FILE DE CRONICĂ. Câmpineni la antipozi

În zilele pe care le trăim, parcă s-ar fi micşorat planeta. Câmpinenii noştri s-au răspândit prin toate ţările şi continentele. Am onoarea să cunosc doi câmpineni de o calitate deosebită, preotul Petru Moga şi agentul de turism Radu Niţă, oameni cu multiple preocupări profesionale şi culturale, ce m-au impresionat prin pasiunea pe care o au pentru ţinuturile sălbatice din America de Sud, unde amândoi au călătorit. Din notele, jurnalele şi impresiile adunate de domniile lor din aceste călătorii, adevărate expediţii, am extras şi prelucrat două episoade, remarcabile prin ineditul şi exoticul subiectului. 

Primul episod se referă la un explorator al Ţării de Foc, Iuliu Popper, iar al doilea, pe care îl vom prezenta săptămâna viitoare, la o recentă expediţie făcută de un grup de câmpineni în jungla amazoniană din Guyana Franceză. 

I. Iuliu Popper, o restituire bine meritată 

Părintele Moga este un fenomen. A ridicat în cartierul Slobozia o biserică voievodală (în stil neobrâncovenesc) şi mai multe edificii, între care sala praznicală de lângă biserică, devenită un adevărat Ateneu popular. Când se poate rupe de multiplele lui preocupări legate de parohia pe care o păstoreşte, părintele organizează şi remarcabile activităţi culturale: prelegeri, expoziţii, concerte, lansări de carte. Scriitorul şi prof. univ. dr. Silviu Neguţ, invitat de acesta să conferenţieze despre exploratorul român stabilit o vreme în Argentina – Iuliu Popper, îl descrie astfel: „Preotul Moga mi-a plăcut din prima clipă, o figură de ascet solar, un om de statură mijlocie, foarte suplu, emana pur şi simplu bunătate, căldură sufletească, credinţă, deferenţă”. 

Atrase de personalitatea puternică a acestui preot, au conferenţiat la parohia din Slobozia nume mari din cultura românească, precum filozoful Andrei Pleşu (prieten al părintelui), savantul fizician Basarab Nicolescu (stabilit de multă vreme la Paris), precum şi alţi remarcabili cărturari şi oameni de ştiinţă. Au dat aici concerte interpreţi celebri, precum violonistul Alexandru Tomescu, Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu (profesoară la Conservator), care a ţinut şi o conferinţă despre grupul de luptători din munţi condus de Toma Arnăuţoiu, tatăl domniei sale, care făcea parte din rezistenţa anticomunistă, Cornelia Bronzetti şi alţii. Dintre expoziţiile de pictură vernisate aici m-a fascinat cea a marelui artist Ştefan Câlţia, soţul arhitectei Livia Câlţia, autoarea proiectelor pentru clădirile din parohia „Sf. Nicolae”. Sufletul acestor reuniuni este întotdeauna părintele Moga, un excelent moderator şi o generoasă gazdă, care de fiecare dată îşi tratează oaspeţii şi publicul fidel cu o aleasă gustare însoţită de un minunat ceai. 

La una din aceste reuniuni, părintele Moga a mărturisit publicului că e fascinat de personalitatea căzută aproape în uitare a lui Iuliu Popper, afirmând că pare o ciudăţenie faptul că dânsul, preot ortodox, s-a ataşat de memoria acestui evreu român de religie mozaică şi de geografia Americii de Sud, oarecum străină de preocupările sale ca preot paroh. 

Iuliu Popper nu a fost singurul român care a ajuns în acest îndepărtat colţ de lume. Aici au făcut cercetări savantul Emil Racoviţă, scriitorul Mihai Tican Rumano (stabilit o vreme în Spania, care ne-a lăsat o carte – „Argentina”, cu impresiile sale despre această pitorească ţară), iar în Patagonia, unde se descoperise petrol, au ajuns mulţi români fugiţi din ţară după instalarea regimului comunist. Unul din ei, Ioachim Mihăilescu, a fost făcut cunoscut în toată lumea ca personaj într-un film celebru din anii 50 – „Salariul groazei”. 

Având ocazia să călătorească în Argentina, unde fiica sa, Emilia Saralegui şi soţul ei Miguel Saralegui i-au oferit o excursie în Ţara de Foc şi Patagonia, părintele Petru Moga l-a descoperit pe uitatul Iuliu Poper, iar rezultatul acestei călătorii a fost o carte deosebită, „Ţara de Foc”, în care părintele a cules tot ce scrisese în Argentina acest interesant personaj. Pentru aceasta a învăţat limba spaniolă şi a tradus tot ce a găsit în bibliotecile şi presa din Buenos Aires: conferinţe, articole de presă, scrisori. 

În prefaţa cărţii, Silviu Neguţ ne spune că toate scrierile adunate între coperţile ei au o vechime de peste un secol: „Aproape nu-ţi vine să crezi câtă modernitate transpare din aceste texte. Cât de realist şi totodată pragmatic a fost tânărul nostru compatriot, născut la Bucureşti, şcolit la Paris (a făcut acolo studii de inginerie minieră – n.r.) şi plimbat prin toată lumea! Rămâi surprins constatând ce observator profund a fost Popper şi, totodată, cât de vizionar a putut fi privitor la reala, şi nu ipotetica valoare a pământurilor din extremitatea meridională a Americii de Sud. (…) Iuliu Popper era un om ce ieşea în evidenţă. Presa argentiniană a timpului îl descrie ca fiind un bărbat înalt, cu ochii albaştri şi barba blondă, o persoană impresionantă şi inteligentă. Aventurier din fire, ambiţios şi întreprinzător, a realizat lucruri extraordinare: a întemeiat aşezări colonizând moşneni prahoveni în Ţara de Foc, a construit un tren de tip Décauville, a înfiinţat rute maritime comerciale, a bătut monedă, a emis timbre. (…) A refuzat a se naturaliza în Argentina, având orgoliul să spună: «M-am născut român, sunt român şi voi muri român». (…) Merită de asemenea să fie menţionat faptul că iniţial, în geografia Ţării de Foc, datorită lui predomina, cum îi plăcea să amintească, «nomenclatura românească» care se regăseşte în bună parte şi în cartea părintelui Moga (…), denumiri legate de suveranii României – Carol I şi Carmen Sylva, de mari personalităţi – Lahovary, Rosetti, Urechia şi alţii şi de unele mai comune – Sinaia, Broşteni, Valea Iaşilor, Cornu etc.”. 

Exploratorul şi colonistul Iuliu Popper a intrat în conflict cu guvernatorii argentinieni, care îl socoteau un rival periculos în acele ţinuturi bogate în aur, astfel că la numai 36 de ani, Iuliu Popper a fost găsit mort în locuinţa sa din capitala Argentinei, o moarte mai mult decât suspectă.

Cartea părintelui Moga a apărut la 120 de ani de la moartea în plină putere a marelui explorator, fiind un omagiu adus de părintele câmpinean unui om cu o personalitate complexă, primul cercetător adevărat al interiorului insulelor care formează Ţara de Foc.

Silviu Neguţ remarcă dedicaţia făcută de autor: „Copiilor mei, Mihaela, Emilia, Ioan, Andreia, Maria şi Emanuel” şi comentează: „După cum bine vedeţi, părintele este un om foarte bogat. Dar şi un Mare Român!” 

Uimitor ce asemănare există între Iuliu Popper şi un alt mare explorator şi călător, arheologul german Heinrich Schliemann. Ca şi acesta, Popper a străbătut aproape întreg mapamondul. A studiat la Paris, a mers în Orient, la Constantinopol şi în Egipt, unde a lucrat şi la întreţinerea Canalului de Suez. A ajuns în India, China şi Japonia. În 1881 străbate intinerariul Turcia – India – Indonezia – China – Japonia – parţial Siberia – Alaska – Canada – SUA, unde se stabileşte un timp la New Orleans. Aici a lucrat la planul urbanistic şi la trasarea canalelor care trebuiau să evite inundarea oraşului. A ajuns şi în Cuba, unde a lucrat la dezvoltarea portului Havana. 

Părintele Moga, care îi urmăreşte călătoriile pas cu pas, ne spune că a ajuns în Mexic, unde guvernul l-a angajat cartograf şi unde a fost redactor la ziarul “Diario de los forasteros”. Traversează apoi Brazilia şi la vârsta de 28 de ani, în 1885, ajunge la Buenos Aires. În cei opt ani petrecuţi în Argentina a editat împreună cu Amiralitatea engleză o hartă ştiinţifică a Ţării de Foc, s-a ocupat de exploatarea aurului pe plajele Atlanticului inventând procedee tehnice, şi-a format un sistem poştal propriu cu timbre scoase de el, a turnat monede – medalii de aur în greutate de 1 gram şi 5 grame. A concesionat suprafeţe mari de teren încercând să colonizeze familii din Europa şi să dezvolte creşterea oilor. A avut de asemenea şi o mică armată personală, echipată în uniforma dorobanţilor români. În Muzeul de Istorie din Ushuaia (oraş situat în extremitatea sudică a continentului sud-american), ghida îi spunea părintelui că abia acum, după mai bine de o sută de ani, argentinienii realizează valoarea proiectelor gândite şi propuse de Popper. 

În volumul „Ţara de Foc” găsim interesante referiri făcute de Popper cu privire la aceste ţinuturi îndepărtate. „La fiece pas vegetaţiunea devenea din ce în ce mai abondentă mărindu-se în înălţime şi desime până a paralisa orice mişcare din partea noastră. Pădurea forma înaintea noastră un zid solid fără lumină (…) înconjurându-ne din toate părţile, aşa încât în unele momente nu puteam nici să mergem mai departe, nici să ne întoarcem. Era o pădure sombră şi întunecoasă. (…) Întâlneam în special nişte fagi (Fagus antarctica) şi asemenea în abondenţă o specie de magnolie. Am adus bucăţi de scoarţă din această magnolia şi le găsesc asemănătoare cu scorţişoara (…)”. 

Spicuim mai departe”. „Unicul metal ce am găsit în condiţiuni exploatabile e aurul, un aur de aluvion, compus din 90% aur pur, 9,5% argint şi cinci miimi din alte substanţe”.

Despre populaţia băştinaşă acesta scrie: „Ţara de Foc e locuită de o rasă de indigeni corpolenţi, tari şi musculoşi, a căror talie întrece câteodată şase picioare. Pielea lor e de o culoare arămie deschisă. Părul lor negru, mat şi lânos, cade în bucle (…) Faţa ovală arată o frunte îngustă, terminându-se într-o pereche de sprâncene proeminente. Nasul aquilin, o barbă foarte rară, două urechi proeminente. O fizionomie care îţi aminteşte mai mult de indianul nord-american. (…) Indienii Ona sunt nomazi, cum se vede după corturile lor, care se pot transporta lesne de la un loc la altul. (…)”.

Reiese din relatările exploratorului că Indienii Ona erau la nivelul populaţiilor din comuna primitivă. Nu aveau simţul proprietăţii şi de multe ori au intrat în conflicte dure cu coloniştii, cărora le răpeau oile şi caii, a căror carne o apreciau foarte mult. 

Din scrisorile cuprinse în volum se poate observa că a păstrat tot timpul legătura cu ţara natală. În România a conferenţiat în faţa membrilor Societăţii Geografice Române, prezidată de Regele Carol I. Într-o scrisoare către istoricul V. A. Urechia, publicată în volum, el transmite omagiile sale şi „expresia celei mai înalte consideraţii preşedintelui” (regele Carol) şi membrilor societăţii. Îl anunţă totodată pe V.A. Urechia că pregăteşte o nouă expediţie de explorare în sud-vestul Ţării de Foc şi că trimite preşedintelui Societăţii Geografice Române un album care conţine o colecţie de fotografii făcute în Ţara de Foc, „album îmbrăcat în pielea unei foci a cărei grăsime ne-a servit mult timp drept hrană, iar placa pe care stă scris titlul este confecţionată din aurul cules de pe plaja Punta Sinaia”.

„Ţara de Foc” este carte deosebit  de interesantă. Cinste cui a scris-o. 

Alin CIUPALĂ