Știri

File de cronică / Epoca de Aur (6)

Vizite prezidenţiale (2)
O vizită ratată
La începutul anilor ‘80, Nicolae Ceauşescu, care se condidera un lider de valoare internaţională, stabilise contacte personale cu cele mai mari personalităţi ale epocii. Vizitase, între altele, America de Sud şi poposise în Cuba, la Fidel Castro. Aştepta o vizită de răspuns a acestui marcant lider comunist, care era gata să provoace al treilea război mondial prin instalarea rachetelor balistice ruseşti în Cuba. Fidel Castro a venit în Bucureşti şi a avut în program, cum au mai avut şi alţi şefi de guvern din ţările comuniste (Hrusciov, Brejnev, Ciu En Lai – prim ministru chinez, Ho Chi Minh – preşedintele Vietnamului şi alţii), să viziteze Muzeul Doftana (fostă universitate comunistă, cum i se spunea închisorii), care într-un fel legitima, prin suferinţele îndurate de liderii comunişti în închisoare, prin devotamentul lor faţă de ideile bolşevice, acapararea puterii de acest minuscul partid. 
La o vizită de asemenea amploare se luau măsuri exagerate. Mii de oameni ai muncii erau mobilizaţi să acopere traseul şi parcul din jurul Muzeului şi să-i aclame pe conducători. O delegaţie de muncitori prahoveni trebuia să înmâneze cadouri simbolice, în general creaţii folclorice. Tot aparatul de partid şi de stat din judeţ era concentrat la intrarea Muzeului, să salute din partea organelor locale pe liderul suprem. 
Povestea care urmează pare desprinsă dintr-un film umoristic. În programul vizitei în Prahova, înaintea Muzeului, era trecut Combinatul Chimic de la Valea Călugărească. După vizita prin uzină, pentru relaxare, Fidel Castro a fost condus şi la marele combinat viticol. Aici s-a rupt filmul. Intrat în cramă, Fidel Castro, temperament latin, amator al plăcerilor vieţii, s-a delectat gustând din fiecare soi de vin prezentat. Ceauşescu devenea din ce în ce mai nervos, pentru că se decala mult programul. Niciodată la dineurile şi întâlnirile oficiale nu a băut alcool. Când ciocnea, în pahar avea numai suc de roşii. Cu o mare întârziere de la program, trecând din poloboc în poloboc, când Fidel Castro se apropia de ieşire, Ceauşescu a avut un şoc. La un pas de uşă, Fidel Castro s-a aşezat din nou şi a cerut să i se mai aducă o sticlă din vinul pe care îl gustase la urmă. A întârziat mult, iar vizita la Doftana a fost anulată. Fidel Castro s-a întors în capitală şi a cerut ambasadei cubaneze să-i invite pe toţi studenţii cubanezi în Bucureşti, cu care a petrecut la restaurantul Ambasador până dimineaţa. 
Şi la Doftana s-a petrecut un lucru amuzant, care  aminteşte de cunoscuta zicală “nu e pentru cine se pregăteşte, e pentru cine se nimereşte”. În timp ce aştepta vizita oficială, primul secretar al oraşului Câmpina, tovarăşul Rusan, a primit o solicitare disperată din partea soţiei gestionarului restaurantului din centrul comunei Telega, Costel Ungureanu. Acesta fusese coleg de şcoală cu unul din liderii partidului din anii ‘80, Ion Stoian, ajuns secretar în comitetul central. Înainte de a fi în comitetul central, Ion Stoian a avut funcţia de prim secretar al judeţului Constanţa. Atunci i-a deschis domnului Ungureanu porţile cramei de la Murfatlar. Restaurantul din Telega era cel mai bine aprovizionat de pe Valea Prahovei, într-o perioadă de mare austeritate. La această cârciumă mâncarea era excelentă, iar rachiurile şi vinurile din Dobrogea, de excepţie. Tatăl lui Ion Stoian, un pensionar în vârstă, avea zilnic rezervată o masă în local. În ziua cu vizita lui Fidel Castro, toată poliţia câmpineană era pe teren, iar la Telega a apărut unul din zbirii acelor vremuri, căpitanul Motoroiu. A urcat pe terasa restaurantului şi din mers a întrebat la mai multe mese cât au plătit berea. Berea, pe vremea aceea, costa trei lei cincizeci. La Telega, restaurantul fiind al cooperaţiei de consum, se adăuga ceva şi pentru transport. Gestionarul mai rotunjise şi el cu câţiva bani preţul la 4 lei, băgând diferenţa în buzunar. Pentru vânzarea la preţ de speculă, Motoroiu l-a arestat pe loc. Coana Steluţa, soţia, disperată, a venit să se plângă la Rusan, clientul lor. Acesta şi-a trimis şoferul, dl. Nedelcu, şi l-a adus rapid pe Motoroiu. Rusan i-a cerut procesul verbal de constatare a fraudei, i l-a rupt şi a ordonat (Miliţia era subordonată partidului) să-l elibereze imediat pe gestionar, care era deja în arest. Când vizita oficială a fost anulată, Costel Ungureanu şi soţia intrau pe poarta muzeului, unul cu damigeana de ţuică în mână, unul cu un curcan. Sub brazii din parc s-a întins un chef care a durat până dimineaţa. În timp ce Fidel Castro chefuia la Bucureşti, organele locale îi urmau exemplul în parcul Muzeului Doftana.

O vizită aniversară
Nicolae Ceauşescu a fost întemniţat la Doftana între 15 august 1936 – septembrie 1938, condamnat pentru răspândire de manifeste comuniste de către un tribunal militar de la Braşov. În 1988, în pierdere din ce în ce mai mare de popularitate, datorită cumplitelor măsuri de austeritate impuse de regim, Nicolae Ceauşescu a încercat să speculeze o dată simbol, 50 de ani de la eliberarea sa din închisoare. În acest sens, a fost organizată o vizită de mare amploare la Muzeul Doftana. Era prima dată când venea însoţit şi de soţia sa. Din nou s-a remarcat corpul de control tehnic, care a verificat pas cu pas tot traseul, pentru a preveni un eventual atentat. În parc şi în pădurea care îl încadra au fost dispuse mai multe cordoane de soldaţi înarmaţi până în dinţi. De vizită se ocupau, din partea judeţului, primul secretar Virgil Cazacu şi din partea organelor centrale secretarul comitetului central cu propaganda, Petre Enache. Amândoi erau relativ tineri, bine pregătiţi, impecabil îmbrăcaţi şi cu un comportament extrem de civilizat. Făceau parte din a treia generaţie de activişti, care se distanţase de comportamentul stalinist. De remarcat că şi la această vizită, a patra sau a cincea pe care o făcea la Muzeu, Nicolae Ceauşescu nu a luat cuvântul, lucru total neobişnuit pentru el. Cu o noapte înainte, ca să evite o reacţie negativă din partea lui şi mai ales a Elenei Ceauşescu, toată expoziţia documentară a Muzeului a fost închisă şi intrarea zidită, ca şi cum n-ar fi existat nimic acolo. Ceauşescu şi soţia s-au oprit câteva minute în secţia F a închisorii, la celula unde acesta fusese închis în tinereţe, când avea 18 ani, unde au primit flori din partea pionierilor. Izbitor era comportamentul cuplului prezidenţial, mai ales al lui Nicolae Ceauşescu, care avea un mers accelerat, parcă era un robot. 
Pentru oraş, vizita a avut o urmare nefastă. Ceauşescu a venit cu elicopterul, într-o formaţie de trei aparate, din care cele două de protecţie au aterizat înainte pe platoul de lângă Restaurantul Zorile. Cel prezidenţial a rămas în aer mai mult, ocolind oraşul, ocazie pentru Ceauşescu să observe grădinile făcute de cetăţenii din blocurile de atunci în marginea oraşului. Oamenii îşi făcuseră mici cabane şi coteţe pentru păsări şi purcei şi toată vara stăteau acolo. De sus, aşa cum apăreau îngrădite de garduri de mărăcini, arătau rău, aşa că Ceauşescu a ordonat să fie imediat desfiinţate şi l-a destituit pe primarul de atunci. 
Nefastă a fost vizita şi pentru secretarul cu propaganda. Petre Enache era unul din liderii tineri ai partidului, agreat de Moscova şi se spunea că Gorbaciov îl avea în vedere pentru înlocuirea secretarului general. A apărut atunci un zvon potrivit căruia acesta a fost lichidat de Securitate la ordinul Elenei Ceauşescu.
În 2008, a apărut la Iaşi cartea “Odiseea muzeelor ieşene” scrisă de marele animator al vieţii muzeale din capitala moldavă, Ion Arhip. În capitolul “Misterul unei morţi”, Arhip relatează: “Bădie, în dimineaţa asta a fost găsit mort în locuinţa sa tovarăşul Petre Enache. Aseară am fost la el, am stat de vorbă şi am luat o gustare împreună. Se simţea bine şi mi-a spus că vrea să se culce mai devreme. Am plecat de la el pe la ora 22. Azi dimineaţă am aflat trista veste. Bădie, a spus tovarăşul Emil Bobu, sunt interzise orice fel de manifestaţii personale la înmormântare”. A fost înmormântat în cimitirul din oraşul natal, Roman şi nimeni n-a aflat care a fost misterul morţii sale. Petre Enache este ultimul dintr-o listă de lideri comunişti dispăruţi la fel de misterios de-a lungul timpului: Chivu Stoica, Walter Roman, generalul Ion Ioniţă şi Virgil Trofin. 
Despre Chivu Stoica s-a spus că s-a sinucis (împuşcat cu o armă de vânătoare), fiind îndrăgostit, lucru puţin plauzibil. Walter Roman – aşa cum preciza fiul său Petre Roman, atunci prim ministru (1991),  într-o discuţie cu Sergiu Cunescu la care am asistat – a murit prin neglijenţa criminală a medicilor care l-au operat extrăgându-i un plămân. 
La înmormântarea lui Walter Roman, familia vrut să pună discul cu marşul Brigăzilor Internaţionale Comuniste care au luptat în Spania împotriva lui Franco, Walter Roman fiind unul din voluntarii români de pe frontul antifascist. Securitatea a interzis însă transmiterea imnului. 
Deşi măsurile de pază au fost extrem de severe, cu toată vigilenţa securiştilor, la catafalcul lui Chivu Stoica s-a strecurat un veteran CFR-ist de la Griviţa, care a apucat să spună: “Chivule, te duci la scumpul nostru Gheorghiu Dej. Să-i spui că nu l-am uitat!”
Mai complicat a fost cazul lui Virgil Trofin. Acesta era ministrul minelor. La o şedinţă a comitetului executiv, a încercat să-i explice lui Ceauşescu că producţia de lihnit din Oltenia nu poate asigura energia pentru uriaşele termocentrale de atunci. Acesta afirmase că lihnitul de proastă calitate nu are putere calorică nici cât tulpinele de floarea soarelui. La şedinţă participa şi primul secretar din Gorj, câmpineanul Ilie Câşu (proprietar acum pe o parte din fosta Casă a Pionierilor din Câmpina). În replică, Ceauşescu a apreciat că tovarăul Câşu şi-a făcut corect autocritica, în timp ce tovarăşul Trofin a răspuns neprincipial. Avea un dinte personal împotriva lui Trofin, fost lider UTC şi ministrul tineretului, în timpul cutremurului din 4 martie 1977, atunci când Ceauşescu se afla într-o vizită în mai multe state africane. În noaptea catastrofei, întruniţi de urgenţă, membrii comitetului politic executiv au luat o serie de măsuri. Cineva a propus ca până la revenirea lui Ceauşescu, să i se acorde lui Virgil Trofin puteri depline, ca să ia deciziile imperioase în acel moment. Toţi au votat în unanimitate, dar la final cineva a întrebat. “Dar ce o să zică tovarăşul Ceauşescu despre această hotărâre?” Speriaţi, au anulat-o. Ceauşescu a înţeles însă ca are un potenţial înlocuitor în partid, în persoana lui Trofin, care era foarte apreciat pentru calităţile sale. Când a avut ocazia, l-a destituit din funcţiile politice pe care le avea şi l-a trimis director de SMT în Bărăgan. A murit într-un mod obscur, nici astăzi clarificat. 
Relatările acestea sunt momente pe care le-am trăit şi le-am văzut personal dintr-un unghi diferit de cel al versiunilor oficiale. Am vrut să le consemnez, pentru că ele conţin multe lucruri inedite, despre care nici publicul larg, nici chiar istoricii, nu ştiu prea multe.
Alin CIUPALĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare