„Într-o lume atât de disperată și de agitată, ora de religie vine ca un medicament împotriva deznădejdii”

În ciclul „Olimpicii cu care ne mândrim”, continuăm astăzi prezentarea unora dintre elevii câmpineni care s-au evidențiat în mod deosebit, în precedentul an școlar, la olimpiadele naționale la care au participat. Printre ei se numără și Andreea Roșca, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, care a câștigat o mențiune la  faza națională a ultimei olimpiade de religie. Punctajul foarte bun obţinut e încununarea unei munci susţinute şi a unui suport necondiţionat venit din partea d-nei Elisabeta Milea, profesoara care a pregătit-o la această materie pe care deşi unii o consideră inutilă, pentru Andreea reprezintă un pansament pentru suflet. 

Pentru cei care vor să o cunoască mai bine, sperăm că interviul de mai jos va fi de folos.

– Pentru început, te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine.

– Mă numesc Roșca Maria-Andreea, am 17 ani și sunt eleva clasei a XI-a B, profil matematică-informatică – intensiv informatica, a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”. Cursurile primare și gimnaziale le-am urmat la Școala Generală „Alexandru Ioan Cuza”, locul unde mi-am descoperit înclinația spre artă și frumos. Sunt zodia Leu, însă nu consider că mă încadrez în tiparele zodiei. Contrar așteptărilor, sunt o fire liniștită, răbdătoare și timidă, aparent puternică, dar foarte fragilă. Însă și foarte competitivă, fiind foarte exigentă cu mine însămi și dorind cât mai mult de la mine. Nu accept eșecul, deoarece sunt conștientă că pasiunea și munca sunt cheia succesului. Cât despre timpul liber, îl dedic în mare parte prietenilor, călătoriilor și, în special, lecturii. Mi-am descoperit dragostea pentru lectură încă din clasele primare, și de atunci, traversez galaxii, vizitez civilizațiile secolelor antice sau descopăr această complexă mașinărie care este omul. M-am îndrăgostit de romanele Agathei Christie și de cele ale lui J.K. Rowling, însă am o sensibilitate aparte pentru poveștile și basmele ce mi-au umplut de bucurie copilăria și fără de care nu aș fi cine sunt astăzi. Cu privire la viitor, pot spune că încă nu sunt decisă ce facultate vreau cu adevărat să urmez, dar știu că, în final, voi lua cea mai bună hotărâre.

– Numește și caracterizează profesorul/ profesoara care te-a pregătit pentru Olimpiada de religie.

– Pe doamna profesoară Milea Elisabeta am descoperit-o ca fiind cea mai blândă persoană pe care o cunosc. Și sunt convinsă că toți elevii dumneaei au aceeași părere. Modul prin care o materie aparent „inutilă” în ochii unora devine adevărata trăire a vieții (împărtășită elevilor și resimțită de mulți dintre aceștia), reprezintă semnul genialității profesorului de religie. De la dumneaei am învățat că viața reprezintă mai mult decât problemele de zi cu zi, că scopul meu trebuie să fie fericirea în prezența lui Dumnezeu și că atâta timp cât am iubire, am numai de câștigat. Am câștigat, de altfel, totul. Îmi este dragă doamna profesoară, este dragă sufletului meu nu doar pentru ajutorul imens pe care mi l-a oferit, ci și pentru grija maternă pe care mi-o poartă. De multe ori am simțit presiuni din partea dumneaei, însă doar în speranța că mă va motiva să muncesc mai mult și să fiu cea mai bună. Și a reușit. Și-a rupt mereu din timpul liber pentru a fi alături de mine și nu a ezitat o secundă atunci când i-am cerut ajutorul. Asta înseamnă dedicație și dragoste. Această bucurie a punctajului foarte bun obținut la Olimpiadă îi aparține în egală măsură și dumneaei, căci a crezut în mine când eu nu credeam. Și o iubesc pentru asta.

– Cum a fost la Olimpiada națională de religie – 2017?

– Anul acesta, Olimpiada națională de religie s-a desfășurat în Craiova. Acolo am fost cazați în câteva cămine din centrul orașului. Cred că am simțit cu adevărat presiunea examenului abia în momentul serbării de deschidere, atunci când am văzut într-adevăr concurența: o mare de elevi la fel de pregătiți ca mine, hotărâți să cucerească și ei cele mai mari note și să fie cei mai buni. Cu toate acestea, examenul nu s-a dovedit foarte dificil, având subiecte abordabile, așa cum s-a observat și la rezultate, acestea dovedind că s-au obținut note mari și foarte mari la toate clasele. Ce m-a bucurat a fost ospitalitatea craiovenilor, care ne-au oferit tot ce au putut pentru a ne face șederea mai plăcută și emoțiile mai puțin vizibile. Tot ei ne-au îndrumat spre cele mai impresionante locuri, în care se încadrează și Parcul „Nicolae Romanescu”, cel mai mare și mai frumos parc pe care l-am văzut până în momentul actual. Bineînțeles că am legat prietenii și că m-am întors cu amintiri cât pentru o viață, dar sunt și foarte fericită că am avut oportunitatea de a participa la un concurs atât de important pentru mine, în unul dintre cele mai frumoase orașe ale țării. 

