Știri

În 2014, vor începe lucrările de închidere a Rampei ecologice de la Băneşti

În Rampa ecologică Băneşti nu se mai depun deşeuri menajere de aproape trei ani. După închiderea de fapt a acestei rampe, Consiliul Judeţean Prahova, Consiliul Local Câmpina şi Consiliul Local Băneşti, cei trei acţionari ai obiectivului, au demarat operaţiunile de închidere a ei conform legii. Închiderea rampei ecologice conform normelor europene de mediu se va face după o procedură impusă de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Până acum, s-au realizat studiul geotehnic şi studiul de fezabilitate, iar la şedinţele din ianuarie 2014 cele trei consilii acţionare au aprobat indicatorii tehnico-economici. Pentru închiderea rampei, Consiliul Judeţean Prahova a încheiat un contract pentru serviciile de proiectare cu S.C. Incerc Proiect S.A Timişoara. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici se va putea continua proiectarea cu etapa a doua, respectiv  proiectul tehnic, detaliile de executie, documentatia pentru autorizatia de construire, caietele de sarcini. Apoi, se va putea organiza licitaţia pentru execuţia investiţiei. Lucrările de închidere vor costa peste şase milioane de lei (inclusiv TVA). La ultima şedinţă a Consiliului Local Câmpina, aleşii au aprobat indicatorii tehnico – economici pentru realizarea obiectivului de investiţii „Închidere rampa ecologică Bănești, județul Prahova”. Capsularea impermeabilă a rampei ecologice (alveola1), se va face cu utilizarea preponderentă a materialelor naturale, cu asigurarea evacuării gazului de depozit, colectarea, decantarea apelor de precipitație și evacuarea lor în emisar. Se va reda agriculturii, în următorii ani, o suprafaţă totală de 1,7 hectare. Se vor executa mai multe straturi de drenaj protejate de membrane geotextil, toate acoperite cu pământ şi cu gazon, în final.  Prima dată se va asigura un strat de drenaj din pietriș, pentru gaz, gros de peste 50 cm, apoi un strat de impermeabilizare din argilă compactantă (d>50 cm), un geotextil protecție cu rezistență la tracțiune, un strat de drenaj pentru ape (d>30cm), un geosintetic permeabil cu rezistență la tracțiune, un strat de pământ cu grosimea de peste 85 cm, necompactat, un strat sol peste care se va însămânţa gazon şi vegetaţie rezistentă la eroziune. De asemenea, se vor decolmata canalele colectoarea periferice și se vor reface toate porțiunile deteriórate. Lucrările vor dura 12 luni. A.N.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare