Florin Postolache, pionierul karate-ului câmpinean, se întoarce

Florin Postolache, pionierul şi una dintre figurile emblematice ale karate-ului câmpinean, se întoarce pe tatami, după o absenţă de cinci ani, perioadă pe care maestrul artelor marţiale a dedicat-o rezolvării unor probleme de sănătate. Se ştie că, înainte de Revoluţia din Decembrie 1989, karate era foarte puţin încurajat şi dezvoltat. În majoritatea cluburilor de arte marţiale din ţară se practica doar judo, sigurul sport desprins din artele marţiale admis în mod oficial de sistemul comunist. De altfel, judo reprezintă şi azi singurul sport olimpic desprins din artele marţiale, karate nereuşind nici până în prezent să obţină acest statut, deşi este practicat, la scară mondială, de cel puţin 50 de milioane de persoane (unele statistici acreditează chiar un număr de 100 de milioane de practicanţi în întreaga lume). Acum 30 de ani, în România, karate (cunoscut, în general, ca o metodă de luptă de origine japoneză care face apel, în atac sau apărare, doar la mijloace naturale), avea puţini practicanţi, iar printre ei se număra şi Florin Postolache, care practică acest sport din 1983. 

În anul 1990, Florin Postolache a deschis primul club de karate din Câmpina, denumit în final Kamikaze. Sub îndrumarea lui s-au format mulţi sportivi de elită, practicanţi profesionişti ai karate-ului, aşa-numiţii karateka. Din mâinile sale au ieşit mulţi campioni de karate. “Cu puţin timp în urmă, Clubul Kamikaze şi-a redeschis porţile după o pauză de câţiva ani. Am redeschis această sală, situată la subsolul Casei Tineretului, intrarea dinspre ştrand, am utilat-o cu tot ce era nevoie, inclusiv cu aparate de fitness, în folosul sportivilor mei şi ai membrilor Clubului Kamikaze. Pentru că trebuie să subliniez că, astăzi, în cadrul acestui club nu se mai practică doar karate. Prin 2008, pentru că am avut nişte probleme medicale la genunchi, am fost nevoit să-mi întrerup activitatea de antrenor. După ce mi-am rezolvat parţial problemele de sănătate, am revenit în viaţa sportivă a municipiului. În ianuarie 2013, aveam 107 kilograme. Atunci am avut o revelaţie şi mi-am propus să revin în sport. Prin voinţă, curaj, echilibru, mult sacrificiu, autodeterminare, regim sever, antrenament zilnic, am reuşit să slăbesc 33 de kilograme. Îi aştept pe toţi doritorii să le împărtăşesc cunoştinţele mele în artele marţiale, gimnastica de întreţinere, fitness. Având o experienţă de 30 de ani în domeniu, îi pot ajuta să-şi recapete sau să-şi menţină tonusul, sănătatea, echilibrul interior, încrederea în sine. Diversificându-şi activitatea, Clubul Kamikaze este deschis, în prezent, tuturor persoanelor care vor să practice  karate, autoapărare, fitness, gimnastică de întreţinere. De asemenea, doamnelor si domnilor cu probleme metabolice, persoanelor supraponderale sau celor care vor o siluetă de invidiat. Activitatea se desfăşoară într-un cadru curat, într-o sală dotată în mod corespunzător cu aparate fitness, numai în prezenţa şi sub supravegherea antrenorului. Cine doreşte, poate beneficia de ore private cu antrenor calificat. În cadrul orelor de gimnastică, se predă gimnastica de întreţinere, o combinatie perfecta între pilates, fitness, stretching şi elemente din gimnastica artelor marţiale. Săptămânal, se va face cu membrii clubului o oră de autoapărare. Totul pentru dobândirea unui corp suplu şi armonios. Amatorilor de karate pot să le spun că pe mine m-a interesat întotdeauna latura educativă din artele marţiale, nu neapărat latura competitională, sportivă, chiar dacă am atins cu rezultate bune şi această ultimă latură, în decursul activităţii mele de antrenor. Karate-do nu este un sport, ci o artă marţială al cărei scop nu este victoria, ci perfecţionarea continuă a omului în sinea lui. Eu fac karate ca şi cum aş face budo, modul de viaţă al samuraiului”, ne mărturiseşte Florin Postolache. 

Pentru că puţini ştiu care sunt diferenţele dintre cele mai cunoscute arte marţiale, vom încerca o descriere sintetică a acestora. Conform unor dicţionare, la originea multor şcoli de arte marţiale a stat jiu-jitsu (cuvânt japonez care înseamnă “arta supleţei”). Acesta reprezintă un gen de lupte în stil liber, cunoscut în Japonia încă din Antichitate, care, urmărind în principal anihilarea adversarului, foloseşte metode brutale de atac şi autoapărare, mergând până la lovituri mortale. În sportul modern nu se mai foloseşte forţa brută, ci, în principal, cunoştinţele de psihologie, anatomie şi strategie, care, împreună cu rapiditatea şi agilitatea mişcărilor, au ca scop devierea atacului adversarului şi menţinerea echilibrului. Pe aceste principii, s-a ajuns la judo (cuvânt japonez care înseamnă „calea supleţei”), un sport originar tot din Japonia, asemănător cu jiu-jitsu, dar care are unele procedee şi tehnici de luptă caracteristice. Se bazează pe principiul nonrezistenţei, utilizându-se supleţea, elasticitatea împotriva forţei. A fost creat de Jigoro Kano (1860-1938) prin sistematizarea vechilor procedee periculoase de jiu-jitsu, transformându-le într-o artă a autoapărării. Din 1964 este inclus în programul olimpic. Întrecerile se desfăşoară pe categorii de greutate (opt la bărbaţi şi şapte la femei). În România, judo-ul pătrunde din 1930, iar primul Campionat naţional se desfăşoară în 1965. Aşadar, judo este asemănător cu jiu-jitsu, dar cu unele trăsături caracteristice, cea mai importantă fiind eliminarea loviturilor şi utilizarea unor diverse procedee de torsionare a unor părţi ale corpului şi de trântire a adversarului. Spre deosebire de judo, în karate sunt permise loviturile, karate-ul fiind cunoscut ca o metodă de luptă care înglobează o serie de poziţii, deplasări, lovituri cu mâna sau cu piciorul, blocaje, eschive, parade. (etimologia cuvântului se găseşte în cuvintele japoneze  kara = gol şi te = mână).  Aşadar, karate, denumit „arta mâinilor goale”, este o formă străveche de luptă fără arme, apărută, acum un mileniu şi jumătate, în China şi Japonia (practicată de samurai), bazată pe ştiinţa concentrării şi a loviturilor decisive în punctele vitale ale corpului, şi având o eficacitate rapidă în apărare şi contraatac. A devenit sport în 1926, fiind transformată într-un gen de luptă care îmbină pregătirea fizică (o mare varietate de procedee care exclud loviturile în punctele vitale) cu cea spirituală. În 1968 a fost fondată Federaţia Internaţională de Karate. Primele campionate mondiale încep să se desfăşoare din 1970, iar cele europene, din 1971. A.N.