Până când?
„Până când, Catilina, vei abuza de răbdarea noastră?” – Cicero Marcus Tullius (106 – 43 î.e.n.)
Cicero, orator, filozof, scriitor şi senator roman, a rămas în istorie ca un vajnic apărător al instituţiilor republicane. În anul 63 (î.e.n.), Catilina şi un grup de aristocraţi corupţi pregăteau o lovitură de stat care să lichideze republica romană. Înfăptuirile consulilor, tribunilor, senatorilor, pretorilor, cenzorilor, care transformaseră în câteva sute de ani Roma dintr-o cetate oarecare din centrul Italiei într-o putere întinsă pe trei continente, erau în pericol să fie lichidate de un regim oligarhic reprezentat de conspiratorul Catilina.
În senatul roman, Cicero a ţinut 90 de discursuri, intrate în istorie cu numele de Catilinare, care începeau cu fraza citată de noi. Rezultatul a fost arestarea şi executarea conspiratorilor.
Am început cu acest exemplu celebru din istoria romană pentru că în 2012 România a fost pusă în faţa unei atfel de încercări, un fel de mini lovitură de stat organizată de USL, condusă atunci de Victor Ponta şi Crin Antonescu, care încercau să acapareze cât mai multă putere.
Până când, oare, această formaţiune oligarhică numită acum PSD va domina viaţa politică din România?
PSD-ul de azi este moştenitorul FSN-ului, care acum 25 de ani a acaparat ilegal puterea. De la înfiinţare s-a văzut că era un partid împănat de lideri marcanţi ai fostului regim comunist: Alexandru Bârlădeanu, Dan Marţian, Oliviu Gherman, Petre Solcanu, Viorel Hrebenciuc, Octav Cozmâncă şi încă mulţi, mulţi alţi comunişti din linia a doua a partidului. Poate ar fi fost bine dacă s-ar fi recunoscut ca atare, ca un partid comunist reformat, care aşa cum a spus Ion Iliescu, voia să apere valorile sistemului socialist, aşa-zisul socialism cu faţă umană. Acest partid a reuşit în 25 de ani să nu mai aibă nimic în comun cu ideile marxiste, a încetat de mult să mai reprezinte interesele celor care muncesc, devenind un partid oligarhic, cu lideri îmbogăţiţi, cu averi uriaşe furate din avuţia naţională.
Până când acest partid, care se mai foloseşte şi astăzi de Ion Iliescu, pe care îl menţine ca preşedinte fondator, preşedinte de onoare al acestei formaţii, va continua să distrugă economia şi să învrăjbească societatea românescă?
Este paradoxal ce rol important a jucat Ion Iliescu în evenimentele postdecembriste. Nu îl recomanda nimic pentru înaltele demnităţi pe care le-a ocupat: studii modeste de inginerie la Moscova, funcţii importante în Partidul Comunist, unde a ocupat şi postul de secretar al comitetului central şi o atitudine servilă faţă de Nicolae Ceauşescu. Nu a avut niciodată curajul să se opună măsurilor aberante luate de Nicolae Ceauşescu după 1970. În acest context, demnă de reţinut este atitudinea lui Virgil Trofin, ministrul Tineretului înainte de Iliescu, care la o confruntare, într-o plenară a partidului, a răspuns acuzaţiilor adresate de Ceauşescu, spunând că el nu s-a făcut membru de partid ca să fie neapărat şi membru în comitetul central. Avea să plătească scump acest curaj, pierzând toate funcţiile şi murind într-un mod straniu, care nici până azi nu a fost lămurit. Ion Iliescu nu a îndrăznit să facă niciun fel de opoziţie lui Nicolae Ceauşescu şi deşi şi-a pierdut funcţia de secretar al comitetului central, până în 1990 a fost unul din fruntaşii partidului, fiind pe rând prim secretar de judeţ, ministrul Apelor şi director de editură. Singurul gest de frondă cunoscut l-a avut atunci când era prim secretar al judeţului Iaşi. La sediul din Iaşi al partidului venise o sesizare potrivit căreia unul din activiştii locali se căsătorise în satul natal, la biserică, păstrând toate tradiţiile creştine prilejuite de ocazie. În plenara comitetului judeţean, analizând această sesizare, Iliescu a avut inspiraţia să spună: „Tovarăşi, să fim serioşi, la înmormântarea tatălui său, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a lăsat patru preoţi şi un episcop să oficieze serviciul funerar la care a asistat. Dacă tovarăşul Ceauşescu şi-a înmormântat tatăl creştineşte şi tovarăşul nostru se putea căsători în biserică”. În bătrânul Iaşi, oraş universitar cu zeci de mii de studenţi şi cadre didactice prestigioase, gestul acesta i-a adus o celebritate de oponent al regimului ateist al lui Ceauşescu, care dărâma biserici şi mănăstiri şi interzicea cetăţenilor libertatea cultului religios.
Până când Ion Iliescu, autorul masacrelor din decembrie 1989 şi al mineriadelor, va mai fi privit ca un vajnic apărător al libertăţilor democratice pe care le-a călcat în picioare de câte ori a avut ocazia?
Până când Adrian Năstase (care prin fraudă şi-a constituit o avere colosală), Hrebenciuc (care i-a urmat exemplul şefului său) şi urmaşii lor din a doua generaţie (Victor Ponta, Titus Corlăţean, Nicolae Bănicioiu), vor mai rezista dominând viaţa politică românească şi ducând ţara la dezastru?
Dan Puric, în discursurile sale, îşi manifestă dragostea şi respectul pentru poporul român, protestând împotriva celor care spun că poporul român s-a transformat într-o populaţie. O populaţie sărăcită, ţinută într-o stare de incultură cu grave consecinţe (s-a ajuns la un număr enorm de analfabeţi), o populaţie care îşi vinde votul pe un pachet cu alimente.
Aceşti lideri neocomunişti, bătrâni sau tineri, n-au învăţat nimic din lecţiile de marxism pe care le-au primit. Dacă ar fi studiat cât de cât aşa-zisa învăţătură marxist-stalinistă ar fi descoperit un lucru îngrijorător pentru politica pe care o desfăşoară. Lenin, într-o cuvântare ţinută muncitorilor din Moscova – „Cele două regimuri: Dictatura burgheziei şi Dictatura proletariatului” – afirmă: „Omul analfabet este în afara politicii”. Comuniştii recunoşteau deci importanţa ştiinţei de carte în luminarea clasei muncitoare. Urmaşii lor actuali nu au nevoie însă de o populaţie luminată, care să-şi cunoască şi să-şi apere interesele. Dimpotrivă. Au dat drept de vot puşcăriaşilor, celor din spitalele de psihiatrie şi sutelor de mii de analfabeţi, care nu au nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă ştampila pe care o pun pe buletinul de vot. Aşa se perpetuează la putere acest partid care constant pierde voturi în marile oraşe, în diaspora, dar le câştigă de la cei aduşi în pragul sărăciei. Este de neînţeles cum nu-şi dau seama alegătorii fostului FSN pe cine consolidează la cârma ţării.
