– consideră senatorul Georgică Severin –
În ajunul unei noi sesiuni parlamentare, la sfârşitul săptămânii trecute, senatorul câmpinean Georgică Severin a invitat reprezentanţii presei locale la cabinetul său parlamentar (situat deasupra sediului BRD Câmpina), pentru a le face cunoscute viitoarele acţiuni ale parlamentarilor USL, dar şi pentru a descrie care va fi, în opinia sa, situaţia politică a României în următoarea perioadă. Discuţiile au decurs într-o manieră interactivă, cu întrebări şi răspunsuri de ambele părţi (politician şi gazetari), aşa cum senatorul Severin obişnuieşte să facă în conferinţele sale de presă pentru a păstra o relaţie “caldă” cu jurnaliştii câmpineni.
Conform prevederilor constituţionale, cu un sfert din numărul deputaţilor şi senatorilor, actuala opoziţie poate iniţia o moţiune de cenzură. Referindu-se la această posibilitate, Severin a subliniat că “este normal ca opoziţia să apeleze la acest mijloc constituţional de a reveni la putere şi ne aşteptăm să facă acest lucru. Dacă se vor hotărî să acţioneze în acest fel, cred că o vor face acum, în septembrie, pentru că în luna noiembrie vom fi toţi în campanie electorală, iar în octombrie efectul unei moţiuni ar fi mult diminuat. Teoriile că este posibilă o schimbare de guvern sunt fanteziste. Eu nu văd posibilă înlăturarea actualei puteri, indiferent ce ar face UDMR şi grupul minorităţilor naţionale. Sunt convins că UDMR va rămâne de partea noastră, mai ales după recentele declaraţii ale unor lideri naţionali ai săi. Dar şi fără ei avem majoritate. Important e faptul că UNPR face parte din USL, deoarece UNPR a semnat un protocol cu PSD, formând Alianţa de Centru Stânga. Dacă s-ar răzgândi, parlamentarii UNPR ar fi puşi într-o situaţie extrem de ingrată. Şansele lor de a fi realeşi ar fi mult mai mici dacă ar trece de partea PDL, unde este o aglomeraţie de nedescris.”
Parlamentarul USL a recunoscut faptul că actuala putere nu a fost pregătită ca, în paralel cu declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, să-şi anunţe, în prealabil, intenţia oficialilor din SUA, UE şi din familiile politice ale Parlamentului European de care aparţin PSD şi PNL. De asemenea, social-democraţii şi liberalii nu au ştiut să-şi facă lobby pe lângă reprezentantii structurilor euroatlantice, lucru pe care PDL l-a reuşit din plin prin intermediul unor stipendiaţi de către Institutul Cultural Român (gazetari, oameni de cultură legaţi prin multiple interese de Traian Băsescu şi de PDL).
Severin a ţinut să mai precizeze că, de când este Titus Corlăţean ministru de externe, guvernul Victor Ponta şi-a îmbuntăţit considerabil comunicarea cu cancelariile occidentale. George Severin a opinat, de asemenea, că demersul senatorului liberal Ioan Ghişe (care demonstrează zilnic în faţa Palatului Cotroceni împotriva revenirii ca preşedinte al statului a lui Traian Băsescu) este inutil şi nu face decât să creeze aşteptări nerealiste pentru o anumită parte a electoratului antiBăsescu. Parlamentarul câmpinean nu crede că este oportună o a treia suspendare a lui Traian Băsescu, dar nici nu crede prea tare într-o coabitare între preşedinte şi guvernul Ponta. În cazul în care Băsescu îşi va relua vechiul obicei de “preşedinte jucător”, interferându-şi acţiunile cu cele ale executivului central, nu este exclusă, în opinia lui Severin, apariţia unei avalanşe de dosare penale întocmite oponenţilor locatarului de la Cotroceni. A.N.