Știri

Firmele de asigurări şi de telefonie îşi terorizează psihic clienţii nemulţumiţi

Ca să nu mai lungim titlul acestui articol, nu am adăugat la firmele “teroriste” şi băncile. Poate şi pentru faptul că, în opinia noastră de simpli cetăţeni şi prăzi incurabile ale consumismului specific capitalismului neoliberal, băncile recurg în mai mică măsură la presiuni psihice pentru (re)cucerirea unor (foşti) clienţi. Iar ca să nu mai lungim şi vorba, o să vorbim mai întâi despre agasantele instituţii bancare din România.
Băncile care creditează forţat se discreditează automat
Până să înceapă criza mondială din 2008, instituţiile bancare din România (în marea lor majoritate, reprezentanţe ale unor bănci vest-europene), realizaseră nişte profituri uriaşe, de miliarde de euro, mult mai mari decât reuşiseră în ţările de origine firmele-mamă. E drept că, după începerea crizei economico-financiare globale, profiturile băncilor au scăzut vertiginos (explozia afacerilor imobiliare s-a transformat într-un fâsâit de balon spart, recesiunea economică a lovit mai toate statele lumii, şomajul a crescut, puterea de cumpărare a scăzut), dar valorile acestor profituri au rămas mult peste limita rentabilităţii. Deşi obţin încă profituri frumuşele, din teama de a nu le vedea şi pe acestea diminuate, băncile au început, de câţiva ani, o campanie mai agresivă de recucerire a clienţilor pierduţi – care şi-au plătit creditele primite şi nu mai vor să facă altele – sau de cucerirea a noi clienţi. Ai zice că e în regulă, până la urmă, acest demers cheltuitor de multe energii, pentru că orice capitalist vrea să-şi mărească profitul afacerii. Ceea ce deranjează însă foarte mult este agresivitatea cu care băncile (şi nu numai ele) îşi asaltează telefonic clienţii. “Asaltul” acesta poate fi considerat chiar o agresiune, fiindcă atunci când ţi-e lumea mai dragă, te trezeşti sunat de banca al cărei client ai fost sau cu care mai eşti încă în relaţii contractuale. Iar banca cea cumsecade, prin vocea caldă şi fermă a unei angajate, te pofteşte de câteva ori pe lună să-i mai treci pragul, căci are să-ţi ofere noi servicii şi oportunităţi pentru a te ajuta, pasămite, să-ţi rezolvi o groază de probleme personale: de la achiziţionarea unei locuinţe până la plecatul în concediu. “Mulţumesc, nu am nevoie de niciun credit, deocamdată”, răspunde apelatul câmpinean cel politicos, care, deşi are ciobani printre străbunii cei mai îndepărtaţi (suntem totuşi, la origini, un popor mioritic), nu vrea să o repeadă pe duduiţa de la capătul celălalt al conexiunii. Ei bine, politeţea şi invocarea acelui “deocamdată” îi dau elan demoazelei să sune din nou, după trecerea a două răsărituri de soare. “Avem să vă recomandăm şi alte servicii ale băncii noastre, cum ar fi…”. “Nu, nu m-aţi înţeles, nu vreau să mai fac împrumuturi de la nicio bancă. Sunt mai liniştit aşa”, îi răspunde, uşor deranjat, bietul om, sunat exact când se aşezase la masă cu familia. “Nemaivorbind că uzina noastră merge prost şi s-ar putea să ajung şomer”, mai plusează cetăţeanul nostru ipotetic, în încercarea de a o convinge pe insistenta angajată a băncii să nu mai fie atât de insistentă. “O încercare moarte n-are”, spun bătrânii, dar, cu siguranţă, vorba asta s-a născut în folclor pe vremea când nu existau telefoanele. Încercarea omului a murit rapid, de cum s-a terminat, căci după alte două-trei răsărituri de soare, angajata băncii (presată şi ea de superiori, presaţi – la rândul lor, de patroni), încearcă un nou apel telefonic de presiune: “Mă scuzaţi, tot eu sunt, cea care v-a sunat zilele trecute, am uitat să vă spun că banca noastră oferă noi servicii de …”. “Da’ mai lasă-mă în pace, cucoană, la dracu’, că mă tot terorizezi cu telefoanele tale! Ţi-am spus că nu vreau niciun credit, ce n-ai înţeles? Nu mă mai suna!”. Abia cu aceste ţipete omul înclină balanţa victoriei de partea lui. A victoriei liniştii sale personale împotriva agresivităţii impersonale a băncii, care se va canaliza imediat apoi asupra altor foşti clienţi. La nivel mai mic, de cartier, agresivitatea cu care banca îşi abordează clienţii (e vorba, practic, de o semi-teroare psihică), s-ar putea asimila cu următoarea imagine: pe trotuarul din faţa unui butic, patronul acestuia aleargă de colo-colo, transfigurat, îmbiindu-i pe trecători cu tot felul de propuneri, doar-doar i-o convinge să-i treacă pragul. Şi încă presiunea pe care o pun băncile pe foştii lor clienţi pentru a-i recâştiga este mai mică decât cea a firmelor de asigurări şi de servicii de telecomunicaţie. 
Te-ai asigurat o dată. N-ajunge!
Firmele de asigurări de pe la noi s-ar părea că ţin toate cu noi. Nu mai pot de grija faţă de noi. Grija această aproape paternală, nu ştiu cum se face, dar nu ţine cont şi de grijile şi necazurile noastre. Dintre care cea mai apăsătoare este cum am putea face să ne ajungă banii până la salariul următor. Asiguratorul crede că dacă ai încheiat cu el o poliţă de asigurare, ai bani şi pentru multe alte tipuri de asigurări. Cele mai haioase, să le zicem aşa, sunt unele variante de asigurări în caz de boală sau deces. Dacă ai încheiat o poliţă clasică, în caz de deces, primeşti o anumită sumă, iar în caz de boală, o altă sumă. Dar asigurările clasice nu îţi sunt acoperitoare, în opinia asiguratorilor. Dacă te-ai asigurat o dată, nu ajunge. Ulterior, marile firme de asigurări îşi pun angajatele cu voci la fel de calde ca ale suratelor omoloage de la bănci să sune asiguraţii şi să le vorbească despre noi oferte tentante. De exemplu, să le ofere o mult mai valoroasă poliţă pentru cazul în care ar muri într-un accident rutier, dar numai cu condiţia ca în momentul accidentului, asiguratul să se afle într-un mijloc de transport în comun. Sau să le ofere o poliţă de sănătate pentru cea mai mică îmbolnăvire soldată cu internare în spital. Apelurile asiguratorilor sunt refuzate de multe ori (şi aici vorbesc din experienţa proprie), dar după câteva zile, oamenii sunt sunaţi din nou pentru alte oferte. Toate situaţiile nefericite de pe lumea asta se pot asigura, iar tu, biet român sărac, dacă te încrezi în toate ofertele cu care eşti aproape terorizat, ar trebui să ai bani pentru cele mai prosteşti asigurări de pe lume. 
Cele mai agresive – firmele de cablu şi de telefonie
Cele mai agresive în a racola noi clienţi şi în a convinge clienţii nemulţumiţi să nu plece sunt firmele de cablu şi de telefonie. Un cititor al ziarului ne-a povestit cum a vrut să renunţe la un abonament de telefonie mobilă (nu contează firma, fiindcă toate fac la fel), şi i-a trebuit aproape un an ca să reuşească acest lucru. A fost sunat şi întrebat de nenumărate ori de ce vrea să plece. În primele dăţi, apelurile sunau cam aşa: “Vai, dar nu se poate, cu ce v-am greşit, ce vă nemulţumeşte?”. “Politica agresivă a firmei dvs.”, i-a răspuns cititorul nostru “duduiului”, căci primele apeluri telefonice le-a primit de la un bărbat. “Mai exact, firma dvs. de telefonie nu a vrut să-mi înlocuiască abonamentul curent cu un alt abonament de aceeaşi valoare, ci numai cu un abonament având o valoare mult mai mare decât cea contractuală, egală cu media facturilor plătite de mine în ultimele 3 luni. Or, eu tocmai pentru că plăteam prea mult voiam o schimbare de abonament. La aceeaşi valoare contractuală. Chestia asta şi multe altele m-au scârbit, aşa că nu mai vreau să mai relaţii cu voi. Vreau o cartelă preplătită, ca să vorbesc doar de câţi bani am în cont. Când mi s-a terminat creditul, nu mai vorbesc”. Omul nostru, sincer, a recunoscut că vrea să renunţe la abonament, dacă tot a ajuns contractul la termen, pentru a-şi cumpăra o cartelă pre-plătită, mult mai ieftină. Nu a fost inspirat. La următorul telefon primit, i s-a propus un abonament de valoarea unei cartele preplătite de 5 euro, cu aceleaşi facilităţi, dar oferta era, de fapt, mincinoasă. A refuzat, iar după alte câteva zile, cineva l-a sunat să-l întrebe încă o dată de ce vrea să plece. Iar asta după ce fidelul nostru cititor îi sunase în prealabil ca să le întărească intenţia de a termina cu abonamentul la finele contractului. I s-a spus că urmează să fie sunat de un operator, care să-i înregistreze cererea de renunţare. După alte săptamâni, un angajat al firmei de telefonie mobilă, care părea că nu este la curent cu dorinţa clientului, i-a pus o mulţime de întrebări şi i-a înregistrat cererea de renunţare la abonament. Câteva zile mai târziu, cititorul a fost sunat, de data aceasta, de o angajată, care l-a scos din minţi cu întrebări similare celor din apelul precedent. Într-un final, după 9-10 convorbiri telefonice, ultimele cu oferte de nerefuzat, cititorul nostru şi-a atins scopul şi a scăpat de abonamentul buclucaş. Firmele de cablu duc şi ele aceeaşi politică. Dacă îi suni pe cei de la cablu să le spui că vrei să renunţi la serviciile lor, îţi fac nişte oferte avantajoase, pe care, cu un an în urmă, se jurau că nu ţi le pot aplica. Furnizorii de utilităţi sunt mai agresivi decât băncile, deoarece ştiu că omul zilelor noastre poate trăi adesea fără un credit la bancă (apelând la familie şi prieteni), dar fără telefon, televizor şi internet îi este foarte greu. Aproape imposibil! A.N.

Un comentariu

  1. Ce solutii sunt la aceste agresivitati la cine se poate adresa populatia.
    Ele sunt protejate de politic sau e vreo surpriza .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare