Nu cu mult timp în urmă, a fost dată în folosinţă, într-o variantă nouă şi mult modernizată, zona de agrement Lacul Bisericii. Faţă de cum arăta acum doi ani, locul este de nerecunoscut. Aşa curat nu a mai fost de la începutul anilor 1960, când au fost realizate primele amenajări în această zonă foarte iubită şi apreciată de localnici. Cunoscând “spiritul civic” al multor concetăteni, tare ne este teamă că, peste doi ani, zona va fi iar de nerecunoscut, dar în sens invers. Investiţia, aşteptată de mulţi ani, se ridică la aproape 2,5milioane de lei alocaţi de la bugetul local.
Deşi apreciată de multă lume, modernizarea Lacului Bisericii a stârnit şi câteva nemulţumiri. Mai ales după montarea camerelor video prin care întreg perimetrul lacului, dar şi cochetul părculeţ din vecinătatea sa, vor fi supravegheate şi monitorizate permanent din sediul Poliţiei Locale. Nemulţumirile vin de la nişte oameni care, zeci de ani, nu au fost deranjaţi de nimeni, şi care cred că lacul este al lor, fiind special destinat îndeletnicirii care le mănâncă timpul liber. Nemulţumiţi sunt câţiva pescari (nu toţi, fiindcă nu trebuie să generalizăm), care îşi fac veacul aici, consumând adesea băuturi alcoolice şi spărgând zilnic cantităţi uriaşe de seminţe. Pescarii respectivi sunt supăraţi nu doar pe sistemul video de supraveghere, din cauza căruia nu-şi mai pot bea liniştiţi sticlele cu vin şi bere, şi nici nu vor mai putea sparge seminţe cu nemiluita fără a fi amendaţi contravenţional pentru “covoarele” cu coji aşternute în jurul lor. La inaugurare, unul dintre ei era supărat chiar şi pe gardul de protecţie, care îl încurcă, pasămite, la aranjarea undiţelor. Foarte supărăcioşi, unii pescari de lângă albia lacului…Dar la vechile supărări, se va mai adăuga, în curând, încă una şi mai mare. Peste câteva luni, pescarii vor fi şi mai nemulţumiţi pe municipalitate, deoarece Consiliul Local a aprobat încheierea unui contract de asociere în participaţiune cu firma câmpineană Euronicotip SRL, în vederea exploatării în comun a Lacului Bisericii. Contractul s-a încheiat pe o perioadă de cinci ani, pentru perioada martie – octombrie a fiecărui an. Firma cu care municipalitatea a intrat în parteneriat se obligă să aducă, pentru agrement, bărci şi hidrobiciclete. Concret, cei de la Euronicotip vor achiziţiona două hidrobiciclete din fibră de sticlă cu sistem de propulsie clasic şi două bărci de agrement din fibră de sticlă. Hidrobicicletele şi bărcile de agrement vor avea fiecare în dotare două steguleţe, cu stema Câmpinei şi tricolorul României, precum şi un număr de veste de salvare corespunzător numărului maxim de persoane îmbarcate. Se preconizează şi achiziţionarea ulterioară a două bărci cu telecomandă. Anual, Euronicotip (asociatul secund) va plăti Primăriei (asociatul prim) o cotă de 10% din profitul net.
Municipiul Câmpina se obligă să pună la dispoziţia asociatului său zona de agrement “Lacul Bisericii” (luciu de apă şi terenul necesar amplasării unei construcţii de lemn pentru depozitarea obiectelor de inventar). Municipalitatea are dreptul să ceară, în cazul expirării contractului sau a rezilierii acestuia, restituirea în natură a bunului cu care a contribuit la asociere. De asemenea, inspectorii primăriei au datoria să verifice starea imobilului şi modul de aplicare a derulării contractului de asociere în privinţa angajamentelor asumate. Euronicotip S.R.L. se obligă să asigure personalul necesar desfăşurării activităţii sale şi să permită desfăşurarea, în continuare, a pescuitului sportiv pe lac. Consiliul Local a stabilit prin contract şi tarifele aferente. Acestea sunt următoarele:
– tarif de utilizare a hidrobicicletelor: 7 lei timp de 30 minute/persoană; 13 lei timp de 60 minute/persoană
– tarif de utilizare a bărcilor de agrement: 4 lei timp de 30 minute/persoană; 7 lei timp de 60 minute/persoană
– tarif de utilizare a bărcilor cu telecomandă: 5 lei timp de 30 minute/persoană; 9 lei timp de 60 minute/persoană.
Programul de funcţionare a serviciului gestionat de către Euronicotip va fi următorul: luni – vineri 11.00 – 19.00; sâmbăta, duminica şi sărbătorile legale 10.00 – 19.00. Tarifele de închiriere vor fi renegociate anual, la solicitarea scrisă a firmei de agrement.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!