Știri

„Guriță“ nu mai e printre noi!

Mare pierdere pentru comunitatea câmpineană! Adrian Dochia, întemeietorul Asociației Culturale Teatru Proiect Câmpina și fost președinte al Comisiei de Cultură din Consiliul Local, a încetat din viață.
Trecerea prematură în neființă a celui care a fost omul de cultură și întemeietorul Asociației Culturale Teatru Proiect Câmpina, Adrian Dochia, a șocat întreaga comunitate locală, începând cu dimineața zilei de 31 octombrie, atunci când „Guriță”, așa cum îl alintau prietenii apropiați, ne-a părăsit pentru totdeauna. Diagnosticat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în urmă cu aproximativ două săptămâni, Adrian Dochia a fost internat în toată această perioadă la Spitalul Municipal Câmpina. În ultimele zile de dinaintea decesului s-a aflat în stare gravă la secția de Terapie Intensivă, acolo unde și-a găsit sfârșitul pe fondul agravării acestei boli pentru care, până în acest moment, nu există la nivel mondial un tratament/ vaccin omologat. 
Foto: Ștefan Conciu
Potrivit surselor noastre din cadrul Spitalului Municipal, „Adrian Dochia a fost tratat cu toată medicația disponibilă în acest moment în sistemul medical românesc, dar în cele din urmă organismul său a cedat pe fondul unor complicații la plămâni”. 
Trista veste a decesului fulgerător al lui Adrian Dochia a generat un val de regrete și compasiune pentru familia acestuia pe rețelele de socializare, mii de oameni exprimându-și îndurerarea. După cum a subliniat și preotul Grigore Melnic la scurta ceremonie religioasă oficiată înaintea înhumării defunctului, „dacă această înmormântare ar fi avut loc în condiții normale, biserica și străzile orașului ar fi fost pline de oameni care să-l conducă pe ultimul drum pe Adrian Dochia”.
Din nefericire, bunul Adrian Dochia a avut parte de o ceremonie funerară restrânsă, organizată în ritm accelerat, 30 de ore mai târziu de la momentul decesului, în contextul restricțiilor impuse de legislația în vigoare. Așa stând lucrurile, puțini dintre cei care și-ar fi dorit să-i fie alături pe acest ultim drum au știut când avea să aibă loc ceremonia religioasă și înhumarea. Adus direct de la morga spitalului în cimitir, corpul neînsuflețit al lui Adrian Dochia a rămas „sigilat” pe toată durata procesiunii funerare.
Slujba religioasă a avut loc pe una din aleile cimitirului Învierea lui Lazăr din cartierul Câmpinița, cei puțini sosiți la priveghi ascultând-o cu capul plecat, răsfirați printre morminte. Doar cuvintele frumoase de adio rostite de cei trei preoți care au oficiat slujba religioasă au mai adus alinare familiei și celor prezenți. 
Adrian Dochia s-a născut în 1958 la Lunca Mare, lângă municipiul Câmpina. A terminat facultatea TCM Braşov în 1984, devenind inginer sudor. O perioadă de timp a profesat la Turnătoria Orion din Câmpina, apoi după 1989 şi-a deschis o afacere proprie în domeniul confecţionării de mobilier la comandă. Pasionat de teatru, în 2011 înfiinţează Asociaţia „Teatru Proiect Câmpina”, implicându-se în viaţa culturală a municipiului Câmpina.
În perioada 2016-2020 a fost membru al Comisiei de Cultură a Consiliului Local Câmpina, participând activ la multe proiecte culturale, dar nu numai, printre care cele mai importante au fost „Festivalul de Teatru Mircea Albulescu”, organizat de el, aproape în exclusivitate, ani la rând și “Școala câmpineană de teatru pentru elevi și studenți”, unde a format o trupă de tineri actori amatori ale căror piese de teatru au obținut importante premii pe scene de prestigiu ale artei dramatice românești.
În perioada 2019-2020 a fost președintele aceleiași Comisii de Cultură.
Personalitatea celui care a fost Adrian Dochia poate fi cu greu evocată într-un singur articol, tocmai de aceea încercăm să-i cinstim memoria prin readucerea în atenția publicului a două interviuri acordate publicației noastre în care face vorbire despre proiectul său cultural de suflet, pe care l-a oferit câmpinenilor cu atâta generozitate: Teatrul Proiect «Mircea Albulescu».

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare