Argeșul și Prahova s-au
învecinat puternic, de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, cultural și
istoric, datorită providențialei întâlniri a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu cu un
literat de anvergură piteștean, ivit prin personalitatea lui Gheorghe I. Ionnescu-Gion
(1857-1904), pe care „Magul de la Câmpina” l-a atras în echipa redacțională a
REVISTEI NOI – fondată de el la 15 XII 1887 –, la rândul său, Ionnescu-Gion
trăind magia iubirii pentru Julia Hasdeu, începând cu orele de școlire a
„Lilicăi” în locuința Hasdeilor.
învecinat puternic, de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, cultural și
istoric, datorită providențialei întâlniri a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu cu un
literat de anvergură piteștean, ivit prin personalitatea lui Gheorghe I. Ionnescu-Gion
(1857-1904), pe care „Magul de la Câmpina” l-a atras în echipa redacțională a
REVISTEI NOI – fondată de el la 15 XII 1887 –, la rândul său, Ionnescu-Gion
trăind magia iubirii pentru Julia Hasdeu, începând cu orele de școlire a
„Lilicăi” în locuința Hasdeilor.
Viața meteorică a Juliei
Hasdeu a inspirat, după tragicul ei sfârșit – „sâmbătă, 17 septembrie 1889, la
orele 2 după amiază” – romanul SCÂNTEIETOAREA
VIAȚĂ A JULIEI HASDEU, scris de Constantin Manolache – „născut la 14
februarie 1883 la Iași”, ajuns general
la finele anilor 1920, după o ascensiune de procuror militar, șef al justiției
militare, inspector al închisorilor militare și profesor al Institutului
Superior de Științe Penale al Universității bucureștene, poet, prozator și
dramaturg. Romanul transfigurează traiectoria genialei fiice a soților Bogdan
Petriceicu și Julia (născută Faliciu) Hasdeu, într-un traiect epic admirabil,
până astăzi (cu excepția recentului roman al Adrianei Ungureanu, URMELE
PAȘILOR EI, JULIA HASDEU, editura
Eikon 2019).
Hasdeu a inspirat, după tragicul ei sfârșit – „sâmbătă, 17 septembrie 1889, la
orele 2 după amiază” – romanul SCÂNTEIETOAREA
VIAȚĂ A JULIEI HASDEU, scris de Constantin Manolache – „născut la 14
februarie 1883 la Iași”, ajuns general
la finele anilor 1920, după o ascensiune de procuror militar, șef al justiției
militare, inspector al închisorilor militare și profesor al Institutului
Superior de Științe Penale al Universității bucureștene, poet, prozator și
dramaturg. Romanul transfigurează traiectoria genialei fiice a soților Bogdan
Petriceicu și Julia (născută Faliciu) Hasdeu, într-un traiect epic admirabil,
până astăzi (cu excepția recentului roman al Adrianei Ungureanu, URMELE
PAȘILOR EI, JULIA HASDEU, editura
Eikon 2019).
Idila – căci o iubire
profund romantică a fost legătura spirituală și sentimentală între Gion și
Julia – este de proporții cinematografice, datorită acestui roman (coroborat,
dacă ne-o dorim, cu romanul menționat), câteva secvențe propunându-vi-le după cum
urmează, astrul hasdeean luminând între 2 noiembrie 1869 și 17 (după C.
Manolache, 29) septembrie 1888:
profund romantică a fost legătura spirituală și sentimentală între Gion și
Julia – este de proporții cinematografice, datorită acestui roman (coroborat,
dacă ne-o dorim, cu romanul menționat), câteva secvențe propunându-vi-le după cum
urmează, astrul hasdeean luminând între 2 noiembrie 1869 și 17 (după C.
Manolache, 29) septembrie 1888:
„Sufletul lui Gion închis
adesea lumii din afară, aici (în casa lui Hasdeu, adus ca profesor al copilei
lui) se deschide, se revarsă în plin și astfel discuțiunile între ei se
desfășoară cu un aspect de cancelarie profesorală. El descoperă, cu mici
vicleșuguri convenabile, că Lilica scrie versuri, comentează și schițează.
Eleva neagă, râde și trasează portrete, pe care avusese grijă să le deseneze,
ale profesorilor ei de la examen, cu nota
lor caracteristică, cu expresia lor fidelă, cu umor și adesea cu șarjă,
care dovedeau că eleva examinase mai atent pe profesori, decât aceștia pe
candidată. Și Lilica abia împlinise nouă ani” („SCÂNTEIETOAREA VIAȚĂ A JULIEI
HASDEU”, p. 76).
adesea lumii din afară, aici (în casa lui Hasdeu, adus ca profesor al copilei
lui) se deschide, se revarsă în plin și astfel discuțiunile între ei se
desfășoară cu un aspect de cancelarie profesorală. El descoperă, cu mici
vicleșuguri convenabile, că Lilica scrie versuri, comentează și schițează.
Eleva neagă, râde și trasează portrete, pe care avusese grijă să le deseneze,
ale profesorilor ei de la examen, cu nota
lor caracteristică, cu expresia lor fidelă, cu umor și adesea cu șarjă,
care dovedeau că eleva examinase mai atent pe profesori, decât aceștia pe
candidată. Și Lilica abia împlinise nouă ani” („SCÂNTEIETOAREA VIAȚĂ A JULIEI
HASDEU”, p. 76).
„Două momente marchează
viața particulară a lui Ionnescu-Gion. Primul se leagă de numele Iuliei Hasdeu,
pe care elevul savantului o dorea ca soție, tatăl acesteia consimțind (cf. Radu
D. Rosetti, „Gion” în „Eri…”1943, n. red.). Existența unei simpatii între cei
doi tineri este certă astăzi, după publicarea corespondenței dintre părinte și
fiică. Romanul lor de dragoste se derulează rapid, în deceniul al nouălea din
veacul trecut, având ca apogeu vara anului 1887, când aflați în vacanță la
Curtea de Argeș, tânărul îndrăgostit lasă posterității cel mai frumos portret
al Juliei, cu un an înainte de moartea acesteia: «Era rumenă, frumoasă, veselă,
zveltă în talia-i subțire și mlădioasă, cu ochii umezi de zglobie fericire,
prietenoasă și glumeață, fără umbră de cochetărie, înflăcărându-se în orice discuțiune,… cunoscând toate cestiunile
ce se ridicau în conversațiune – și în toate, cu toate și din toate respirând
viața și puterea minței în cea mai splendidă a lor arătare»”.
viața particulară a lui Ionnescu-Gion. Primul se leagă de numele Iuliei Hasdeu,
pe care elevul savantului o dorea ca soție, tatăl acesteia consimțind (cf. Radu
D. Rosetti, „Gion” în „Eri…”1943, n. red.). Existența unei simpatii între cei
doi tineri este certă astăzi, după publicarea corespondenței dintre părinte și
fiică. Romanul lor de dragoste se derulează rapid, în deceniul al nouălea din
veacul trecut, având ca apogeu vara anului 1887, când aflați în vacanță la
Curtea de Argeș, tânărul îndrăgostit lasă posterității cel mai frumos portret
al Juliei, cu un an înainte de moartea acesteia: «Era rumenă, frumoasă, veselă,
zveltă în talia-i subțire și mlădioasă, cu ochii umezi de zglobie fericire,
prietenoasă și glumeață, fără umbră de cochetărie, înflăcărându-se în orice discuțiune,… cunoscând toate cestiunile
ce se ridicau în conversațiune – și în toate, cu toate și din toate respirând
viața și puterea minței în cea mai splendidă a lor arătare»”.
Am citat un pasaj din
Prefața semnată de Vistian Goia, care a îngrijit volumul G. I. IONNESCU-GION, PORTRETE ȘI EVOCĂRI ISTORICE, colecția
RESTITUTIO a editurii Minerva, 1986, p. VIII.
Prefața semnată de Vistian Goia, care a îngrijit volumul G. I. IONNESCU-GION, PORTRETE ȘI EVOCĂRI ISTORICE, colecția
RESTITUTIO a editurii Minerva, 1986, p. VIII.
Un intermezzo ni-l oferă
însăși Julia Hasdeu, din masiva lucrare îngrijită de mult-regretata hasdeologă
dr. Jenica Tabacu (1968-2018), directoarea Castelului Muzeu de la Câmpina și
autoarea a peste 10 cărți despre viața și opera Hasdeilor, tatăl și fiica, și
traducătoarea întregii opere a Juliei Hasdeu, anume O CORESPONDENȚĂ PENTRU ETERNITATE, editura Vestala 2016, p.
647-648, pe care îl inserez aici, pentru accentuarea stării de jubilație tristă
a nefericitei poete franceze de origine română:
însăși Julia Hasdeu, din masiva lucrare îngrijită de mult-regretata hasdeologă
dr. Jenica Tabacu (1968-2018), directoarea Castelului Muzeu de la Câmpina și
autoarea a peste 10 cărți despre viața și opera Hasdeilor, tatăl și fiica, și
traducătoarea întregii opere a Juliei Hasdeu, anume O CORESPONDENȚĂ PENTRU ETERNITATE, editura Vestala 2016, p.
647-648, pe care îl inserez aici, pentru accentuarea stării de jubilație tristă
a nefericitei poete franceze de origine română:
Paris, 5 februarie 1888
„Tată drag,
Dacă n-am răspuns mai
degrabă la scrisoarea d-tale este dintr-un excelent motiv: pentru că mi-a fost
imposibil. Și mi-a fost imposibil dintr-un motiv foarte urât: pentru că am fost
bolnavă și nu sunt, chiar azi, atât de restabilită. Ultima dată când ți-am
scris, nu mă simțeam, deja, bine; curând, răul s-a declarat complet. Avem
frumos și bine o bronșită și, aproape trei săptămâni, nu am pus nasul afară.
Se-ntâmplă, fără îndoială, pentru a-i uimi și scandaliza pe bunii d-tale prieteni și discipoli, față de care mi-ai
făcut, după cât se pare, o reputație de forță și de sănătate invincibile,
inalterabile, pe care mă străduiesc, dar, în zadar, – vai! – să le merit!
degrabă la scrisoarea d-tale este dintr-un excelent motiv: pentru că mi-a fost
imposibil. Și mi-a fost imposibil dintr-un motiv foarte urât: pentru că am fost
bolnavă și nu sunt, chiar azi, atât de restabilită. Ultima dată când ți-am
scris, nu mă simțeam, deja, bine; curând, răul s-a declarat complet. Avem
frumos și bine o bronșită și, aproape trei săptămâni, nu am pus nasul afară.
Se-ntâmplă, fără îndoială, pentru a-i uimi și scandaliza pe bunii d-tale prieteni și discipoli, față de care mi-ai
făcut, după cât se pare, o reputație de forță și de sănătate invincibile,
inalterabile, pe care mă străduiesc, dar, în zadar, – vai! – să le merit!
Îmi amintesc cum,
într-adevăr, în această vară, la Curtea de Argeș, unde am avut onoarea să-l văd
pentru prima oară, pe dl Gion, al cărui nume îl amuza atât de tare pe bravul
Nanoescu, îi povesteam acestuia că fusesem suferindă la Paris și a părut
profund șocat. «Cum, domnișoară, ați avut prostul gust de a vă îmbolnăvi la
Paris? Nu pot crede asta, despre dumneavoastră»”.
într-adevăr, în această vară, la Curtea de Argeș, unde am avut onoarea să-l văd
pentru prima oară, pe dl Gion, al cărui nume îl amuza atât de tare pe bravul
Nanoescu, îi povesteam acestuia că fusesem suferindă la Paris și a părut
profund șocat. «Cum, domnișoară, ați avut prostul gust de a vă îmbolnăvi la
Paris? Nu pot crede asta, despre dumneavoastră»”.
Iulia relatează apoi
spusele unor Novianu și respectiv Șăineanu – apropiați ai tatălui ei, și adaugă
(secvență): „… sănătatea mea este cel mult de tinichea…”, „Numai că – și aici
acoperiți-vă fața, oh! domnilor Novianu, Gion și Șăineanu, și chiar dumneata,
oh, nobile tată! – medicul, care nu împărtășește părerea voastră, și care vine
de două ori pe săptămână, mi-a ordonat de urgență – fără a vorbi despre multele
siropuri, pastile poțiuni și infuzii – un vezicator mobil, de aplicat pe
omoplatul stâng…”
spusele unor Novianu și respectiv Șăineanu – apropiați ai tatălui ei, și adaugă
(secvență): „… sănătatea mea este cel mult de tinichea…”, „Numai că – și aici
acoperiți-vă fața, oh! domnilor Novianu, Gion și Șăineanu, și chiar dumneata,
oh, nobile tată! – medicul, care nu împărtășește părerea voastră, și care vine
de două ori pe săptămână, mi-a ordonat de urgență – fără a vorbi despre multele
siropuri, pastile poțiuni și infuzii – un vezicator mobil, de aplicat pe
omoplatul stâng…”
Mă-ntorc la pagina VIII a
prefeței lui Vistian Goia,să conturez o parte din finalul sub care a apus idila
Ionnescu Gion – Julia Hasdeu:
prefeței lui Vistian Goia,să conturez o parte din finalul sub care a apus idila
Ionnescu Gion – Julia Hasdeu:
„Nici fiicei lui Hasdeu
nu i-a putut fi indiferent intelectualul de treizeci de ani, pe care-l urmărea
chiar de la Paris, în paginile „Românului” sau ale „Revistei Noi”, fiind
probabil impresionată și de înfățișarea plăcută a bărbatului „înalt, blond,
zdravăn, cu obrazul rotund, cu mustața în vânt, cu ochii vioi, cu părul în
formă de perie…” în societate știind să se facă simpatic, din fire „glumeț,
exuberant, cult, plin de vervă” și exprimându-se într-un stil colorat. (…) Atât
de răvășit sufletește, nu se va regăsi
câțiva ani buni, viețuind solitar. Toată energia e canalizată spre
realizările pe plan intelectual. În anii
următori morții Juliei, îi apar cele mai bune lucrări: DIN ISTORIA FANARIOȚILOR
(1891), PORTRETE ISTORICE (1894) și ISTORIA BUCUREȘTILOR (1899)”. (…) Trecut
de 40 de ani, Ionnescu-Gion se
căsătorește cu Ana Ciupagea, devenind părinții viitorului poet și actor
Gheorghe Ionescu-Gion.
nu i-a putut fi indiferent intelectualul de treizeci de ani, pe care-l urmărea
chiar de la Paris, în paginile „Românului” sau ale „Revistei Noi”, fiind
probabil impresionată și de înfățișarea plăcută a bărbatului „înalt, blond,
zdravăn, cu obrazul rotund, cu mustața în vânt, cu ochii vioi, cu părul în
formă de perie…” în societate știind să se facă simpatic, din fire „glumeț,
exuberant, cult, plin de vervă” și exprimându-se într-un stil colorat. (…) Atât
de răvășit sufletește, nu se va regăsi
câțiva ani buni, viețuind solitar. Toată energia e canalizată spre
realizările pe plan intelectual. În anii
următori morții Juliei, îi apar cele mai bune lucrări: DIN ISTORIA FANARIOȚILOR
(1891), PORTRETE ISTORICE (1894) și ISTORIA BUCUREȘTILOR (1899)”. (…) Trecut
de 40 de ani, Ionnescu-Gion se
căsătorește cu Ana Ciupagea, devenind părinții viitorului poet și actor
Gheorghe Ionescu-Gion.
Cătă speranță și bucurie
s-au prăbușit în acea zi de 17 (după C. Manolache, 29) septembrie 1888, 14 ore
la prânz, (13 și ½ după același C. Manolache), odată cu sufletele lui Bogdan
Petriceicu Hasdeu și Juliei Hasdeu-Faliciu, când Julia moare, precum încheie
romanul SCÂNTEIETOAREA VIAȚĂ A JULIEI
HASDEU, Constantin Manolache (p. 346): „Vântul se zbate afară, de turle, de
cruci, de stâlpi, de crengi și plânge în foi de sălcii peste morminte.
Respirațiile Juliei se răresc. Fantoma morții pășește lângă dânsa, și-și întoarce
aceste respirații asupră-și, una câte una, tot mai rare… Ultima!”
s-au prăbușit în acea zi de 17 (după C. Manolache, 29) septembrie 1888, 14 ore
la prânz, (13 și ½ după același C. Manolache), odată cu sufletele lui Bogdan
Petriceicu Hasdeu și Juliei Hasdeu-Faliciu, când Julia moare, precum încheie
romanul SCÂNTEIETOAREA VIAȚĂ A JULIEI
HASDEU, Constantin Manolache (p. 346): „Vântul se zbate afară, de turle, de
cruci, de stâlpi, de crengi și plânge în foi de sălcii peste morminte.
Respirațiile Juliei se răresc. Fantoma morții pășește lângă dânsa, și-și întoarce
aceste respirații asupră-și, una câte una, tot mai rare… Ultima!”
Serghie Bucur
"Trecut de 40 de ani, Ionnescu-Gion se căsătorește cu Ana Ciupagea, devenind părinții viitorului poet și actor Gheorghe Ionescu-Gion."
copiii s-au născut mult după moartea lui?????
Gheorghe Ionescu-Gion (n. 14 octombrie 1857, Pitești – d. 29 iunie 1904, București)
Gheorghe Ionescu (cunoscut mai bine ca Gion, n. 23 februarie 1909, București – d. 17 octombrie 1999, New York)
Gheorghe Ionescu (n. 4 decembrie 1922, Iaşi, România – d. 3 octombrie 1980, Bucureşti, RS România), zis Ionescu-Gion,