Până când nu se va schimba legea electorală imperfectă şi foarte favorabilă PSD-ului, nu va exista nicio rază de speranţă. Cele mai nefireşti alianţe făcute în prezent ne demonstrează acest lucru. Pentru un oscior de ros, dacă se poate cât mai mare, s-au aliat cu candidatul Victor Ponta, PRM-iştii lui Vadim, UDMR-iştii, reprezentanţii rromilor, reprezentanţii naţionalităţilor conlocuitoare. Este ceva de neimaginat cum cei din urmă, care reprezintă câteva sute, uneori mii de locuitori, au asigurate în Parlament permanent 18 locuri şi întotdeauna votează cu puterea. Este absurd ca o mie, două de italieni, polonezi, lipoveni, armeni, evrei să aibă locul asigurat în Parlament. În Ucraina avem sute de mii de români şi aceştia au un singur deputat la Kiev. La noi, câteva mii de ucranieni care mai sunt în Bucovina au un deputat. Legea votului uninominal a fost o catastrofă, ne-a adus un Parlament cu 600 de deputaţi, care sunt o grea povară financiară pe bugetul ţării, având la dispoziţie salarii, diurne, cazări şi personal ajutător, toate plătite generos de stat. Situaţia politică, deteriorată de la an la an, de la un scrutin la altul, se suprapune şi peste o adâncă criză economică, pe care România nu reuşeşte s-o depăşească. Milioane de români au plecat în străinătate ca să-şi asigure, cât de cât, o existenţă civilizată. Ţara pierde ce avea mai valoros: intelectuali de prestigiu, tineri absolvenţi de studii superioare, medici, muncitori cu înaltă calificare, în timp ce aici se instalează haosul. Sărăcia poate duce însă la rezultate pe care puterea le anticipează. S-a văzut recent cu câtă brutalitate forţele de ordine s-au ciocnit cu cei care manifestau paşnic. Puterea are la dispoziţie forţe speciale bine antrenate şi bine plătite. Istoria ne arată că acest popor răbdător, din când în când, explodează. Un astfel de moment a fost în secolul trecut, în 1907. Un val de nebunie a cuprins atunci satele din mica Românie. Lipsiţi de pământ, împovăraţi de datorii către arendaşii care acaparaseră moşiile boiereşti, ţăranii au dat foc la conace, au jefuit şi au ucis uneori oameni nevinovaţi. (Putem reciti, spre aducerea aminte, celebrul roman al lui Rebreanu, Răscoala). În 1907, partidele politice s-au unit, au format un guvern de uniune naţională, în care generalul Averescu era ministru de război, iar Ionel I.C. Brătianu ministru de interne. Propaganda comunistă a făcut mare caz de reprimarea răscoalei. În cărţile de istorie, numărul victimelor din rândul ţărănimii era de 11.000 de ţărani ucişi în ciocnirile cu armata. În timpul lui Nicolae Ceauşescu, un descendent al familiei Brătienilor, inginerul Constantin Brătianu (Ionel Brătianu şi fraţii săi, Vintilă şi Dinu, erau ingineri), într-o scrisoare trimisă la Europa Liberă şi într-un memoriu adresat direct preşedintelui Ceauşescu, a cerut reabilitarea lui Ionel Brătianu, acuzat pe nedrept de miile de morţi din timpul răscoalei. Ceauşescu şi-a chemat culturnicii de la secţia de propagandă, istoricii Ion Ardeleanu şi Mircea Muşat, şi le-a ordonat să facă lumină în această chestiune. Studiind actele de stare civilă, aceştia au constat că în 1907, în toată România, nu fuseseră 11.000 de decese la nivelul întregii ţări, iar numărul celor ucişi în timpul ciocnirilor cu amata care pacifica satele, a fost în jur de 200.
A doua explozie majoră a nemulţumirii populare a fost în decembrie 1989. Atunci au căzut luptând pentru libertate, purtând tricolorul cu stema comunistă decupată, aproape 2000 de români în întreaga ţară. Păcat de sângele vărsat, care nu a adus nici libertate, nici prosperitate poporului român!
Să ferească Dumnezeu pe cei care vin la putere, prin măsurile pe care vor trebui să le ia pe plan economic şi prin comportamentul lor din ce în ce mai autoritar, să ne aducă în pragul unei noi explozii populare, în care să mai curgă mult sânge nevinovat. Este timpul ca Românii să înveţe lecţia democraţiei şi să-şi apere drepturile fără violenţă.
Alin CIUPALĂ
