Știri

În natură la Câmpina, pe urmele lui Grigorescu

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din CÂMPINA vă invită sâmbătă, 31 august, ora 09.00, la al 6-lea tur ghidat pietonal lunar cu tema: „ÎN NATURĂ LA CÂMPINA, PE URMELE LUI GRIGORESCU”, o drumeție în natură și trecut, cu povești mai puțin cunoscute. Plecarea se va face de la Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” (Bd. Carol I nr.108) împreună cu ghidul Mădălin-Cristian Focșa.
Veţi călca pe urmele pașilor marelui pictor Nicolae Grigorescu, explorând pădurile și luminișurile pe care le străbătea în ultimii ani de creație, cu șevaletul și pensulele sale, în căutarea inspirației. Nu veţi rata nici „Poiana lui Grigorescu”, nici mestecenii lui dragi, scotocind toată ziua, la adăpost de soare, prin pădurea Voilei. Veți fi uimiți să descoperiți peisaje unde te simți în creierul munților, la doi pași de oraș!
Plecând din curtea casei sale, veţi hălădui (pe poteci sau fără) prin locurile care l-au inspirat, încheind circuitul fie la mormântul său din Cimitirul Central, fie la Biserica de la Lac (unde a fost prohodit în iulie 1907).
Înscrierile se fac la tel. 0722.560566.
Echipament obligatoriu pt. orice participant: bocanci sau adidași, pălărie/șapcă de soare, pelerină de ploaie, sticlă de apă + masa de prânz la pachet (pe care o vom lua la iarbă verde, pe traseu).

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare