Politici periferice
Vot politic, vot mizerabil, vot şantajabil, vot etnic, vot religios, vot de blam, vot din inimă şi fără cap. Vot fără cunoştinţă despre funcţionarea sistemului juridic, vot fără judecăţi morale, vot fără opinii personale, vot pentru morţi… Şi lista ar putea continua, radiografia recentelor alegeri locale. Scrutin în urma căruia baronii locali au revenit la matcă. La păpat. Vot care a instalat din nou la butoane pe cei daţi afară pe uşă de DIICOT, DNA, PNA sau CNSAS! Într-o singură frază: „vot împotriva raţiunii”. Strădaniile intelectuale sau scriitoriceşti ale lui Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu, Patapievici, Culcer, Drăgotescu, Tismăneanu, Lazarus, Moraru sau Mihaiu (iar local ale lui Crăciun, ori subsemnatul), de a explica mecanismul de vot, s-au dovedit otrepe de şters dosul pentru mulţime. Pungile de cozonac, ştoangherele de brânză, sulurile de salam, pachetele de biscuiţi, micii şi berea au atârnat mult mai greu în balanţa electorală decât reţelele de apă şi canalizare, iluminatul stradal, locurile de muncă, asfaltările, investiţiile sau spaţiile verzi ori de joacă. Până şi Becali, care le-a construit locuinţe a luat-o-n freză de la roboceni! Au alergat partidele din uşă-n uşă, cu candidaţii de mână şi platformele program la purtător, au făcut mitinguri, spectacole, confruntări. Iar efectul? Mult sub cota de aşteptare. Programele europene, cu termeni limită, cu puncte chei, cu surse sigure de finanţare, au fost zvârlite la habă de electoratul român, nepăsător de viitor dar amator de grătare. Adică de pâine şi circ. Broşurile, bannerele, ziarele, talk show-rile, n-au putut echivala cu excursiile moca, cu pelerinajele electorale, cu discotecile gratuite, cu maneliştii ce-au pus euroii în palma alegătorilor, cu berea electorală, cu bancnotele de 50 sau 100 de lei. Aspecte, care ne-au convins (dar ce, mai era nevoie?), că voturile se câştigă mai uşor în cârciumi (unde cel mai tare e cel ce dă mai mult de băut), la periferie (între săraci, neştiutori de carte, romi sau delicvenţi), în cercurile interlope (unde domină teroarea, ameninţările, ruperea de afişe, vopsitul bannerelor, împroşcatul cu noroi al adversarilor), în lumea celor fără căpătâi sau a aacelora care pot minţi cu seriozitate. Ne-am convins că normalitatea continuă să-ntârzie pe plaiurile mioritice chiar dacă am intrat în UE. Ne-am convins de ce România se duce încă la vale. Sau de ce suntem performerii continentului la corupţie, minciună, chiul şi mineriade electorale (apropos, la 18 ani de la mineriadă, românii s-au întors la ce-au hulit).
Între ciocan şi nicovală, minoritari în propria-i ţară (vorba lui Cărtărescu), oamenii normali şi nu periferici, cei ce au cap şi nu minţi prea strâmte, cei ce au inimă de carne şi nu de piatră, cei ce au raţiune şi nu creier spălat, cei ce gândesc şi apoi vorbesc, nu pot rămâne în continuare cu mâinile în sân (absenteismul la urne nu-i o soluţie). Ei trebuie să demonstreze că periferia nu e centru. Că deciziile nu se iau de pe margine. Că la poale nu sunt vârfuri. Că albul nu e negru. Că minciuna nu-i adevăr. Că cei slabi nu pot să conducă. Că cei strâmbi nu pot lua decizii drepte. Altfel vor fi înghiţiţi de cloacă. Şi, aşa cum se vede după urne, politica de periferie promovează nonvalorile. Astfel ajung în administraţie (fie ea locală, regională sau naţională), persoane dubioase, cu kilograme de dosare penale, cu creierele nude, fără studii şi competenţe, fără diplome şi diplomaţie. Fără coloană vertebrală, fără conştinţă, fără decenţă, fără scrupule. Dar cu bani. Cu munţi de bani. Câştigaţi evident ca şi alegerile.
