Investitorul care o va reabilita e tot în aşteptare
Cât de serioşi sunt investitorii autohtoni care solicită municipalităţii încredinţarea spre administrare a diferitelor active din domeniul public al Câmpinei, ori, poate, cât de complicat şi de greoi este CHP (circuitul hârtiilor din Primărie), se poate deduce şi din starea fermei zootehnice de lângă Spitalul Voila. În aprilie 2012, pe ultima sută de metri a mandatului său, precedentul legislativ municipal dădea zor nevoie mare să aprobe un proiect de hotărâre privind închirierierea prin licitaţie publică a terenului şi a clădirilor fostei ferme zootehnice din vecinătatea Spitalului Voila, în suprafaţă totală de aproape 22.000 de metri pătraţi. Era vorba despre fosta fermă a spitalului, în prezent aflată în proprietatea municipalităţii, care a mai încercat o dată, în urmă cu doi ani, să „mărite” acest activ ajuns într-o deplorabilă stare de degradare, dar nu a reuşit. Atunci, în anul 2010, Consiliul Local Câmpina hotărâse închirierea fermei prin licitaţie publică, dar licitaţia nu s-a mai ţinut, din lipsă de licitatori, iar hotărârea respectivă şi-a pierdut valabilitatea. În şedinţa ordinară din aprilie, consilierul municipal Marian Nistor le povestea colegilor săi despre faptul că la Primăria Câmpina sosise o solicitare fermă a unui investitor cu tradiţie în domeniu. O solicitare fermă pentru o fermă. Din cererea sa, investitorul cu pricina lăsa a se înţelege că doreşte să-şi extindă afacerea deţinută, în prezent, la Proviţa de Sus pe un teren mai mare, iar terenul de la fostă fermă zootehnică de pe Voila i se părea cum nu se poate mai potrivit. S-a subliniat în timpul dezbaterilor că este vorba despre un fermier care se va ocupa în exclusivitate de creşterea vitelor de rasă. Investitorul „strategic” a solicitat închirierea locaţiei promiţând că nu va creşte aici oi, ci numai vite, iar hrănirea bovinelor se va realiza în sistem de stabulaţie legată, ceea ce înseamnă că efectivul de animale va fi furajat la grajd, fără ca acestea sa fie lăsate să păşuneze liber. Un lucru apreciat de consilieri, mai ales că vitele de pe Voila lăsate slobode la păşunat s-ar fi putut întâlni cu oile stânei de pe Muscel, care sunt mânate pe mai toate păşunile din zonă. Deoarece pentru reabilitarea spaţiilor fostei ferme zootehnice sunt necesare investiţii importante, pe care investitorul solicitant a dat de înteles că este dispus să le facă rapid, aleşii au aprobat, de asemenea, mai multe facilităţi viitorului chiriaş, printre care scutirea de la plata chiriei, până la data de 31 decembrie 2013, dacă face dovada că a investit minimum 10.000 euro în primele şase luni de contract. Din păcate, investiţia în reabilitarea fermei abandonate de pe Voila, care ar trebui făcută cât mai grabnic având în vedere paragina care s-a instaurat în acest loc, reprezintă încă o victimă pe altarul zeului politicii, căci, în luna mai, cei din executivul câmpinean nu s-au grăbit cu organizarea licitaţiei, iar apoi au venit alegerile locale de la 10 iunie, care au schimbat radical priorităţile. Ferma, în care se creşteau odinioară şi porci, a fost o unitate de frunte a zootehniei din zona câmpineană. În prezent, în bălăriile care au năpădit pământul din jurul clădirilor, romii care fură fier îşi ascund “capturile” reuşite în timpul zilei. În 1971, Spitalul Voila (destinat iniţial doar pentru tratarea nevrozelor), a fost construit special pentru protipendada Partidului Comunist Român, drept pentru care ferma zootehnică trebuia neapărat înfiinţată ca o anexă a acestei unităţi spitaliceşti, ca să se asigure o hrană îmbelşugată şi sănătoasă pentru conducătorii României comuniste a acelor timpuri. Ferma arăta la începuturile sale impecabil. Astăzi, unui nostalgic al vremurilor comuniste ea îi poate lesne provoca niscaiva nevroze. La Primărie, nu se ştie clar de ce nu a fost organizată licitaţia respectivă (poate investitorului solicitant îi convine această situaţie), dar trecând, zilele trecute, prin faţa fermei de altădată, ne-am amintit că una dintre metehnele românilor este faptul că urnesc greu lucrurile. Cum s-ar spune, fosta fermă zootehnică de la Voila e tot în paragină, iar investitorul ei strategic care s-o pună pe picioare e tot în aşteptare. (A.N.)
pai nu a luat-o abuziv Cord si sleata lui sa o napade buruienile si sa calce iarba vacile celor de pe Voila si Muscel