Miercuri, 21 martie, dis-de-dimineaţă, maşini ale Jandarmeriei şi ale Poliţiei au oprit în curtea Primăriei Băneşti, din ele coborând un echipaj de mascaţi. Aceştia au păzit tot timpul uşile, blocând accesul în clădire. Angajaţilor nu li s-a permis intrarea în instituţie decât într-un târziu, pe la ora 11.30. Până atunci, ei au stat cuminţi în curte aşteptând clarificarea situaţiei. De acest tratament nu a fost scutit nici viceprimarului Amelin Mihalache. Primarul Ion Costache însă nu-şi făcea apariţia, iar zvonul că din cauza lui se întâmplau toate acele lucruri devenea, tot mai mult, o certitudine. Toată tărăşenia făcea parte dintr-o acţiune a procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Motivul l-a constituit obţinerea unor noi probe în dosarul instrumentat primarului comunei, Ion Costache, suspectat de fapte de corupţie. Acţiunea forţelor de ordine a fost una de amploare, desfăşurându-se consecutiv şi în alte locaţii: sediul CPGC, locuinţa primarului, locuinţa directorului CPGC etc. Deplasându-ne la domiciliul primarului, aveam să constatăm că în faţa casei sale era parcată o maşină a poliţiei. Apropiindu-ne, ne-am dat seama că automobilul poliţiei era gol. Anchetatorii erau, probabil, înăuntru şi îi puneau primele întrebări primarului, păzindu-l pentru a nu putea comunica în vederea influenţării unor anumite probe ale dosarului. La ora 9.00, această maşină a poliţiei l-a adus pe Ion Costache în curtea Primăriei. Edilul comunei, însoţit de doi procurori, a intrat val-vârtej în sediul instituţiei pe care o conduce, încercând să evite tirul întrebărilor reporterilor ce aşteptau de la el o declaraţie. Înainte de a intra în clădire, Costache a apucat, totuşi, să spună că nu este vinovat, că n-a comis nicio infracţiune. “Pentru ce sunteţi vinovat?”, l-a întrebat un ziarist. “Pentru că exist”, i-a răspuns Costache. Apoi, timp de mai multe ore, anchetatorii primarului l-au interogat în biroul său de la etajul clădirii. Pe la ora 14.30, edilul comunei a părăsit Primăria însoţit de anchetatorii săi. S-a aflat, ulterior, că fusese reţinut, ceea ce înseamnă privarea de libertate timp de 24 de ore, timp în care Costache s-a aflat la arestul Poliţiei Câmpina, pentru a da mai multe declaraţii în faţa anchetatorilor săi. Tot pe la prânz, presa a primit un comunicat din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu următorul conţinut: “Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti se află înregistrat dosarul nr. 613/P/2010 în care se efectuează cercetări faţă de un număr de 9 învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave prevăzute de art. 208 al.1-209 al.1,4 Cod Penal (furt conductă magistrală transport produse petroliere aparţinând Petrotrans şi OMV Petrom), dare de mită prevăzută de art. 255 Cod Penal şi luare de mită prevăzută de art. 254 Cod Penal, trafic de influenţă (art. 257), abuz în serviciu în formă alificată (art. 2481), fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290). În prezent se efectuează 12 percheziţii pe raza localităţii Băneşti, cercetările fiind în curs de desfăşurare”. Aşadar, Costache era cercetat pentru furtul unei conducte petroliere, împreună cu mai mulţi acoliţi.
A doua zi, joi, procurorii au cerut instanţei arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a primarului Ion Costache şi a altor patru învinuiţi. Mandatul de arestare preventivă solicitat a fost obţinut seara târziu. Ulterior, Parchetul a mai emis un comunicat de presă prin care a făcut cunoscute detalii despre infracţiunile pentru care este cercetat Petre Costache: complicitate la furt calificat în formă continuată, luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice şi conflict de interese. Astfel, din comunicatul respectiv, s-a aflat că Ion Petre Costache, în calitate de primar al comunei Băneşti, a înlesnit sustragerea de către mai multe persoane a unei conducte de alimentare aparţinând societăţii OMV. De asemenea, el a primit, în mai multe rânduri, sume de bani (peste 10.000 de lei), în scopul de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu. Totodată, în calitate de primar, a participat la luarea unei decizii cu privire la atribuirea unor contracte de prestări servicii unei societăţi care aparţine unei rude apropiate.
Despre abuzurile primarului, lumea vorbea de multă vreme, iar publicaţia noastră nu a contenit să tragă semnale de alarmă în acest sens, publicând numeroase articole în care era descris stilul discreţionar în care Costache înţelegea să administreze problemele comunităţii din Băneşti. Faptul că, nu cu mult timp în urmă, PDL l-a nominalizat pe Costache drept candidat pedelist la alegerile din 10 iunie, pentru câştigarea unui al treilea mandat consecutiv de primar, demonstrează, cu asupra de măsură, valoarea ofertei electorale a principalului partid de guvernământ.
Luni dimineaţă, duba care îl ducea pe Ion Costache de la arestul Poliţiei Câmpina la Ploieşti, unde urmează a-şi petrece restul perioadei de arest preventiv, a trecut pe lângă un grup de susţinători ai primarului, localnici care se adunaseră în fata Complexului Recola. Aceştia au fluturat câteva cartoane cu îndemnuri de încurajare adresate edilului-şef al comunei. Prin strigăte mai mult anemice decât disperate, 30-40 de localnici şi-au exprimat ataşamentul fată de Ion Costache, conducătorul lor suprem pe plan local. Mai mult ca sigur, demonstraţia de ataşament a pedeliştilor din Băneşti pentru Ion Costache nici nu a putut fi remarcată de acesta din urmă, căci o dubă a poliţiei nu oferă vizibilitate exterioară pentru cineva aflat înăuntrul ei. Acţiunea, care s-a vrut explozivă, dar nu a reuşit să fie decât uşor fâsâitoare, a arătat, încă o dată, că PDL este disperat şi în stare de a recurge la orice mijloace pentru a se menţine la putere.