In memoriam
De puţine ori, în toată activitatea mea publicistică, am găsit puterea şi rostul să scriu despre oameni ce nu mai sunt. De fiecare dată am făcut-o cu amărăciune, dar în semn de respect pentru foşti colaboratori, apostoli ai cuvântului scris, a căror prietenie am pierdut-o prematur.
Azi, în zorii lui 2015, sunt nevoit să scriu despre o altă plecare, una cu totul specială, din sângele familiei mele, a unui om bun, personalitate recunoscută, Adrian Burchiu.
Îmi vine greu să vorbesc la trecut de Adi, vărul meu, trădat fără preaviz de propria inimă în seara zilei de 30 decembrie 2014. L-a trădat tocmai inima, sora sufletului său frumos!
Cred că Adrian Burchiu a pierit fulgerător pentru că a trăit ca un fulger, o lumină ce a brăzdat cerul multor oameni…
Profesional, a fost unul dintre cei mai buni în domeniul lui, dovadă fiind şi faptul că la doar 36 de ani era deja directorul general al companiei Sterom SA (fosta Întreprindere Mecanică din Câmpina) şi omul cheie al negocierilor de privatizare cu americanii de la PCC, pe care i-a convins să investească la Câmpina şi să dezvolte o afacere de succes cu multe şi bine plătite locuri de muncă.
Despre faptele inginerului Adrian Burchiu vorbesc martorii, foştii lui colegi şi apropiaţi, într-o scurtă caracterizare in memoriam, căreia i-a dat citire preotul Izvoranu la slujba de înmormântare oficiată vineri, 2 ianuarie:
“In acest moment de mare încărcătură emoţională, cuvintele sunt poate de prisos şi tardive, dar trebuie să amintim câteva etape din viaţa lui Adrian care au marcat atât existenţa lui, cât şi pe a noastră.
Profesional, a lucrat aproape 30 de ani în cadrul IMC, devenită Sterom, apoi PCC (Precision Castparts Corporation) şi apoi Cameron România. Absolvent al Universităţii Braşov, a fost angajat ca inginer stagiar in 1977. A fost numit Şef Atelier Tratament Termic, apoi Şef Sectoare Calde. In aceasta perioada a format personal cu înaltă calificare, având încă de la început iniţiative şi proiecte cum au fost: implementarea de noi procese tehnologice şi modernizarea Atelierului Forja prin implementarea procesului de forjare în matriţă închisă.
Cu experienţa căpătată în cei 12 ani, dotat cu inteligenţă nativă peste medie, Adrian a urmat cursuri de management atât în ţară, cât şi în Statele Unite şi a fost numit în Board-ul Director şi în Consiliul de Administraţie al Companiei Sterom SA în 1990.
În aceşti primi ani după 1990, Adrian împreună cu echipa a continuat proiecte concretizate in modernizarea şi echiparea laboratorului de verificări fizico-mecanice şi chimice la standardele cele mai avansate, construirea clădirii administrative în care şi astăzi îşi desfăşoară activitatea departamentele companiei.
Trebuie amintit un important proiect social realizat prin construirea a 80 de apartamente şi garsoniere de care au beneficiat angajaţii şi familiile lor.
Dar decizia cea mai importantă, născută din spiritul vizionar al lui Adrian, ancorat la realităţile perioadei de 10 ani după 1989, a fost privatizarea companiei STEROM. În acea vreme în care cele mai multe privatizări au fost nereuşite, Adrian a fost capabil să găsească un investitor strategic important şi serios şi să-l convingă să investească în compania căreia i-a construit astfel viitorul şi a făcut-o să dăinuie peste timp.
Acest om, dotat cu o inteligenţă deosebită, înzestrat cu multă perseverenţă şi determinare, foarte bun vorbitor de limba engleză, a demarat privatizarea companiei Sterom la acea vreme, care s-a concretizat în achiziţionarea pachetului de acţiuni de către compania americana PCC (Precision Castparts Corporation), în prezent devenită Cameron România.
Trebuie amintit că aceasta a însemnat stabilitatea locului de muncă pentru aproape 1000 de angajaţi din localitate şi din împrejurimi, creşterea veniturilor la nivelul oraşului, donarea către Primăria Câmpina a aşa-numitei Grădini de Vară, localizată pe Bulevard şi a Ştrandului de lângă Casa Tineretului, de care beneficiază acum comunitatea.
Acestea sunt doar câteva dintre acţiunile si proiectele lui Adrian, pentru care noi toţi trebuie să îi mulţumim.
A fost un om bun, jovial, în prezenţa căruia nu aveai cum să nu te simţi bine, întâmpinându-te mereu cu câte o glumă bună şi mult optimism. Îţi mulţumim Adrian că ai existat şi chiar dacă a venit clipa despărţirii, vei dăinui mereu în amintirea noastră.
Drum bun, Adrian! Domnul să te odihnească în pace!”
Dincolo de performanţele profesionale şi de profesionalismul ce i-a caracterizat întreaga activitate, Adrian Burchiu a trăit în plan personal sub semnele umanismului şi mecenatului, ajutându-şi semenii cu generozitate. Nu puţini sunt aceia care îi datorează recunoştinţă, fie că i-au fost cunoscuţi ori mai puţin cunoscuţi.
Iubitor de frumos, în general şi de muzică în special, Adrian Burchiu a fost unul dintre întemeietorii trupei câmpinene Meteor, o legendă încă vie a muzicii locale.
În urma lui Adrian, după 60 de ani frumoşi de viaţă, au rămas amintiri de neşters şi regrete… Atât de multe regrete.
Se spune că un om moare de două ori. Când îşi dă ultima suflare şi atunci când ultimul cunoscut îi rosteşte numele. Aşa stând lucrurile, cred că sunt şanse ca Adrian Burchiu să rămână nemuritor.
Florin FRĂŢILĂ
Un om deosebit,demn de tot respectul.condoleante