Începând de mâine și până duminică, adică în perioada 24-28 octombrie 2018, la Casa de Cultură „Geo Bogza” va avea loc Festivalul de Teatru „Mircea Albulescu”. Început în anul 2012 ca un festival al teatrelor de proiect (teatre care aduc piese de teatru din colaborarea cu teatrele clasice, cele de stagiune), având ca motor principal Teatrul Proiect Câmpina, acest festival s-a internaționalizat doar în prima ediție. Apoi, în anul 2016, după moartea marelui actor Mircea Albulescu, i-a preluat numele acestuia. Festivalul de Teatru „Mircea Albulescu”, ajuns la a VI-a ediție, are ca organizatori două entități: Casa de Cultură „Geo Bogza” și Asociația Teatru Proiect Câmpina, unicul finanțator fiind Consiliul Local Câmpina, care a alocat acestui eveniment 60.000 de lei. Din acești bani vor fi plătite producțiile teatrelor participante, actorii, tehnicienii, restul reprezentând valoarea premiului. Teatrul va reveni la un mai vechi format, în sensul de a fi o competiție a unor teatre de proiect (anul trecut, au fost mai puțin prezente astfel de teatre), iar premiile nu se vor mai putea număra, întrucât festivalul va avea un premiu unic ce va putea fi acordat pentru ”Cea mai bună piesă”, ”Cel mai bun actor”, ”Cea mai bună piesă” sau cum va stabili juriul festivalului, care va fi și el mai deosebit decât în ceilalți ani, în sensul că vor fi doar doi artiști de marcă de la București invitați pentru a juriza piesele prezentate, cel de-al treilea jurat fiind Adrian Dochia, directorul festivalului. Acesta nu mai este directorul Asociației Teatru Proiect Câmpina, pentru că, ajungând consilier municipal în vara lui 2016, din această postură de ales în miniparlamentul Câmpinei s-ar fi aflat într-o incompatibilitate de funcții, deoarece ar fi putut vota finanțări pentru instituția culturală pe care o conducea. Însă director al festivalului a putut fi Adrian Dochia, din această poziție onorifică putând negocia cu teatrele bucureștene invitate la festivalul de la Câmpina. O altă surpriză este numărul mare de piese aflate în concurs, jucate de actori profesioniști.
Astfel, vor fi cinci astfel de piese (cu una mai mult decât cele menționate în afișul de prezentare al festivalului). Iar dacă punem la socoteală spectacolul de gală, de duminică seara, și piesa montată de actorii amatori (elevi), membri ai Trupei „Mircea Albulescu” (formată din tinerii câmpineni care urmează cursurile de teatru ale Asociației Teatru Proiect), avem un festival cu șapte piese de teatru, un număr nemaiîntâlnit până acum. În ultima zi a competiției, duminică, 28 octombrie, va avea loc spectacolul de gala și se va acorda premiul festivalului. Prima ediție a festivalului a avut loc în toamna lui 2012 (cu o participare internațională: un teatru proiect din Bulgaria, care a și câștigat, de altfel, unul dintre premii). În toamna lui 2013, are loc a II-a ediție, mai bună decât prima, chiar dacă nu a mai fost internaționalizată. Mircea Albulescu a ținut să înființeze un premiu pentru tinerele talente, care să poarte un nume pitoresc: „Coronița lui Mircică”. Premiul respectiv chiar a recompesat eforturile și talentul unor tineri actori, de la UATC și nu numai. În anul 2014, finanțările și sponsorizările au lipsit cu desăvârșire. După un an de pauză, în 2015 s-a reușit a III-a ediție a Festivalului Teatrelor de Proiect din Câmpina, „Coronița lui Mircică” transformându-se în Premiul „Mircea Albulescu”.
Au urmat apoi edițiile din anii 2016 și 2017, cea din urmă depărtându-se de formatul initial, de competiție a teatrelor de proiect, la ediția de anul trecut, căreia nu i-a lipsit valoarea, fiind aduse mai mult piese ale unor teatre profesioniste clasice.
Asociaţia Culturală „Teatrul Proiect” Câmpina
Pe 11.11.2011, la inițiativa lui Adrian Dochia, un om de afaceri câmpinean mare împătimit al teatrului, acesta împreună Mircea Albulescu și Dan Tudor (actor și regizor la „Naționalul” bucureștean) au fondat Asociaţia Culturală „Teatrul Proiect” Câmpina, care a înfiinţat ulterior în oraşul nostru un teatru profesionist cu același nume: Teatrul Proiect Câmpina. La început, conducerea Asociației și a Teatrului Proiect Câmpina avea următoarea componență: Mircea Albulescu (preşedinte onorific), Dan Tudor (preşedinte executiv) şi Adrian Dochia (secretarul ei executiv). Acest teatru ar fi trebuit să aducă la Câmpina, pe cheltuială proprie, piese ale teatrelor profesioniste (de stagiune – teatrele clasice, de proiect, sau cele independente).
Mai mult de atât, Teatrul Proiect Câmpina ar fi putut pune în scenă piese cu care să reprezinte Câmpina în țară, cu prilejul unor evenimente culturale de amploare. Aşa cum Teatru Proiect Buzău avea o colaborare excelentă cu Teatrul „Constantin Nottara” din Capitală, Teatru Proiect Câmpina era proiectat să-și desfăşoare activitatea colaborând cu Teatrul Naţional Bucureşti, unde sunt angajaţi Mircea Albulescu, Dan Tudor şi mulți dintre actorii bucureşteni care au colaborat cu teatrul câmpinean. Teatrul proiect este o formă modernă de a face teatru (răspândită în Occident, şi care a cucerit teren, din ce în ce mai mult, şi la noi în ţară), prin care un teatru profesionist, care nu are angajați actori, funcţionează pe baza unor proiecte de colaborare cu teatrele clasice, unde actorii sunt angajați. Un teatru de proiect poate avea piese de teatru montate în regie proprie. Din sponsorizări şi din banii încasaţi pe biletele vândute, se plătesc regizorii, actorii şi toţi cei care contribuie la punerea în scenă a piesei respective.
Teatrul „Mircea Albulescu” din Câmpina
Asociația Culturală „Teatrul Proiect” a reușit să organizeze la Câmpina un festival al teatrelor de proiect. Prima ediția a festivalului a avut loc în 2012. Ulterior, s-a reușit punerea în scenă a primei piese de teatru: „Două surori mortale”, o piesă scrisă de o româncă stabilită în Germania, Ana-Maria Bamberger, în regia lui Dan Tudor. Pe 12 iunie 2012, cu acceptul actorului patron onomastic, Teatrul Proiect Câmpina și-a schimbat denumirea, devenind Teatrul „Mircea Albulescu”. Schimbarea s-a făcut în urma unui acord de înființare în care părți semnatare erau: Mircea Albulescu, Adrian Dochia (directorul Teatrului Proiect Câmpina), Florin Dochia (directorul Casei Muicipale de Cultură ”Geo Bogza”) și Florin Frățilă (președintele Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local). Între timp, nemulțumit de faptul că, în lipsa unui sprijin financiar corespunzător, teatrul de proiect câmpinean nu reușea noi puneri în scenă, rămânând mai mult o instituție de impresariat artistic, Dan Tudor a părăsit funcția din conducerea teatrului, locul său fiind luat de Adrian Dochia. În aceste condiții, noul secretar executiv a devenit scriitorul Florin Dochia.
Dan Tudor revine la festival
„După experiența de anul trecut, am hotărât la Comisia de cultură a Consiliului Local să dăm anul acesta evenimentului o mai puternică tentă de festival-concurs al teatrelor de proiect. Anul trecut, de festival s-a ocupat Casa de Cultură. Anul acesta, ne-am dat seama că tot o colaborare cu Asociația Teatru Proiect Câmpina este mai benefică celui mai important eveniment cultural al Câmpinei. Neputând atrage sponsorizări, ca în alți ani, am mutat Festivalul Folcloric Hora Prahoveană în cadrul Festivalului Toamnei, și astfel am putut mări finanțarea Consiliului Local. Asociația Teatru Proiect m-a numit director al festivalului, deoarece eu aveam contactele care mi-au permis să aduc piese ale unor teatre din București. Dan Tudor s-a retras, la un moment dat, fiind nemulțumit de unele lucruri pe care le considera amatoristice, dar anul acesta, ne-a făcut o mare surpriză care ne-a bucurat. Astfel, el și-a anunțat, pe ultima sută de metri, participarea la acest festival cu o piesă de la Teatrul Dramaturgilor din București. Este tot un teatru proiect finanțat de Primăria Capitalei. Teatrul Dramaturgilor Români promovează dramaturgia originală contemporană, aducând pe scenă texte ale autorilor reprezentativi de azi, dar și din a doua parte a secolului XX. Spectacolele TDR sunt supratitrate în limba engleză, oferindu-se astfel şi străinilor aflați în București ocazia de a descoperi dramaturgia românească. Piesa amintită se numește Infractorii, este regizată de Dan Tudor și va fi prezentată vineri de la ora 17.30, înainte de spectacolul „Amantul înșelat” (Compania de Comedie), de la ora 19.00. Piesa Infractorii nu este înscrisă în programul festivalului menționat în afișul de prezentare”, ne-a declarat Adrian Dochia, directorul festivalului.
Adrian BRAD
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!