– Religia este materia ta preferată sau ai mai multe materii pe care le iubești în egală măsură? 

– Am multe materii care mă fascinează, cum ar fi: româna, matematica, istoria, însă religia a fost dintotdeauna o evadare, o oră de relaxare și de îmbogățire sufletească, în care am aflat multe despre cine sunt și Cine este Cel Ce este. Ora de religie nu este inutilă (și nici nu ar trebui scoasă din program), pentru că ea te sensibilizează și te face să conștientizezi cât de important ești tu pentru Dumnezeu și pentru ceilalți. La câte alte materii ai ocazia să meditezi asupra ta și asupra vieții tale? Ora de religie este printre preferatele mele tocmai din acest motiv: într-o lume atât de disperată și agitată, ora de religie vine ca un medicament împotriva deznădejdii, pentru a-ți putea continua viața ca un adevărat creștin. Unde am ajunge fără ea?

– Când ai simțit că ești atrasă spre religie? Ești o persoană religioasă datorită educației primite de la părinți sau, neinfluențată de nimeni, ai vrut să descoperi misterele religiei creștine pentru ca revelațiile sfinte să-ți aducă o mai mare bogăție, frumusețe și liniște sufletească?

– Fiecare om are sădit în el această dorință de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, de a se apropia de El, însă, din diverse motive, doar unele persoane dau curs acestei curiozități. În cazul meu, cadrul familiei a fost foarte important în cunoașterea lui Dumnezeu prin ortodoxie. Crescând într-o famillie de creștini ortodocși practicanți, mi-a fost foarte ușor să mă alipesc și eu de Biserică și să îi înțeleg mesajul. Nu există un moment în care poți să spui că ești atras de o anumită materie, lucrurile se dezvoltă încet, treptat, în fiecare zi acumulezi câte ceva nou. Dar mă bucur că, prin ortodoxie, mi-am găsit și eu liniștea. Și curajul de a merge mai departe.

– Dacă ai eșua pe o insulă pustie împreună cu un ateu, după scufundarea vaporului pe care ați călătorit până la naufragiu, ai încerca să-l aduci pe calea Domnului sau ți-ai vedea de viața ta creștină și l-ai lăsa și pe el să-și vadă de ateismul său?

– Eu cred că lumea nu se împarte în oameni religioși (creștini, în cazul nostru) și atei. Sau între creștinism și alte religii. Hristos n-a venit ca să ne dividă pe grupuri, ci să ne unească prin iubire. Asta aș încerca eu să-i spun ateului: că Dumnezeu îl iubește, chiar dacă este ateu, căci a investit prea mult în el ca să-l piardă. Însă i-aș spune totodată că Dumnezeu îl așteaptă să se întoarcă de pe calea ateismului și să-L cunoască pe El. Sigur, nu sunt în măsură să-i judec credința sau necredința, căci Dumnezeul meu îl prețuiește atât de mult, încât i-a lăsat liberul-arbitru. Însă, ca slujitor al Bisericii, scopul meu este să îi propovăduiesc cuvântul Evangheliei și să-l fac să înțeleagă că este veșnic. Nu sunt unul dintre Apostoli, nu am harul lor de a învăța oamenii adevărurile de credință, dar, pe măsura firii mele omenești, pot să încerc. Până la urmă, încercarea n-a ucis pe nimeni. 

– André Malraux a spus cândva: „Secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc”. Ce vrea să spună această frază celebră, poate cea mai cunoscută zicere a scriitorului francez?

– Pentru a putea comenta acest citat celebru ar trebui să știm afirmația exactă în franceză, care este „Le XXI-ème siècle sera spirituel ou ne sera pas”. S-au formulat două opinii pe baza acesteia. Unii au considerat citatul un fals, niște cuvinte ce n-au fost rostite niciodată, iar alții, un adevăr incontestabil. Eu personal nu cred că paternitatea frazei mai poate fi pusă la îndoială. Fiindu-i atribuită lui Malraux potrivit unor mărturii demne de crezare, dubiul pare superfluu. Problematică poate fi și traducerea aceasta „liberă”, în care exprimarea își pierde din esență și sens, astfel încât nu se poate ști dacă „spiritualul” lui Malraux era de ordin religios sau pur si simplu filozofic, mai ales dacă luăm în considerare agnosticismul său mărturisit.

– De ce sunt diferențe variabile de timp (de la o săptămână până la cinci săptămâni) între Paștele catolic și Paștele ortodox? Diferența este explicată, în principal, prin faptul că romano-catolicii folosesc calendarul gregorian, iar ortodocșii, pe cel iulian, dar acest motiv ar trebui să ducă numai la o diferență constantă de 14 zile, câte sunt între cele două calendare.

– Principala cauză este datorată celor două calendare, gregorian si iulian. Așa cum este bine cunoscut, Sinodul Ecumenic de la Niceea, din 325, a luat hotărârea ca Învierea Domnului să fie sărbătorită în prima Duminică după luna plina de după echinocțiul de primăvară. Singura excepție de la această regulă majoră este cazul în care Învierea se suprapune cu Paștele evreiesc (14 Nissan – a șaptea lună a anului ecleziastic și prima lună a anului civil, în calendarul ebraic); în aceste condiții, Pastele Ortodox este sărbătorit în următoarea duminică. Așadar, există trei coordonate majore: ziua de Duminică (ziua sfântă a creștinilor), un eveniment astronomic (luna plină) și echinocțiul de primavară – 21 martie, zi ce coincide cu data de 3 aprilie din calendarul gregorian. Astfel, Bisericile Ortodoxe nu pot sărbători Paștele înainte de 4 aprilie, iar Bisericile Catolice și Protestante, înainte de 22 martie. Acest lucru duce, în plus, la o anumită periodicitate în diferența dintre zilele Paștilor. În mod specific, după doi sau patru ani în care diferența este 0-1 săptămâni, urmează un singur an în care diferența este de 4 sau 5 săptămâni (cum ar fi cea din anul 2021). Aceasta se datorează faptului că, în acești ani, luna plină care cade după 3 aprilie este diferită de luna plină care cade după 21 martie. Dacă Bisericile ar folosi același ciclu lunar, diferența dintre echinocții ar duce la o diferență între zilele Paștilor de zero sau de patru săptămâni. Un alt motiv al acestei nepotriviri de dată este diferența dintre luni, căci  „Luna Bisericilor Ortodoxe” este cu 4-5 zile după „luna Bisericilor Catolice și Protestante”, ceea ce rezultă o diferență adițională de o săptămână în aproximativ 2-3 ani.

–  „Dacă cred că există Dumnezeu, și El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există, și El există cu adevărat, atunci am pierdut totul”, spunea filosoful Blaise Pascal, care a oscilat toată viața între raţionalism şi scepticism, alegând spre finalul vieţii credinţa. Concepția lui Pascal era, în cuvinte puține: Dumnezeu există, pentru că este cel mai bun pariu. Ce fel de creștin e acela care Îl consideră pe Dumnezeu un pariu?

 – Blaise Pascal propune acest pariu probabilistic asupra existenței lui Dumnezeu pornind, în special, de la meditația asupra morții. În cazul acestui pariu, se presupune că există două variante: existența lui Dumnezeu și a Vieții de Apoi sau non-existența lor. Putem alege una dintre variante, ca și cum am pune ramășag unde ne jucăm existența de acum și cea de dincolo de moarte. Astfel, dacă prima variantă este adevărată și Dumnezeu există (existând și răsplata sau pedeapsa după moarte), cei care au mizat pe ea au numai de câștigat. Ceilalti, în schimb, au pierdut totul. Dacă a doua variantă este cea adevarată și Dumnezeu într-adevăr nu există, atunci adepții acestei idei nici n-au câștigat, nici n-au pierdut nimic. Este relativ ușor de intuit că Pascal nu a adresat pariul creștinilor. O persoană care alege să-L mărturisească pe Dumnezeu doar datorită acestui pariu, nu se poate numi creștin în adevăratul sens al cuvântului. Pentru creștini, necesitatea unui astfel de pariu nu-și are sensul, deoarece existența lui Dumnezeu este indubitabilă. Miza lui Pascal sunt cei care problematizează dubitativ adevărurile religiei creștine și care solicită anumite dovezi. Forța acestui pariu constă practic în evidențierea importanței interogației proprii în privința existenței lui Dumnezeu. Fie că suntem o societate cu credința în Dumnezeu, fie că nu, trebuie să medităm asupra acestei „probleme”. Întrebările lui Pascal sunt necesare, trebuie să ni le punem, pentru că în joc se află soarta sufletelor noastre, pe care e de preferat să n-o riscăm.

Adrian BRAD