mea artistică şi le mulţumesc.
– Vi s-a furat vreodată o lucrare?
– Da, mi-au dispărut lucrări. Şi pictură şi sculptură. În general s-a întâmplat când participam la celebra „Cântarea României”. Mare parte din lucrările premiate nu se mai întorceau. Primeam doar diploma.
– Care a fost ultima dumneavoastră expoziţie?
– Ultima expoziţie a fost la Paris, în anul 1998, la Galeria „Ombre et Lumière”. Dacă iau în considerare vânzările avute în această expoziţie, aş putea spune că a fost un succes.
– Ce părere aveţi despre felul în care este arta privită acum?
– Publicul o priveşte cu dragoste, cu interes, mai ales iubitorii de frumos. Din păcate, situaţia financiară îi împiedică pe mulţi dintre ei să cumpere.
– Pe când o expoziţie la Câmpina?
– Mă gândesc destul de serios la asta, am lucrări pentru o expoziţie, iar locaţia va fi anunţată din timp.
– Consideraţi că un artist trebuie să fie şi autodidact?
– În artele plastice, un autodidact nu poate fi artist. Cine se apucă de artă, trebuie să treacă neapărat printr-o şcoală, fie ea de stat sau sub îndrumarea unui artist bun, în particular. Fără acel ABC al artei, nu ai cum să progresezi. Talentul nu este suficient. Fără multă muncă, mult studiu, nu poţi ajunge unde îţi doreşti. De aceea nu cred în micuţii sau micuţele Picasso.
Andreea Ştefan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare