BREAKING NEWSCulturăȘtiri

Înființarea unui centru cultural la Câmpina, un proiect pentru reformarea culturii locale

Cel mai recent proiect aflat în dezbateri interne în cadrul aparatului de lucru al Comisiei de cultură a Consiliului Local Câmpina, dar și a serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei, este cel referitor la înființarea unui centru cultural, instituție cu personalitate juridică, care potrivit inițiatorului său, Liviu Briciu, președintele comisiei amintite, poate în primul rând să însemne economii importante la bugetul public prin diminuarea cheltuielilor de întreținere cu utilitățile și personalul unor instituții culturale ce funcționează independent sub jurisdicția Consiliului Local și a Primăriei Câmpina în momentul de față.
Mai concret, Liviu Briciu propune să reunească activitatea Casei Tineretului, a Casei de Cultură „Geo Bogza”, a Muzeului „B.P. Hasdeu” și a Bibliotecii Municipale „Dr. C.I. Istrati” sub umbrela unui viitor centru cultural, condus de un manager cultural, reorganizând astfel instituțiile amintite atât din punct de vedere al activității culturale, cât și din punct de vedere administrativ.


În acest sens, ieri, 26 ianuarie, Liviu Briciu a organizat în sala de ședințe a Primăriei o primă rundă de consultări cu reprezentanții partidelor în Consiliul Local, consilieri municipali, ședință la care a participat aproximativ 15 minute și primarul Alin Moldoveanu, care s-a declarat de acord cu inițiativa lui Briciu. Printre invitați s-a mai numărat și Dan Ioan Mușat, președintele PSD Câmpina, dar și scriitorul Codruț Constantinescu, reprezentant al societății civile.

Liviu Briciu a intrat în subiect prin a prezenta situația economică a fiecărei instituții pe care intenționează să o includă în viitorul centru cultural, arătând, între altele, cheltuielile zilnice pe care le suportă bugetul public cu aceste „așa-zise clădiri unde se face cultură, dar numai cultură nu se face” a subliniat acesta. Potrivit afirmațiilor acestuia, Casa Tineretului cheltuie zilnic 4.094 lei, Casa de Cultură „Geo Bogza” – 1.653 de lei/ zi, Muzeul „B.P. Hasdeu” – 1.260 de lei/ zi, iar Biblioteca Municipală „Dr. C.I. Istrati” – 1.071 de lei/ zi, în aceste sume fiind incluse cotă parte din salariile personalului, cheltuielile de întreținere și utilitățile. Briciu a arătat că unul dintre motivele înființării centrului cultural este reorganizarea acestor instituții pe baze sustenabile și în vederea utilizării spațiilor în mod judicios și eficient pentru sprijinul  fenomenului cultural local.
Un alt motiv pentru care Briciu vrea să înfiițeze acest centru este legat de managementul cultural în Câmpina care, din punctul lui de vedere, cel puțin în ultimii ani, a fost complet defectuos. Președintele Comisiei de cultură susține că „la Câmpina, cultura este la minus infinit și nu mai putem continua așa. Avem nevoie de profesioniști care să se ocupe de educație culturală în rândul copiilor și tinerilor, nu mai este loc de diletantism”.

Alte idei interesante care au ieșit în evidență la discuția de ieri au fost și cele referitoare la mutarea Bibliotecii Municipale la Casa Tineretului, urmând ca actualul sediu al Bibliotecii să fie folosit în alt scop de administrația locală, dar și faptul că, odată cu reorganizarea culturii în Câmpina, e posibil ca mulți dintre angajații instituțiilor aflate în discuție să își păstreze locurile de muncă prin concurs, în funcție de noua organigramă, chestiune destul de delicată în contextul în care toți cei 36 de angajați au contracte de muncă pe perioadă nedeterminată încheiate cu administrația câmpineană.
Alte amănunte cu privire la necesitatea înființării centrului cultural la Câmpina și reforma în cultura locală am aflat de la Liviu Briciu după încheierea ședinței: „Ideea cu Centrul Cultural este veche de cel puțin zece ani și au mai fost încercări de a fi implementata, fără succes. Necesitatea revigorării vieții culturale a orașului a fost înțeleasă de conducătorul Primăriei Câmpina, dar și de factorii decidenți din Primărie și cu ajutorul dumnealor am construit un proiect de reorganizare a instituțiilor care compun acest sector de activitate. Din analiza financiară desprindem faptul că activitățile pur culturale din oraș reprezintă maxim 40% din bugetul alocat, iar dacă ne raportăm la cheltuielile de funcționare a celor patru instituții, cheltuielile cu activitățile culturale reprezintă un procent de sub 10%. Cu siguranță nu ne-am propus să rentabilizăm segmentul cultural, dar cu certitudine vrem să-l eficientizăm la maxim. Ca atare, cifrele și evenimentele demonstrează că actul cultural la Câmpina este redus și pentru asta ne propunem ca Centrul Cultural nou înființat să păstreze activitățile care au cu adevărat un impact cultural, să adauge altele și să se ocupe de educația tinerilor, dar și a adulților, cu prioritate, prin direcțiile pe care le-am putea aborda  imediat: teatru, dans popular, cor, desen și pictură. Precizez că toate aceste activități vor fi coordonate de colaboratori, artiști profesioniști care vor asigura un nivel crescut al nivelului de educație culturală. Sperăm într-o strânsă legătură cu toate școlile din municipiu, care vor avea un rol foarte important în materializarea dorinței noastre, aceea de a ne atinge obiectivele propuse”.
Inițiativa înființării unui centru cultural la Câmpina nu este la prima încercare. Vă reamintim că în legislatura anterioară, Comisia de cultură a înaintat Consiliului Local un proiect de hotărâre care urmărea același deziderat ca acela propus astăzi de Liviu Briciu, proiect respins în plenul executivului local de majoritatea consilierilor de atunci, inclusiv de fostul primar Horia Tiseanu, care s-a declarat împotrivă.

3 Comentarii  

  1. AM 64 ANI IN TINERETEA MEA SE PRACTICA SI CANTATUL DE MUZICA USORA ROMANEASCA BUNA,ROMANTE.CANTONETE . AR FI FOARTE INTERESANT SI TEATRU INITIATIC CUM FACE DE PILDA TRUPA SOPHROZIN DIN BUCURESTI CONDUSA DE IOAN POHARIU.DAR SI RECITARI DE POEZIE CRESTINA SI PATRIOTICA PRECUM SI POEZIE DE DRAGOSTE,POVESTIRI CU TALC CU TRIMITERE LA NARAVURIL CLASEI POLITICE. AR MAI FI ;OCINEMATECA CU CICLURI DE FIOLME DESPRE DICTATURA COMUNISMULUI VEZI FILMUL CAINTA PE CARE IN 1990 TV1 L-A AMANAT DELA ORA 20 LA 22 SI L-AU DIFUZAT LA ORA 24SI 30 MINUTE DAR EU TOT L-AM VAZUT.CICLUR MARI ACTORI MARI REGIZORI .STITI FOARTE BINE CA NU AVEM CINEMATOGRF ASA CA PROIECTII CU 200 DE SPECTATORI AR FI BINE VENITE.LOCUL BIBLIOTECII ESTE PE BULEVARD DAR ACTIUNILE EI SE POT EXTINDE IN SEZONUL CALD IN CURTEA MUZEULUI HASDEU DAR SI INPARK VEZI DULAPUL CU CARTI DIN CISMIGIU .EU AM LUCRAT IN BUCURESTI IN 1974 LA 18 ANI DECI STIU DIN EXPERIENTA DIRECTA CUM ESTE SA CITESTI IN PARC CARTI BUNE PT 2ORE OFERITE DIN DULAPUL CU CARTI .AR TREBUI SA NE INTALNIM TOTI CEI CARE IUBIM FRUMOSUL IN TOATE FORMELE LUI SI SA FACEM UN LUCRU RAR DAR MINUNAT ADICA AGORA . Cu respect FLORIN BOHALTEA CITITOR PASIONAT DAR SI SAHIST CU FORME LEGALE DIN 1973 CANDIDAT MAESTRU DIN 1994 PENSIONAR DECI POT FACE VOLUNTARIAT DACA NE UNIM IN SLUJBA FRUMOSULUI SI CU DUMNEZEU INAINTE CACI OASTEA E CRESTINA

  2. Modul in care si-a expus proiectul d-nul Briciu imi aminteste de Iliescu: vorbea mult si nu spunea nimic.In afara de ideea de a muta biblioteca la Casa Tineretului nimic concret.Doreste dansul sa eficientizeze institutiile de cultura sub umbrela noului Centru Cultural: sa dea afara o parte din personal(care au salarii mai mult decat modeste fiind personal contractual si nu functionari publici)si sa angajeze un manager(cu studii manageriale sau culturale d-nule Briciu?)al carui salariu va fi cu siguranta f.mare; sa micsoreze cheltuielile cu utilitatile,ceea ce ar necesita initial o investitie de cateva sute de mii de euro pt.achizitia unor centrale termice performante si a robinetilor termostatati pt.calorifere sau sa faca program pt.caldura,lumina si apa ca pe vremea lui Ceausescu. Vorbeste dansul de diletantismul din cultura campineana dar fara a face vreo referire daca are sau nu dreptul de a face astfel de afirmatii!Faptul ca a ajuns conjunctural seful comisiei de cultura avand pregatire de informatician si muzicant nu-i da dreptul de a improsca cu noroi!Ca in toata Romania si in Campina se va face cultura de cati bani vor fi investiti pentru asta( mai putin cazul in care d-nul Briciu se va oferi sa-si etaleze talentul muzical gratis!)

Lasă un răspuns la Jaleru Romica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare