Știri

În curând, se va deschide un cabinet de ortopedie la SanConfind

Începând cu vineri, 17 februarie 2017, în cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului SanConfind se va deschide un cabinet de ortopedie ale cărui servicii vor fi asigurate de un cunoscut medic ortoped din Capitală, doctor în științe medicale . Este vorba despre Emil-George Haritian, medic specialist ortopedie-traumatologie în cadrul Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC osteoarticular ”Foișor” din București, cadru universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, având stagii și specializări multiple în universități și spitale cunoscute din Belgia, Franța și Marea Britanie.  
Medicul Emil Haritinian este considerat unul dintre cei mai buni ortopezi din generația tânără. În orice caz, sunt puțini medici de vârsta sa, specialiști în ortopedie – traumatologie, care să fi obținut titlul de doctor în științe medicale. 
Domnul doctor Haritinian s-a făcut remarcat, de curând, și în mass-media de la București, atunci când a intervenit prompt după accidentarea juratului de la „X Factor”, rapper-ul Cheloo. Acesta a ratat un numar de „acrobaţie”, atunci când s-a aruncat pe brațele unei mulțimi de spectatori la auditiile show-ului difuzat pe Antena 1. Cheloo a vrut sa fie purtat pe braţe, însă un calcul greşit l-a făcut să cadă pe umăr, dislocându-l, incident care a făcut totodată ca durul cântăreț de hip-hop să ajungă de urgenţă la Spitalul de Ortopedie Foişor. Echipa medicală care i-a acordat primele îngrijiri a fost condusă de medicul Emil Haritinian, care i-a pus rapper-ului la loc umărul complet dislocat, curmându-i durerile insuportabile. O intervenție ușoară a doctorului Haritinian, în comparație cu miile de operații complicate pe care le-a dus la bun sfârșit. Însă o intervenție care l-a făcut cunoscut și în presa centrală. 
Pentru programări la Cabinetul Ortopedie SanConfind, solicitanții pot suna la numărul de telefon 0372.327.450  

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare