Săptămâna trecută s-au definitivat procedurile pentru atribuirea organizării ediţiei din acest an a Festivalului „Serbările Toamnei”. Manifestarea va avea loc în primul week-end din luna octombrie, iar pe parcursul celor două zile sunt pregătite numeroase surprize pentru câmpineni, dar şi pentru cei care vor vizita atunci localitatea noastră.
Organizarea evenimentului a fost atribuită firmei Zebra Communications, din Bucureşti, punctele „tari” ale ofertei sale fiind Anda Adam şi Horia Brenciu cu bandul său, care vor concerta în ultima seară a festivalului. Conform dorinţei reprezentanţilor administraţiei locale, în prima seară a festivalului va avea loc un spectacol folcloric, iar în cea de-a doua şi ultima seară – un spectacol de muzică uşoară, pop şi dance, astfel încât cele două seri să acopere aproape toate gusturile muzicale.
Pentru câştigarea organizării ediţiei din acest a Festivalului „Serbările Toamnei” s-au înscris opt firme, iar comisia care a stabilit câştigătoarea nu a avut o misiune deloc uşoară. Comisia a fost formată din primarul Horia Tiseanu, directorul Direcţiei Economice – Gheorghe Ecaterinescu, şefa ADPP din Primăria Câmpina – Felicia Olteanu, preşedintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local – Marian Dulă, directorul Casei Tineretului – Florin Buda, directorul adjunct şi contabilul aceleiaşi instituţii, Gabriel Budileanu, respectiv Radu Hoitan. Pentru ediţia din acest an a Festivalului Toamnei s-au alocat 1,2 miliarde lei vechi.
de banii aia faceti altceva….lumea moare de foame si voi dati banii pe asa ceva…da din buzunarul tau tieseanule nu din banii publici…