În slujba memoriei câmpinene

Nu l-am cunoscut foarte bine pe Ion T. Şovăială şi îmi pare rău. Nu fac parte din acea largă categorie de români ipocriţi care adoptă principiul strămoşesc “despre morţi numai de bine” însă am intuit în personalitatea lui Ion T. Şovăială, atât cât l-am cunoscut eu, o mare sensibilitate (altfel nu înţeleg de ce se consuma la un moment dat pentru că avusese nu ştiu ce dispute inevitabile cu una din fabuloasele personalităţi ale criticii literare locale) şi o modestie a truditorului de cursă lungă pe ogorul culturii locale. Altfel nu poate fi înţeleasă încăpăţânarea admirabilă de a edita, în perioada 2006 – 2012 suplimentul ziarului Oglinda de azi – “Câmpina literar-artistică şi istorică” cu sprijinul redacţiei (evident căci fără acesta poţi avea cele mai frumoase idei). Publicistica răspândită de-a lungul a 54 de numere (primul supliment a apărut în septembrie 2006 iar ultimul, numerele 53-54 acoperă lunile mai-iunie 2012) trebuia recuperată cumva măcar pentru a oferi un instrument de studiu facil viitorilor cercetători (să sperăm că vor exista) care se vor interesa de viaţa culturală din Câmpina după borna 1989, de exemplu, aşa cum multe articole excelente ale unor istorici câmpineni analizează viaţa din Câmpina interbelică (Anul 1937 în viaţa politică prahoveană de profesorul Marius Zaharia, Aspecte din viaţa cotidiană câmpineană în perioada crizei economice 1929-1933 de Cristian Bunea, un serial care ar trebui recitit din prisma crizei economice aparent fără sfârşit în care trăim şi noi din 2009 încoace, Câmpina în timpul domniei lui Carol al II-lea (1930-1940) sau chiar din timpul Primului Război Mondial (Viaţa cotidiană la Câmpina în timpul Primului Război Mondial 1916-1918 de Gabriela Pascu). Marea majoritate a articolelor publicate în acest supliment-instituţie se axează în jurul oraşului Câmpina de aceea recuperarea lor şi editarea lor într-o ediţie anastatică, îngrijită cu profesionalismul său recunoscut de Florin Dochia şi publicată pe spezele autorităţilor locale este minunată căci conservă memoria acestor locuri pentru generaţiile viitoare. Istoria mare poate fi decojită în nenumărate istorii regionale care, la rândul lor, pot fi descompuse în foarte multe istorii locale. De altfel, cam aceasta este şi tendinţa istoriografică occidentală: aplecarea către studiul micilor comunităţi precum este şi cea din Câmpina. Istoricii au devenit interesaţi şi nu de ieri, de azi,  nu numai de marile tendinţie ale umanităţii dar şi de evoluţiile locale.

Remarc doar câteva studii care merită a fi citite chiar şi acum (promit că o voi face şi eu pentru că nu am reuşit si o fac la momentul apariţiei lor ) sau poate mai ales acum. În plus, cititorului îi este mult uşurată lectura pentru că multe articole curg de-a lungul mai multor numere ale suplimentului :“G. Călinescu-un învins sau un învingător în lupta cu noua putere-Comunismul?” de Ioana Jieanu, Închisoare fără condamnare-caruselul puşcăriilor. Convorbiri cu profesorul Ion Mihăescu de Octavian Onea  dar si articole polemice care, până la urmă, mai fac şi sarea şi piperul unei culturi care implică o dezbatere liberă (“Între corectitudine şi mistificare. Două cărţi despre Câmpina anului 1989” de acelasi incomod Octavian Onea) şi nenumăratele articole deosebit de interesante semnate de Victor Dumitru (“Casa cu grifoni” ”Şcoala de Maiştri Sondori şi Rafinori”etc. Sufletul acestei reviste a fost Ion T. Şovăială (care nu a şovăit deloc în această muncă), un adevărat truism care trebuie repetat. Aceasta se poate constata si doar dintr-o simplă răsfoire a conţinutului tematic. Dăm peste “Câmpina-o istorie în date” (44 de episoade), „Note de istorie literară”(13 episoade) “1907. N. Grigorescu şi B.P. Haşdeu în câteva texte publicistice locale, necunoscute” “Al. Tudor-Miu. Despre debut şi câteva aspecte biografice din perioada sa” “N.D. Cocea. Un portret publicistic necunoscut” “Cu velocipedul de la Bucureşti la Braşov şi retur în 1894”etc.

Cert este ca am ocupa întregul spaţiu al ziarului menţionând nenumăratele articole pasionante în care noi, câmpienii, ar trebui să ne regăsim într-o măsura foarte mare. Achiesăm într-o mare măsură cu ceea ce scria Florin Frăţilă luni, 22 aprilie 2013 sub impresia aflării tragicei ştiri despre “Moartea domnului Şovăială ne lasă doar singuri, într-o lume abstractă, greu de înţeles, în care de prea multe ori valoarea se măsoară în arginţi ori în like-uri pe conturi de Facebook”. Moartea domnului Şovăială nu ne lasă chiar singuri, ne lăsă şi această muncă voluntară, dedicată acestei comunităţi (oare se impune acordarea unui titlu de cetăţean de onoare post-mortem?)  Poate că această revistă ar trebui să apară în continuare chiar dacă erudiţia şi munca depusă de Ion T. Şovăială nu pot fi înlocuite (însă ar exista cineva care să se înhame la aceasta?). Suntem siguri că părintele şi-ar dori mult ca plodul voinic să-i supravieţuiască. Dacă ar trebui să tragem o lecţie din viaţa şi “activitatea” laborioasă a lui Ion T Şovăială cred că aceasta ar fi: să nu aşteptăm sosirea morţii pentru a aprecia la adevărata lui valoare un om. 

Codruţ Constantinescu