Liviu Briciu, organizatorul și sufletul Festivalului de jazz-rock de la Câmpina nu mai are nevoie de nicio prezentare, drept pentru care nici nu îl mai prezentăm cititorilor noștri. Vă informăm doar că este bine și că festivalul (ajuns la 8-a ediție, care va fi dedicată Anului Centenar) va fi și el organizat bine. Și tot bine ar fi dacă ați citi interviul de mai jos, acordat de Liviu Briciu publicației Oglinda.
– E un clișeu, știu, dar n-am cum să-l evit. Cum v-a venit ideea organizării Festivalului Jazz-Rock Campina?
– Ideea mi-a venit mai demult, dar numai în 2011 am putut să o materializez, după 10 ani de experienţă la Club Live, unde am organizat peste 400 de concerte de muzică live, cu muzică de calitate, foarte apreciată. Am considerat atunci că merită să fac expunerea acestei muzici la o audienţă mai mare, cu ajutorul unui festival, care să fie mai benefic tinerilor, în general, şi ascultătorilor de jazz, în special, printr-o mai mare educaţie muzicală. În curând, vom organiza a opta ediţie, iar în precedentele vă pot spune că festivalul a crescut an de an, astfel că am ajuns să avem și spectatori din Ploieşti, Bucureşti, din Braşov. Am căutat să scot în aer liber muzica din Club Live, dar într-un spaţiu intim, deci nu foarte mare, pentru a respecta în acelaşi timp o regulă care spune că jazz-ul nu se cântă în deschideri foarte mari. Or mai fi şi excepţii, dar în general, aşa se întâmplă. În spaţii largi, jazz-ul îşi pierde din farmec, şi de aceea, el se cântă foarte aproape de public. Un festival de muzică în aer liber este o întreprindere costisitoare şi dificilă. Majoritatea festivalurilor de jazz se fac înăuntru, în spaţii închise, fiind şi mai simplu de organizat. Afară, sunt multe probleme. În primul rând este vremea. Pe noi vremea rea ne-a cam ocolit, a ţinut Dumnezeu cu noi. Am avut parte de o ploaie zdravănă doar două melodii, la finalul unei seri de festival, acum vreo patru ani. În al doilea rând, trebuie să asiguri o foarte bună acustică, apoi logistica e destul de complexă, cu scaune, mese pentru spectatori, spaţii comerciale cu mîncare şi băuturi diverse. În schimb, în asemenea spaţii deschise ascultătorul este mult mai relaxat, astfel încât nu obosește după o audiţie de cel puțin o oră. Iar o anume oboseală li se poate întâmpla şi împătimiților de jazz. Când oboseşte, spectatorul îşi poate lua un suc, se linişteşte, după care se poate întoarce odihnit ca să-şi reia ascultarea. În săli închise, chiar dacă şi acolo ar putea exista baruri, acest lucru se întâmplă mai greu, deoarece liniştirea spectatorului este mai dificilă. Nu mai zic că mulţi dintre neliniştiţii noştri tineri, cei de 17-18 ani, nu rezistă ore în şir la un concert. Pe când afară, la un concert în aer liber, pot spune într-un fel că îl păcălesc pe tânărul neliniștit, că îl determin să asculte ore în şir, educându-l forţat (cu ghilimelele de rigoare) din punct de vedere muzical. De câteva ediții, și Festivalul de jazz de la Sibiu, care este cel mai vechi și cel mai cunoscut, a fost scos afară din sala de concerte.
– Până la urmă, ce este o muzică jazz-rock? Fiindcă unii cârcotași ar putea spune că nu este nici jazz, nici rock.
– Eu am spus despre festival că este de jazz-rock, din mai multe motive. În primul rând, jazz-ul la nivel mondial s-a schimbat, iar nucleul dur al ascultătorilor de jazz m-ar fi judecat, probabil, dacă i-as fi spus simplu: de jazz. Pentru că jazz-ul classic – foarte frumos, de altfel, se cântă în festivalul de la Câmpina, dar nu cu preponderenţă. Nu cred că ar fi mai bine dacă am avea doar muzică de jazz clasic. Jazz-rock-ul este un jazz electric, cântat mai ritmat, fără instrumente reci, dar influenţa rock nu este dominantă. Până la urmă, este tot jazz. Chiar şi din jazzul classic s-au desprins mai multe stiluri. Şi atunci, ca să scap de criticile celor care nu vor să se uite şi la celelalte stiluri de jazz, i-am zis Festivalului din Câmpina “de jazz-rock”. De fapt, el este un festival de jazz, se poate spune aşa, doar că nu de jazz classic. Jazz-rock-ul este foarte popular şi în America, Chick Corea fiind reprezentantul său de marcă.
– Pentru educația muzicală a tinerilor, face ceva Ministerul Culturii, statul român?
– Lumea trebuie să înțeleagă, să știe că statul român a făcut foarte puțin pentru cultura adevărată timp de aproape opt decenii. Asta face ca noi, promotorii muzicii bune, a culturii valoroase, să ieșim în întâmpinarea oamenilor și să le arătăm că lucrurile nu sunt chiar așa cum le-au fost prezentate vreme de 80 de ani. N-aș zice că trebuie să facem noi acțiuni de culturalizare, dar ceva trebuie să facem. Fiindcă muzica bună, cultura veritabilă, îi face pe oameni nu doar mai bogați sufletește, ci și mai inteligenți, cu mințile mai larg deschise.
– La Gala premiilor din muzica jazz, din 2015, ați luat Premiul pentru cel mai bun manager muzical al anului 2014. Ce atuuri v-au diferențiat de ceilalți competitori?
– Eu fac dintr-o mare pasiune tot ce fac pentru acest festival, dar sunt limitat de bugete cu valori care se situează între opt și zece mii de euro, pe când marile festivaluri din țară (Sibiu, Gărâna), au bugete de peste 100.000 de euro, fapt care le permite să aibă invitați mulți muzicieni de marcă din strănătate. Cred că despre asta a fost vorba și când mi s-a atribuit acel premiu. Decidenții au apreciat munca mea sub aspectul raportului calitate-preț, din acest punct de vedere festivalul nostru fiind un eveniment cu totul remarcabil. Festivalul de la Câmpina a devenit reprezentativ la nivel national, foarte bine organizat, cu o muzică foarte selectivă, cu un buget de 20 de ori mai mic decăt oricare dintre marile festivaluri de gen din România. Pentru a duce comparația mai departe, un bilet de intrare la festivalul nostru este 15 lei, iar la marile festivaluri naționale de jazz biletul costă peste 100 de lei. Pentru asta am primit acel premiu. Pentru că organizez un festival de jazz valoros cu bani puțini. Cu acest festival, suntem primii din țară la raportul calitate – preț. Ar trebui să fim mândri. Și câmpinenii, și cei din administrația publică locală. Primii din țară, am spus.
– Ar fi mai bine dacă municipalitatea ar suporta toate cheltuielile și s-ar intra gratis?
– Eu am căutat să mențin mereu nivelul scăzut al prețului, pentru a avea acces cât mai multă lume. În orice caz, intrarea la festival nu poate fi gratuită, deoarece – și aici nu sunt original, au spus-o atâția înaintea mea -, cine emite talent nu poate fi văzut gratuit. Talentul trebuie plătit. Peste tot în străinătate se întâmplă la fel. Este foarte important acest lucru. Prin biletul de intrare se selectează, într-un fel, și publicul. Ca să nu mai zic că se și omogenizează. Cine plătește un bilet își dorește să vadă acel spectacol. Atmosfera care se stabilește între publicul plătitor de bilete și artist este una minunată, tainică, dar solidă. Un om care vine de pe stradă cu mîinile în buzunare și intră la un spectacol muzical gratuit mai mult din întâmplare, strică atmosfera, chiar dacă nu vorbește, chiar dacă nu deranjează prin vreo mișcare. Cu astfel de oameni, care vin doar să caște gura, se pierde ceva esențial: emoția pe care o provoacă artistul spectatorilor, care se întoarce imediat înapoi, învăluind muzicianul și transfigurându-l. Spectatorii care vin din dragoste de muzică se simt jenați de cei care stau cuminți, dar nu au nicio legătură cu muzica. Sunt lucruri care nu se văd, dar care se simt teribil și de către artiști, și de către public. Niciunui artist nu îi place să cânte unor oameni care nu au nicio treabă cu muzica. Gândiți-vă cum s-ar simți un profesor universitar la un curs pe care îl predă într-un amfiteatru plin unor studenți cuminți, care îl ascultă, dar niciunul nu-l înțelege. Și el vede din privirea lor că nu îl pot înțelege deloc.
– Colaborarea cu executivul local a fost bună?
– Eu zic că a fost bună. Din cât am simțit de fiecare dată, reprezentanții Consiliului Local Câmpina și conducerea Primăriei au apreciat activitatea mea și valoarea culturală a festivalului. Nu cred că municipalitatea va vrea sau va putea să mărească, în viitor, finanțarea festivalului. Eu voi încerca să fac acest lucru cu fonduri private, dar vă spun sincer, chiar dacă voi reuși să internaționalizez evenimentul și să aduc nume mari, mi-e teamă că ar fi o pălărie mult prea mare pentru urbea noastră. Și am să vă explic și de ce cred acest lucru. Dacă aș aduce nume mari din lumea jazz-ului mondial, în oraș ar poposi un număr de minimum 5000 de turiști, dornici să îi vadă pe idolii lor muzicali. Turiști care însă nu vor avea unde să se cazeze, să mănânce, iar, în acest caz, organizatorul festivalului ar fi considerat un incompetent, pentru că nu a știut să evalueze corect toate implicațiile fenomenului. Turiștii de care vă vorbesc țin la anumite standarde, nu sunt ca părinții elevilor veniți la concursul de admitere la Școala de Poliție, persoane care se cazează prin orice ofertă.
– Există o emulație a festivalului? Cultivă el tinerii, și nu numai, către o muzică de calitate, către adevăratele valori ale muzicii?
– Eu zic că există. După 17-18 ani de activitate în promovarea muzicii de valoare, ca organizator de spectacole muzicale, pot spune că festivalul din Câmpina a crescut de la an la an. Au fost și formații locale care au cântat pe scena festivalului. În fiecare seară am adunat circa 400-500 de spectatori. Sunt tot mai mulți tineri printre spectatori, ceea ce este un lucru foarte bun. Pentru că ei nu vin la festival, întrucât le place acest gen de muzică, pe care o ascultă la radio sau la tv. Din punctul meu de vedere, posturile de radio și de televiziune sunt zero la promovarea muzicii de jazz. Și, în general, la capitolul educație muzicală. Și posturile private, dar și cele publice aruncă în eter doar muzică de proastă factură. Asta se întâmplă numai în România, nu și la vecinii ei, fiindcă eu am auzit muzică bună la radio și în Bulgaria, și în Serbia, și în Ungaria, nemaivorbind de țările occidentale. Nu știu cum stă treaba în țările din estul României. De aceea, festivalul câmpinean nici nu este prezentat în mass-media de la București. Televiziunile centrale nu vin la Câmpina, dar nici în alte orașe unde se desfășoară festivaluri de muzică bună. Nici nu știu să vă spun de ce. Eu cred că este vorba despre o incompetență majoră și o nepăsare nerușinată, crasă. Eu am avut totuși o colaborare foarte bună cu Radio România Cultural, de ce să nu recunosc și să vorbesc cu păcat. Cei de acolo m-au sunat mereu, în fiecare an, și mi-au luat interviuri telefonice. Sunt oameni la acest post de radio care încă se mai ocupă de muzică, pentru că probabil se pricep la muzică. Ei nu m-au uitat în niciun an și au făcut anual promovarea acestui festival. Vă dați seama că nu am cere bani niciunei televiziuni ca să filmeze. Dar pesemne pe televiziuni nu le interesează muzica bună.
– Un gând de încheiere pentru melomanii câmpineni care iubesc muzica adevărată, nu cea șmecheră.
– Îi invit pe toți iubitorii de muzică bună, în perioada 3-5 august, la festivalul nostru, în incinta ștrandului de lângă Casa Tineretului, unde vor găsi o atmosferă extraordinară. Îi invit la o manifestare valoroasă, în care au evoluat, după primele ediții, artiști cunoscuți din Ungaria, Olanda ș.a. Am încercat în fiecare an să vin cu surprize, cu ceva nou, cu artiști valoroși. Sunt selectiv cu cei pe care i-aș putea invita. Anul acesta am invitat pe cei mai buni muzicieni de jazz din Republica Moldova. Prima seară a ediției cu numărul VIII a Festivalului JazzRock Campina, seara de vineri, o să fie dedicată muzicienilor din Republica Moldova. În primul rând, pentru că sunt români, și în al doilea rând, fiindcă dorim ca în anul în care România se „zbate” să-și regăsească identitatea, după 100 de ani de existență, să contribuim și noi la procesul de conștientizare a populației referitor la noțiunile de neam, țară și popor.
Cu alte cuvinte, în prima seară o să evolueze Geta Burlacu și Valeriu Culea, două nume de referință ale muzicii din Republica Moldova. Valeriu Culea este organizatorul Festivalului de jazz din Chișnău, un festival important. Geta Burlacu a reprezentat, în 2008, Republica Moldova la concursul internațional „Eurovision Song Contest”, cu piesa «Century of Love». În 2009 a participat la Festivalul internațional „Cerbul de Aur”, unde a reușit să ajungă în finala festivalului. Din 2009 până în prezent, evoluează pe scenă cu Orchestra Națională Simfonică Teleradio Moldova, precum și cu formațiile de jazz «Alex Calancea Band”, „ANGRY Band», dar și cu orchestra de muzică populară «Taraf lăutăresc». A susținut concerte în multe țări: Franța, Germania, Austria, Italia, Rusia, Ucraina, România, China, Anglia, Belarus, Spania, Danemarca, Irlanda si altele. În ianuarie 2014, Geta Burlacu a susținut două concerte „Winter Jazz” la Paris și la Luxemburg, unde a fost salutată călduros de către reprezentanții diasporei moldovenești, precum și de ambasadorii Republicii Moldova în Belgia și Franța. În luna iulie, 2014, Geta Burlacu a participat la Festivalul internațional „Urban Voices”, unde a cântat piese din repertoriul celebrei interprete Maria Tănase. Geta a cântat «Imnul poporului român», adică piesa ”Lume, lume”, pe un platou grandios, acompaniată de muzicanți din India, Canada, Venezuela, Algeria, Franța și Moldova, alături de unul dintre cele mai impunătoare coruri din lume, alcătuit din 800 de persoane. Proiectul a fost o simfonie de genuri muzicale, o simbioză a culturilor din Est și Vest.
Adrian BRAD
