(P) Departamentul Imagistică Medicală SanConfind este dotat cu echipamente şi aparatură ultraperformante, realizate de producători de renume mondial, precum Siemens şi General Electric. La SanConfind pacienţii pot beneficia de o paletă extrem de generoasă de investigaţii din domeniul radiologiei şi imagisticii medicale: imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM); tomografie computerizată (CT); osteodensitometrie (DEXA); mamografie cu tomosinteză şi puncţie stereotaxică (oferă imagini tridimensionale şi puncţia biopsie de sân); ecografie digitală și radiologie digitală; despre ultimele două nu vom vorbi în continuare, deoarece sunt foarte cunoscute.
Rezonanţa magnetică (RM)
Centrul Medical SanConfind foloseşte un aparat pentru rezonanţă magnetică model Siemens Magnetom Aera 1.5 T. Aparatul are o putere a câmpului magnetic de 1,5 tesla și permite obţinerea unor imagini de înaltă calitate, cu antene dedicate, într-un timp mult mai scurt decât în cazul altor aparate RM. Rezonanţa magnetică nu foloseşte raze X, ci interferenţa dintre un camp magnetic şi anumite unde electromagnetice (radio). Aşadar, imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) este neiradiantă şi neinvazivă. Ea reprezintă una dintre cele mai avansate tehnici imagistice medicale şi permite vizualizarea multiplanară a diferitelor organe şi tesuturi ale corpului uman, asigurând un contrast excelent între diferitele tipuri de țesuturi, un contrast superior celui obţinut în tomografia computerizată (CT). Deşi IRM este considerată “regina imagisticii medicale”, metoda nu este întotdeauna ultima la care se recurge. Există afecţiuni în care este preferată investigaţia CT, deoarece aceasta din urmă, în unele cazuri, realizează imagini care clarifică mai bine diagnosticul. Aparatul RM de la SanConfind poate susţine o greutate maximă de 190 kg şi permite efectuarea unei game largi de investigaţii: mână, articulaţie pumn, cot, umăr, antebraţ, braţ, şold, coapsă, genunchi, gleznă, picior, gambă, coloană vertebrală, abdomen, pelvis, cap etc. ”Imagistică prin rezonanţă magnetică” (IRM) a înlocuit vechea denumire medicală “rezonanţă magnetică nucleară” (RMN), deoarece aceasta din urmă putea fi greșit înțeleasă, lăsând impresia celor neavizați că se referă la o procedură cu radiații nucleare, o impresie complet falsă. Investigația se bazează pe un fenomen descoperit acum 80 de ani. Atunci când se găsesc într-un puternic câmp magnetic bombardat de unde radio, atomii de hdrogen (care intră în compoziția apei și, deci, a oricărui țesut) își schimbă poziția și emit anumite semnale. Prin “ascultarea” și detectarea poziției atomilor se poate evidenția forma și consistența respectivului țesut/organ, dar și apariția unor tumori incipiente. De fapt, protonii din nucleele atomilor de hidrogen emit acele semnale, de unde și adjectivul “nucleară” atașat mult timp rezonanței magnetice.
Tomografia computerizată (CT)
Aparatul CT din SanConfind este unul de vârf, model SIEMENS Somatom Definition AS cu 64 slice-uri. El oferă posibilitatea scanării într-un timp mai scurt şi reducerea dozei de iradiere cu raze X, acest tip de raze stând la baza funcţionării tuturor aparatelor ce realizează tomografii computerizate. Cu ajutorul aparatului CT de la SanConfind se pot efectua investigatii la nivelul capului, gâtului, sinusurilor, orbitelor, toracelui, abdomenului, pelvisului, membrelor şi coloanei vertebrale. Greutatea maximă susţinută de masa aparatului este de 227 kg. Scanarea CT a fost inventată pe la finele anilor 1970, cam în aceeași perioadă realizându-se și prima investigație RMN. Totuși, în multe cazuri, investigația prin IRM este considerată a fi superioară tomografiei computerizate, mai ales în privința detaliilor imaginilor. Totuși, scanarea CT este cea mai frecventă tehnică de imagistică medicală. Razele X penetrează corpul pacientului examinat în funcție de densitatea țesuturilor. Aparatul CT folosește un computer digital și un dispozitiv cu raze X rotativ pentru a crea imagini secționale transversale detaliate (cunoscute și sub formă de ”slice”-uri, sau secțiuni) ale diferitelor organe și țesuturi. Computerul combină toate datele în imagini tridimensionale care evidențiază tumorile incipiente sau alte anomalii.
Osteodensitometria (DEXA)
Aparatul de osteodensitometrie (DEXA) a devenit standardul de aur în măsurarea densităţii osoase. Cel folosit la SanConfind utilizează o doză redusă de raze X şi depistează demineralizarea osului până la faza de osteoporoză. Densitometria osoasă are un rol important în evaluarea osteoporozei. Cele mai bune rezultate se obţin prin examinarea şoldului şi a coloanei vertebrale. Investigaţia este o procedură simplă, nedureroasă şi neinvazivă. Greutatea maximă susţinută de masa aparatului de osteodensitometrie este de 159 kg.
Mamografia cu tomosinteză
Mamograful din Clinica SanConfind este un aparat foarte performant, produs de compania americană General Electric. Mamograful GE cu tomosinteză şi puncţie stereotaxică poate efectua mamografii digitale şi tomosinteza sânului, imaginile obţinute având o claritate foarte bună. Tomosinteza sânului sau mamografia 3D este cea mai modernă tehnică de screening şi de diagnostic al cancerului de sân în stadii incipiente. Mamograful folosește cu o doză redusă de raze X și este recomandat femeilor de peste 40 de ani (fără factori de risc). Tomosinteza sânului oferă imagini digitale ce pot fi prelucrate cu ajutorul calculatorului, imagini care permit medicului să examineze straturile ţesutului mamar şi să departajeze leziunile de ţesuturile adiacente.